Etichetă: măriuca verdeş

DE FLORII ÎN SATUL MARAMUREȘAN CĂLINEȘTI

DE FLORII ÎN SATUL MARAMUREȘAN CĂLINEȘTIAfis Florii_INTERNET

Asociația Călineștenii Țării Maramureșului în colaborare cu Biserica Greco-Catolică din localitate vă invită duminică 24 aprilie 2016, de la orele 16.00 la Biserica de lemn cu hramul Nașterii Maicii Domnului din satul Călinești ( zona Căieni) unde va avea loc evenimentul “De Florii în satul Maramureșean – Călinești”.
Vor participa grupuri vocale, coruri bisericești, interpreți de cântece religioase din Maramureș și nu numai, alături de o expoziție de pictură pe sticlă, pictate în cadrul “Școlii rădăcinilor străbune” o inițiativă pornită tot în cadrul acestei asociații.
Consider că locația este una potrivită pentru a se desfășura acest evenimet deoarece dorim să punctăm și mai mult autenticitatea straielor bătrânești, diversitatea cântecelor religioase sau priceasna din perioada postului dar și patrimoniul spiritual pe care îl moștenim fiind viu în satul Maramureșean și nu numai în timpul postului mare.
Acest eveniment l-am propus la Centrul Cultural din Sighetu Marmației în perioada când eram anjată. L-am numit pe atunci “De Florii în satul Maramureșean” deoarece Sighetul Marmației are un sat tradițional în cadrul Muzeului Satului. După înființarea Asociației Călineștenii Țării Maramureșului, m-am gândit că nu ar fi rău să duc mai departe acest gând care a apărut atunci în sufletul meu, dar care să se desfășoare cu adevătat într-un sat maramureșean.
Așa se face că satul Călinești, și Biserica Nașterea Maicii Domnului v-a prinde viață de Florii.

@Mariuca Verdes

.

Andreluța

Andreluța

Mariuca Verdes
Mariuca Verdes

„Andreluța”, cum este numită sărbătoarea Sfântului Andrei prin aceste locuri, a rămas vie de sute și poate mii de ani. De ce? O explicație ar fi că oieritul era și încă mai este una din cele mai vechi îndeletniciri ale omului. Prin urmare, fiecare maramureșean, român, avea grijă de oi cum știa mai bine. Ele aveau un rol important în gospodărie deoarece erau o hrană bună pentru familie și îmbrăcau casa prin prelucarea lânei. Toate acestea mergeau mână-n mână. Oamenii păzeau oile în special de lup, care făcea multă pagubă.
Poate nu întâmplător lupul apare cel mai des pe aceste meleaguri, în special dintele de lup ca simbolistică. Iar acest simbol a primit foarte multe stilizări și foarte multe interpretări. De multe ori vrem să aflăm răspunsul la ele, dar de cele mai multe ori poate că trebuie să adopți o altă viață pentru a putea pătrunde în miezul lor. Așa se face că poveștile, alteori pline de farmec, astăzi ușor plictisitoare, își găsesc răspunsul când te aștepți mai puțin.
Recent am auzit o poveste adevărată legată de “Andreluță” de la un bătrân al locului, care la rândul lui o știa de la un înaintaș de-al său. Pentru a-și proteja mioarele, în această zi, a legat câteva din obiectele care te duc cu gândul la lup cum ar fi : pieptenele, fusul și andreaua care simbolizează dintele de lup , foarfecele care simbolizează gura lupului. Acestea trebuie legate cu ață de cânepă, în formă de X și nimeni nu “trăbăluia”, adică lucra cu ele, fiind așezate într-un loc unde nu-ți erau la îndemână. Iar această credință i s-a dovedit a fi de folos atunci când a găsit lupul între oi. A văzut cum lupul avea „gura legată” deoarece nu a putut să-i omoare nici o oaie deși se afla în mijlocul lor. Mai mult, a rămas uimit văzând că nici câinii nu-l latră, nici o oaie nu „zdeară”, iar lupul pleacă dintre ele, fără a avea puterea să le facă vreun rău.
Această poveste a trecut din generație în generație, astfel că acum și nepotul lui procedează la fel, an de an, pentru a nu „păgubd’i” cu oile. Tânărul leagă aceste obiecte „în cruciș”, cu ață de cânepă și le pune într-o parte, dar nu l-a vedere. Femeia nu se mai piaptănă pe cap și nici alt lucru care simbolizează acest animal nu se folosește. Bucuria mea este că acest obicei nu a dispărut ci încă se perpetuează, ajungând la concluzia următoare: chiar dacă credința în divinitate a nu a fost lipsită din sufletele oamenilor, mai aveau și un alt crez, acela de a fi în comuniune cu natura, de a-i cunoște așa zisele secrete și a se păzi de rău. În mare parte simbolistica din aceste sate răspunde acestor gânduri.
A da viață la ceva, poate că trebuie în primul rând să lași acea ușă de legătură, care aș numi-o credința în ceva. Trec peste noi diferite perioade dar obiceiurile și credințele oamenilor de pe aceste locuri sunt destul de greu de mișcat din sufletele lor. Toată lumea știe de ziua de astăzi, ce este voie și ce nu este voie să faci.
Un alt articol pe această temă mai găsiți cu titlul Mit şi adevăr de Sfântul Andrei

@Mariuca Verdes

Luminaţiile

Luminaţiile

Mariuca Verdes
Mariuca Verdes

Când mă gândesc la Luminaţii, mă duce  gândul la momentul când am descoperit mormintele strămoşilor mei.
M-a fascinat locul unde erau puşi dar şi faptul că încercam să îmi imagineaz cum au arătat. Am o recunoştinţă în suflet faţă de cei din neam cum ar fi moşi și strămoşi, deoarece sunt conştientă că dacă nu ar fi fost ei în viaţă cândva, eu nu aş fi trăit astăzi.
Din spusele celor din jurul meu, legătura aceasta cu cei duşi în lumea de dincolo a fost una foarte strânsă. Nu numai că le-a fost împodobit mormântul cu decoraţiuni naturale an de an, dar lumânarea avea un rol important deoarece spre exemlu, din spusele bătrânilor, erau femei care duceau lumânarea de pe mormânt ( fiind numai una ) şi o puneau în fereastră până se stingea.
Atmosferea din sintirim cum este numit cimitirul în această zonă, era una deosebită, care nu îţi trasmitea frică ci din contră, noaptea era luminată de multele lumânări care îţi transmiteau putere şi siguranţă.
A-ţi aminti de cei duşi poate că este un lucru bun din punct de vedere sufletesc mai ales pentru generaţiile care vin, doarece poţi să-ţi cunoşti neamurile. Incă înmormântările şi aşezarea lor în sintirim respectă această ierarhie a neamului prin ceste sate.
Ce vor şti cei de mici despre moşii şi strămoşii lor? Ceea ce o să-i învăţăm. Ce o să creadă cei care vin după noi despre această legătură cu cei duşi în cealaltă lume? Ceea ce o să le spunem. Eu ştiu aşa: că cei duşi de printre noi aşteaptă clipa pentru ca la a doua venire, când vom invia, să ne putem uni toţi.
Felul cum arată mormântul celui plecat, reflectă dragostea pe care o ai tu faţă de el. Dacă omul şi-a pierdut din dragostea faţă de aproapele lui şi doar o dată pe an merge să-şi amintească de cel dus, poate că în acest fel arată cât de pregătiţi suntem să ne întâlnim cu ei, spunea un preot al locului.
Se mai spunea că aşa cum îţi cinstești morţii şi mormintele lor aşa de mult i-ai iubit şi respectat. A-ţi respecta morţii este o tradiţie ca multe altele pe cale de dispariţie.
Oricum îmi este dor de bătrânele înveşmântate în negru, care cu lacrimi în ochi tomnesc mormintele celor duşi. Nu aveau multe la indemână dar se foloseau de natură ca în toate şi cu muşchi verde, cu flori de pe câmpuri sau din curţile lor înfrumuseţeau sintirimul. Peste aceste morminte se împart pruncilor pupt’i de grâu sau dulciurile de astăzi. În amintirea celor plecaţi.
Îmi amintesc de poveştile de demult, de la lumina focului din câmp noaptea, când se povesteau diferite întâmplări adevărate sau mai puţin adevărate, care s-au păstrat din generaţie în generaţie. Aşa am aflat despre omul cel de demult care pe cei dragi ai lui îi îngropa în grădina casei pentru ai putea povesti ori de câte ori i se făcea dor de cel drag şi plecat.
Mai sunt şi astăzi prin satele răsfirate din acest colţ de ţară oameni care mai luptă pentru acest crez.
Fără înaintaşii tăi nu poţi să spui cine eşti. El se duce mai departe prin cei care vin, făcând legătură cu cei plecaţi.

@Măriuca Verdeș