Etichetă: măriuca verdeş

Obiceiuri de Bobotează în satul Călinești

Mariuca Verdes
Mariuca Verdes

Asociația și Grupul Călineștenii Țării Maramureșului cu ocazia sărbătorilor de iarnă, doresc să reînvie obiceiurile specifice satului Călinești. Generația tânără dorește să continuie tradiția părinților lor.
Acest sat este foarte conservator păstrându-se până astăzi multe obiceiuri cum ar fi:
Sărutatul crucii, este un obicei în care oamenii însoțesc, cu lumânări aprinse, până la vecini pe preotul care le sființește casa și acolo sărută din nou crucea, împreună cu gazda casei vizitate. Stropirea (sființirea) caselor se face în două zile, în ajunul Bobotezei dar și în ziua de Bobotează, dându-se astfel posibilitatea să se meargă într-o zi la jumătate de sat iar în ziua următoare, la cealaltă jumătate a satului. Acest obicei este favorizat de trecerea râului prin mijlocul satului, care astfel desparte comunitatea în două.
Tot în ziua de Bobotează, tinerii se adună la un gospodar din sat, în acest an de exemplu, la gospodăria consăteanului Victorul Știrbuțului, pentru a pregăti versurile pe care o să le strige feciorii la fetele din sat. De la această gospodărie se pleacă cu carul tras de cai la Strâgatul din coastă. În acest scop, feciorii merg pe două coaste ale satului, a Rusului și în Tânjen și își strigă unii altora despre fetele din sat care nu s-o măritat dar și despre purtarea lor pe întreg anul.
Pețitul este un alt obicei în care feciorii merg cu carăle cu cai la fetele din sat care sunt de măritat. Pețitorul joacă fata acasă la ea și primește un ciucalău roșu din partea fetei, pe care îl pune într-o botă. La casa fetei vizitate, feciorii primesc horincă și bucate tradiționale.
Câteva din versurile pe care le strigă feciorii cu acest prilej:
“Bună sara gazdă mare,
Noi zinim din depărtare
Șî zinim cu bună veste
Ca și Craiul din poveste
Și-am auzât de la Împărat
C-ai fată de măritat…..
Și să nu zîci că nu ai
Că țî de vre-o șaișpe ani
De ne-o dai, ne-o dai amu,
De nu, nu-ți călcăm pragu
De nu, dă-ne ovăs la cai
Că merem pă altu plai .”
Dacă nu erau primiți în casă, feciorii se răzbunau pe fată și o scoteau din joc, spre râsul tinerilor care erau prezenți. Când era țâpată din joc, îi era cântat Marșul de către ceterș, fetei alungate.
Furatul porților, un alt obicei valoros prin aceste locuri, deoarece se punctează trecerea cocoanelor înspre fetie. Sau mai avea un rol, acela de a sublinia un comportament care nu este pe placul feciorilor.
Pusul metehăilor sau ciufurilor, păstrându-se și denumirea de pusul moșului ori a babei, are loc la miezul nopții. Era confecționat un personaj în formă de om, umplut cu fân, folosindu-se hainele cele mai urâte, la care se atașa o scrisoare în care îi sunt adresate gândurile feciorului către fată sau a fetei către fecior. Pe urmă este așezat în vârful celui mai înalt copac din apropierea casei respective.
De exemplu, o fost un fecior care nu o avut o casă prea bună și pe aceast subiect i-au făcut următoarele versuri:
Griji Ioane de tine
Că ptică casa pă tine
Și coastă zine către tine

@Mariuca Verdes

Anunțuri

Floarea rușinii sau morcovul sălbatic

Pe vremea bunicilor și străbunicilor mei, dar și astăzi, omul se ghida după natură, ziceau

Mariuca Verdes
Mariuca Verdes

că natura le vorbea.
Astfel, în multe din decorațiunile interioare și exterioare pe care le mai vedem și astăzi pe porți, pe ștergare, cămeși etc. se poate regăsi cu ușurință legătura omului cu natura, omul era “una” cu natura.
Câteva exemple ar fi: coarnele cerbului- ele sunt folosite atât pe cămeșile tradiționale cât și pe porți sau alte decorațiuni interioare, unda apei pe țoluri, scoarțe, dinții de lup – se foloseau și încă se mai folosesc la ușa de la intrare în biserici, pe porți, la casele bătrânești, coada de rândunică- este folosită ca model la sindrilă în special la biserici, spicul de grâu- care era utilizat la impletitul gardului din nuiele, colacul care se pune când se termină de făcut claia, îl găsim pe porți. Asfel de exemple se mai pot da.
Plantele medicinale erau utilizate pentru sănătate, fiind denumite cu diferite regionalisme cum ar fi sunătoarea, cunoscută sub numele de „Sângele Domnului”. Se povestește că era o plantă folosită pentru dragoste și anume mătrăguna. Busuiocul era purtat de femei, fete, în locul parfumului de astăzi la biserică sau la joc.
Aș vrea să mă opresc la morcovul sălbatic, cunoscut prin aceste locuri ca “Floarea rușinii”.
Când eram cocoană, ajutam de pe atunci la treburule gospodărești. Vara, era sezonul de pregătire a nutrețului pentru animalele care le aveam în gospodărie. Așa se face că multe din secretele naturii am putut să le descopăr mergând pe câmpuri cu neamurile, văzând natura în toată splendoarea ei. Mama, mereu transmitea informațiile primite de la bunica dânsei și nouă. Cea mai bună metodă de a se păstra legătura între generații a fost informarea „pruncilor” „de cumnicuți” de când erau mici. Astfel s-au transmis din generație în generație, prin viu grai, multe din cunoștințele de astăzi.
Îmi amintesc de o întâmplare dintr-o vară, pe vremea fânului. Parcă o aud și astăzi pe mama spunându-mi: „ uite floarea rușinii, vai rară-i, se vede că s-o dus rușinea de pe pământ. Când eram eu cocoană, ca și tine, aiastă floare o înpânzât pământurile, șî mama me bătrână, mi-o zâs, draga mamii, când îi vide că aiastă floare n-a mai si, să știi că a zini sfârșîtu lumnii, că n-a mai si rușine între oameni”.
Această floare nu a dispărut, doar că și-a schimbat culoarea. Se spune că floarea rușinii avea culoare mov în loc de cea albă de astăzi. Fapul că floarea și-a schimbat culoarea, este semnul dispariției rușinii. Nu se mai cultivă acest sentiment.DSCN1027
Astăzi morcovul sălbatic alb, dacă este într-o cantitate mare pe pășuni, se știe că iarba respectivă, este slabă și seacă, un semn al secetei. Animale nu-l mânâncă, având un gust amar, iar oamenii din satul Călinești îl numesc “covrag”.
Rușinea este de mai multe feluri, se spune prin aceste locuri. Purtarea ta bună, era un semn că știai de rușine. Iar această purtare, deși nescrisă, era cunoscută în interiorul satului.
Îmbrăcămintea tradițională, de exemplu, era pe primul loc. Era o rușine ca femeia să iasă din rânduială. Atunci când îmbrăcai costumul tradițional, aveai niște reguli. Gândindu-mă la perioada de pe vremea bunicilor mei, știam că genunchii nu aveau voie să se vadă. Din acest motiv încinsătura tradițională la femeie, era până la pulpă, iar la cele mai bătrâne și mai jos. Și astăzi mai sunt bătrâne care cunosc această regulă și o respectă. Purtau portul tradițional zi de zi… bănuiesc că le era cald vara. Dar aceasta nu a fost un motiv pentru a renunța la el.
Constatăm că acest sentiment de rușine se interpreta ca făcând parte din cei 7 ani de acasă.
Un alt exemplu ar fi următorul: Un prunc care are rușine, este un prunc educat. Cel care nu are rușine consideră că este liber să facă ce dorește și să se comporte cum dorește, fără bariere sau limite. Fără rușine unii de alții, automat nu ne mai respectăm, distrugem prin comportamentul nostru oameni, tradiții, obiceiuri și respectul care era între generații.
Sunt foarte multe exemple legate de purtare. Obiceiul nunții, de odinioară, se baza foarte mult pe acest aspect. Fata când se mărita nu punea cunună pe cap dacă nu avut grijă de “fetia” ei. Chiar dacă nu știa nimeni acest lucru îi era rușine să-i mintă pe cei din jurul ei mergând cu cunună pe cap. Cununa era simbolul curățeniei, al purității. De asemenea, feciorul nu avea steag la nunta lui, tot așa steagul simbolizând puritatea feciorului.
Cum toată activitatea omului de nu cu mult timp în urmă era legată de munca în natură, fie la câmp, fie la pădure, era o rușine să nu lucrezi, dar să mergi să ceri, era și mai mare. De când începeai să stăpânești mersul în picioare, deja de la 3 anișori, aveai o furcuță mică pentru a învăța lucrul cu fânul. Mai întâi în joacă, treptat devenea o activitate pe care urma să o faci o viață întreagă. Se spune că un prunc, dacă nu învață de mic să lucreze, nu va mai putea să stăpânească cu ușurință treburile gospodărești.
Comportamentul copiilor, de la mic la mare, consta și prin felul în care vorbeai sau participai la viața în familie. Părinții erau cei care știau ce ar trebui să se facă în gospodărie, ei erau cei care luau decizii, chiar dacă generația tânără și de atunci vedea diferit lucrurile. Era o rușine ca să le comentezi părinților, spuneau bătrânii că era suficient să se uite la ei, că deja știau unde au greșit și știuau cum trebuie să se comporte.
Se făceau și strigături la joc, sau în clacă, pe seama acestui subiect.

Nu si omule un câne
Și să nu știi de rușine
Că rușîna-i ca floarea
Cine-o are o’ngrija
Cine nu știi de rușine
Să-l mânânce greu’n lume
Că așe-o vrut Dumnezeu
Să lasă la omu său
Ca să-l apere de rău.

@Măriuca Verdeș

Școala rădăcinilor străbune – primele rezultate

După mai bine de un an și jumătate de la înființarea Asociației Călineștenii Țării Maramureșului și a Școlii

Mariuca Verdes
Mariuca Verdes

rădăcinilor străbune ne bucurăm că putem spune că această școală a început să-și arate rezultatele prin activitățile avute și evenimentele organizate pentru a încuraja generația tânără să creadă în sat și în România, Țară sfântă cum o numesc moșii noștrii.
În cadrul acestor întâlniri, extra școlare, deoarece ele se desfășoară după terminarea orelor, până în prezent s-a insistat pe următoarele ateliere: învățarea jocurilor tradiționale cu ceterașul Rus Vasile, învățarea cusutului pe pânză de cânepă și a tehnicilor de împletire, cu prof. Șandor Ileana și Maria Șerba, pictură pe sticlă sub îndrumarea d-nei Szemcovici Irina, urmată de expoziții cu lucrările realizate, cioplit în lemn, atelier coordonat de meșterul Petru Cupci, etc. Menționăm că activitatea îndrumătorilor s-a derulat pe principiul voluntariatului, motiv pentru care țin să le mulțumesc pentru acest lucru și să remarc că și prin astfel de inițiative se pot face lucruri bune, nu numai prin finanțări.
Suntem bucuroși că cele 16 jocuri tradiționale din Maramureșul Istoric nu s-au pierdut ci, prin cei tineri, ele o să fie duse mai departe încă câteva generații. De asemenea, în cadrul activităților asociației noastre, s-au cusut 10 cămeși de femeie în stil tradițional, s-au derulat și alte evenimente menite să păstreze și să promoveze elemente specifice din patrimoniul cultural local, cu mentiunea că toate aceste cursuri s-au desfășurat la gospodăria lui Victoru Știrbuțului.
Cei conștienți de disoluția satului, mi-au propus să facem în școală diferite cursuri care să le deschidă imaginația copiilor, să-și dorească să cunoască tot mai mult din ceea ce au acasă dar nu înțeleg. Spre exemplu prof. Petre Nemeș din Văleni a venit cu această propunere pentru școala din Călinești.
În prezent, avem parteneriate cu patru școli din Maramureșul Istoric. Mergând pe Valea Marei, ne oprim în satul Mara și satul Desești, având persoană de legătură pe Dana Roman- profesor de limba română. În satele Călinești și Văleni sântem sprijiniți de profesorul Petre Nemeș și Dir. Voichița Nemeș Andreica.
Așa se face că, în prezent, pe lângă cursurile care se țin în cele 4 școli, avem și trei ateliere săptămânale, după cum urmează: în fiecare zi de marți de la orele 18.00 – inițiere în cusutul pe pânză, iar în zilele de joi avem șezători ( prelucrăm lâna și vopsim vegetal ). Duminica este rezervată pentru inițierea în jocurile tradiționale și Jocu la șură de la orele 14.00, toate aceste trei activități find desfășurate la Victorul Știrbuțului din Călinești Astăzi avem tineri din șase sate, care se bucură de aceste cursuri de inițiere.
Ne bucurăm că părinții au conștientizat faptul că neînvățarea jocurilor, spre exemplu, face ca nunțile să-și piardă din frumusețe și feciorul pierde foarte mult stând pe scaun, neîncadrându-se la feciorul mândru, care iese în evidență și prin prestația lui în mijlocul satului. Vrem să aprofundăm și mai mult aceste cursuri, ajutându-i ca din mâinile lor să iasă obiecte valoroase și folositoare.
Exemplificăm o parte din activitățile desfășurate de Asociație, prin trei materiale video, sperând că cei interesați vor accesa cât mai multe din postările noastre pe youtube:
Video 1
Video 2
Video 3

@Măriuca Verdeș