Categorie: traditii

Invitatie

· 2 comentarii ·

Invitatie

Publicitate

Biserica Nașterea Maicii Domnului din Călinești Căieni

· 1 comentariu ·

Biserica Nașterea Maicii Domnului din Călinești Căieni

*

Satul Călinești este așezat în mijlocul Văii Cosău.
În prezent, acest sat, se bucură de două biserici vechi foarte frumoase, construite din lemn de stejar și brad, dar din păcate nici una nu este inclusă în patrimoniul UNESCO.
Aș dori să mă opresc la una din cele două și anume la Biserica Nașterii Maicii Domnului din Căieni, cum este cunoscută de întreg satul, care este în prezent înscrisă în Patrimoniul Național.
Această biserică construită inițial din lemn de stejar, acoperită cu șindrilă, a fost cercetată de nenumeroși oameni de specialitate. Totuși oamenii din sat, mai păstrează și astăzi transmiterea informaților pe cale orală, așa am reușit și eu să aflu multe din istoria acestei biserici fără a ignora informațiile adunate de către cercetători.
După unele documente se amintește despre existența unei mânăstiri în anul 1390, se pare că de călugări, așezată în Mânăștiuriul Mare denumire păstrată și astăzi. Din spusele unei bătrâne, locul unde era așezată pe atunci nu prezenta siguranță, motiv pentru care călugării au cerut de la Dumnezeu un semn care să le indice unde să o poată muta. Aici apare legenda Călinei. Se povestește despre o fată care se îndrepta spre o altă mânăstire din satul Văleni, având în mână o prescură și o lumânare. Legenda spune că acestei fete i s-ar fi aprins lumânarea în mână, într-un mod miraculos, de trei ori.
La auzul acestei întâmplări, călugării și cu oamenii din sat au hotărât să mute această mânăstire pe locul unde este astăzi, loc în care s-a aprins acea lumânare. Untheșu Bdhirăului din Vale, la vârsta de 84 de ani, mi-a povestit dar mi-a și arătat locul unde știe dânsul că ar fi fost înnainte această mânăstire. Mi-a povestit cum a fost cărată pe acel drum care și astăzi este utilizat de către săteni.
Cercetând și informațiile adunate de către cercetători, multe din istorisirile sătenilor se regăsesc și în materialele dumnealor.
Totuși sunt cercetători care susțin că această biserică ar fi fost construită în anul 1628, 1630, chiar în acel loc. Dar această variantă este refuzată de către bătrânii satului, care cred mai departe cele spune de moșii lor și anume că bisericuța de astăzi este mânăstirea care a fost adusă din Mânăștiurul Mare
O altă bătrână din sat, mi-a povestit cum un străbunic de-al dânsei, care a trăit aproape 100 de ani, i-a spus cum a fost mutată această mânăstire cu 18 boi, aducând-o întreagă, trasă pe cobdhile. Povestește cum întreg satul de atunci a fost prezent la mutarea acestei mânăstiri. A încheiat spunându-mi cum le-a dat Dumnezeu înțeleciune și putere ca să o poată muta. Pentru cei de atunci a fost o mninune!
Pictura și astăzi este foarte bine conservată, astfel că sătenii și turiștii se pot încă bucura de o capodoperă lăsată de pictorul Alexandru Zugravu Ponehalschi, pictată în anul 1754. Pictorul a fost plătit de către oamenii din sat, în 9 august, lăsând mărturie scrisă în chirilică, la intrare în partea dreaptă și după ușă în partea stângă.
Pictura vorbește de vechiul și noul testament, având unele particularități aparte, pe care le vom trata într-un alt material.

*
*
*
*

Fiind construită de mici dimensiuni inițial, ulterior în secolul XIX –lea, s-a hotărât lărgirea ei. A fost tăiat peretele dinspre est al bisercii, pierzându-se o parte din pictură, dar nu în totalitate și adăugându-se și un pridvor, denumit locul babelor.
Biserica mai are un alt element inedit, anume acela că pe două laterale ale acestei biserici s-a decolorat lemnul în formă de cruce.
Această biserică, stă de sute de ani în picioare vrând parcă să ne mărturisescă ceva. Lemnul de oarecând a avut ceva deosebit în el. Oare să fie credința moșilor? Oare să fi ajutat respectul pe care îl aveau înnaintașii față de natură?
Oarecând oamenii locului respectau și prețuiau lemnul. Îl cătau cu mult timp inainte de tăiere, căutându-l să fie drept, gros și sănătos. Atunci când voiau să-l taie, îmi povestea un bătrân, mergeau și vorbeau cu el, îl rugau în primul rând să-l lase să-l taie, și îl rugau ca acolo unde îl vor duce să facă o construcție, să aivă grijă de oamenii din ea și să reziste în timp. Oare să fie o explicație pentru faptul că nefiind tratate ele se păstrează și astăzi foarte bine? Totuși, puterea gândului, oarecând a avut rezultate foarte bune, deoarece strămoșii ne-au lăsat o lume plină de frumos, de înțelepciune dar și o protecție aparte.

*

@Măriuca Verdeș
Foto: Peter Lengyel

Obiceiuri de Bobotează în satul Călinești

· 2 comentarii ·
Mariuca Verdes
Mariuca Verdes

Asociația și Grupul Călineștenii Țării Maramureșului cu ocazia sărbătorilor de iarnă, doresc să reînvie obiceiurile specifice satului Călinești. Generația tânără dorește să continuie tradiția părinților lor.
Acest sat este foarte conservator păstrându-se până astăzi multe obiceiuri cum ar fi:
Sărutatul crucii, este un obicei în care oamenii însoțesc, cu lumânări aprinse, până la vecini pe preotul care le sființește casa și acolo sărută din nou crucea, împreună cu gazda casei vizitate. Stropirea (sființirea) caselor se face în două zile, în ajunul Bobotezei dar și în ziua de Bobotează, dându-se astfel posibilitatea să se meargă într-o zi la jumătate de sat iar în ziua următoare, la cealaltă jumătate a satului. Acest obicei este favorizat de trecerea râului prin mijlocul satului, care astfel desparte comunitatea în două.
Tot în ziua de Bobotează, tinerii se adună la un gospodar din sat, în acest an de exemplu, la gospodăria consăteanului Victorul Știrbuțului, pentru a pregăti versurile pe care o să le strige feciorii la fetele din sat. De la această gospodărie se pleacă cu carul tras de cai la Strâgatul din coastă. În acest scop, feciorii merg pe două coaste ale satului, a Rusului și în Tânjen și își strigă unii altora despre fetele din sat care nu s-o măritat dar și despre purtarea lor pe întreg anul.
Pețitul este un alt obicei în care feciorii merg cu carăle cu cai la fetele din sat care sunt de măritat. Pețitorul joacă fata acasă la ea și primește un ciucalău roșu din partea fetei, pe care îl pune într-o botă. La casa fetei vizitate, feciorii primesc horincă și bucate tradiționale.
Câteva din versurile pe care le strigă feciorii cu acest prilej:
“Bună sara gazdă mare,
Noi zinim din depărtare
Șî zinim cu bună veste
Ca și Craiul din poveste
Și-am auzât de la Împărat
C-ai fată de măritat…..
Și să nu zîci că nu ai
Că țî de vre-o șaișpe ani
De ne-o dai, ne-o dai amu,
De nu, nu-ți călcăm pragu
De nu, dă-ne ovăs la cai
Că merem pă altu plai .”
Dacă nu erau primiți în casă, feciorii se răzbunau pe fată și o scoteau din joc, spre râsul tinerilor care erau prezenți. Când era țâpată din joc, îi era cântat Marșul de către ceterș, fetei alungate.
Furatul porților, un alt obicei valoros prin aceste locuri, deoarece se punctează trecerea cocoanelor înspre fetie. Sau mai avea un rol, acela de a sublinia un comportament care nu este pe placul feciorilor.
Pusul metehăilor sau ciufurilor, păstrându-se și denumirea de pusul moșului ori a babei, are loc la miezul nopții. Era confecționat un personaj în formă de om, umplut cu fân, folosindu-se hainele cele mai urâte, la care se atașa o scrisoare în care îi sunt adresate gândurile feciorului către fată sau a fetei către fecior. Pe urmă este așezat în vârful celui mai înalt copac din apropierea casei respective.
De exemplu, o fost un fecior care nu o avut o casă prea bună și pe aceast subiect i-au făcut următoarele versuri:
Griji Ioane de tine
Că ptică casa pă tine
Și coastă zine către tine

@Mariuca Verdes