Mistic..iar fotografia alb-negru intensifică starea. Frumos cum doar acasă paote fi.
Da… nicaieri nu este ca acasa. 🙂
Foarte frumos
thx!
Excelentă imagine! Munţii plutind într-o mare de nori.
Multumim!
Speranţa
Ceaţa s-a lăsat peste păcatele lumii,
Acoperind până şi munţii, şi chiar şi văile lungi şi adânci,
În trupu-i rece, torcând funii,
Legând parcă norii-ntre nori şi totul de stânci.
N-a mai lăsat ochilor nicio culoare,
Vrând, pentru totdeauna, roşul să-l şteargă de pe pământ,
Gândind, ca şi cerul încă albastru, dacă-i bine oare
Să fie aşa, căci sângele a curs încă prea mult…
Oamenii n-au învăţat să primească Iubirea,
O privesc doar cu gloanţele-n ochi,
Cerându-i viaţa, cu moartea-ntr-o ştire,
Crezând că vor naşte o altă religie şi vor ajunge eroi!…
Dar au uitat că un Zeu, Unul singur, le este Tată,
Şi prin El toate zidite au fost şi vor fi,
Chiar şi moartea însăşi i s-a plecat la picioare, odată,
Chiar şi noaptea ei a dispărut, cu toată ceaţa,-ntr-o zi.
@copyright / Alexandru Răduţ / 2015 / Paris
„Oamenii n-au învăţat să primească Iubirea,
O privesc doar cu gloanţele-n ochi, …”
Rămân uimită de cursivitatea versurilor şi conectarea lor cu ceea ce se petrece acum prin lume, dar şi cu ce ar putea să sugereze fotografia cu.. negurile ei. E cât se poate de clar, că nu oricine poate fi aşa… creativ, mai ales în vers.
Despre M a r a m u r e s 
Mistic..iar fotografia alb-negru intensifică starea. Frumos cum doar acasă paote fi.
Da… nicaieri nu este ca acasa. 🙂
Foarte frumos
thx!
Excelentă imagine! Munţii plutind într-o mare de nori.
Multumim!
Speranţa
Ceaţa s-a lăsat peste păcatele lumii,
Acoperind până şi munţii, şi chiar şi văile lungi şi adânci,
În trupu-i rece, torcând funii,
Legând parcă norii-ntre nori şi totul de stânci.
N-a mai lăsat ochilor nicio culoare,
Vrând, pentru totdeauna, roşul să-l şteargă de pe pământ,
Gândind, ca şi cerul încă albastru, dacă-i bine oare
Să fie aşa, căci sângele a curs încă prea mult…
Oamenii n-au învăţat să primească Iubirea,
O privesc doar cu gloanţele-n ochi,
Cerându-i viaţa, cu moartea-ntr-o ştire,
Crezând că vor naşte o altă religie şi vor ajunge eroi!…
Dar au uitat că un Zeu, Unul singur, le este Tată,
Şi prin El toate zidite au fost şi vor fi,
Chiar şi moartea însăşi i s-a plecat la picioare, odată,
Chiar şi noaptea ei a dispărut, cu toată ceaţa,-ntr-o zi.
@copyright / Alexandru Răduţ / 2015 / Paris
„Oamenii n-au învăţat să primească Iubirea,
O privesc doar cu gloanţele-n ochi, …”
Rămân uimită de cursivitatea versurilor şi conectarea lor cu ceea ce se petrece acum prin lume, dar şi cu ce ar putea să sugereze fotografia cu.. negurile ei. E cât se poate de clar, că nu oricine poate fi aşa… creativ, mai ales în vers.
Super fotografia.. şi versurile f. reuşite!
Multumim de vizita, Andreea… 🙂