Etichetă: Dorin Stef

Mitologia Maramuresului (XXIII)- Omul Apei

Mitologia Maramuresului (XXIII)

Omul Apei

sclipiri
sclipiri

Personaj imaginar din basmele maramureşene.
Omul Apei este un spirit malefic, cu toate că în unele legende este inofensiv. Este imaginat în chip de om şi locuieşte în apele adânci, fiind şi stăpânul peştilor, cu care îi atrage pe cei pe care îi întâlneşte, pentru a-i îneca şi mânca. Unele legende iau aspect de basme, deoarele Omul Apei le dăruieşte peştişorul de aur, simbol al bogăţiei” (Bilţiu, 1999: 30).

@ Dorin Ştef

http://www.dorinstef.blog.com/

Publicitate

Mitologia Maramuresului (XXII)- Garareu

Mitologia Maramuresului (XXII)

SONY DSCGarareu

Pădure sau munte mitic atestat în Borşa (v. Papahagi, 1925), Săpânţa, Berbeşti, Mara, Bârsana. Acolo se crede că îşi are lăcaşul Marţole: “Tudumănesc că ard Munţii Garareului” (Bilţiu, 1999: 97). “S-au aprins şi ard Munţî Garareului! Şi ea se va duce, că acolo stau toţi copiii ei” (Bilţiu 1999: 99).

Mută-Dealul

Personaj mitologic, din neamul uriaşilor, semnalat în basmele maramureşene: “O văzut on om care, unde-o fost deal, l-o făcut şes; unde-o fost şes, l-o făcut deal; (…) apoi pă fata ce mijlocie o trimăs-o la Mută-Dealul” (Bilţiu, 2002: 312).

@ Dorin Ştef

http://www.dorinstef.blog.com/

Mitologia Maramuresului (XXI)- Avizuhắră

Mitologia Maramuresului (XXI)

Avizuhắră

Unul din numele utilizate de localnici pentru Fata Pădurii, personaj malefic din mitologia locală: “Fata Pădurii îi mare şi cu păr pă ie şi cu păr mare pă cap până la picioare. Şi mai şi cântă. Şi-o cheamă Avizuhără” (Bilţiu 1990: 195; Suciu de Sus).

Anghelúţă

Fiinţă malefică, din categoria îngerilor demonici, responsabilă de provocarea unor maladii sau suferinţe omeneşti: „Angheluţă, / Gălbinuţă, / Aleje-te, / Culeje-te, / Din dinţi, / Din măsele…” (Bilţiu 2001:200).

@ Dorin Ştef

http://www.dorinstef.blog.com/