Lumea de fantasme a satului maramureşean

Lumea de fantasme a satului maramureşean

Autor: Teofil Ivanciuc

Satul maramureşean este locul unde unii bătrâni (şi nu doar ei) mai cred încă într-o lume paralelă, populată cu fiinţe mitice, care ne pun viaţa şi sănătatea în pericol sau dimpotrivă, ne ajută. În magia tradiţională locală se regăsesc elemente de şamanism şi practici precreştine, dar şi de vrăjitorie medievală. Panteonul acestei lumi este vast şi insuficient cercetat sau cunoscut. Amintim doar câteva din fiinţele care-l compun:

Fata pădurii este personajul mitologic cel mai frecvent, cunoscut şi „întâlnit” de oamenii din satele regiunii. Arată în general ca o femeie frumoasă (dar cu copite de cal), care înnebuneşte bărbaţii. Cine se culcă cu ea nu mai e om, şi va muri. Sătenii susţin că mai apare şi azi uneori, prin munţi sau chiar prin sate, noaptea.

Omul nopţii este al doilea personaj mitic, ca şi frecvenţă a „apariţiilor”. Este un om uriaş, ce umblă prin păduri, noaptea, şi e vai de cel care-l întâlneşte.

Omul lup (vârcolacul) e o fiinţă jumătate om, jumătate lup, care vorbeşte şi îi amăgeşte pe călătorii singuratici. De multe ori este turbat. Din aceeaşi categorie face parte căpcăunul, entitate supranaturală jumătate om, jumătate câine.

Omul dintre focuri sau Foca, apare rar şi doar vara, în mijlocul fulgerelor şi trăznetelor.

Omul apei sălăşuieşte prin bulboanele adânci ale râurilor, spre diferenţă de balaurul care preferă apele stătătoare.

Popii brazilor sunt sihaştri care trăiau cândva în munţi (cică prin poienile Platoului Vulcanic). La aceşti vindecători miraculoşi asemănători preoţilor daci pleistoi sau ktistai („călători prin nori”) apelau sătenii când se aflau la ananghie.

Şolomonarii sunt ceva aparte, uneori oameni, alteori fiinţe mixte (om şi neom). Ei sosesc odată cu norii de ploaie (aduc furtuni acolo unde oameni sunt răi), şi zboară pe cer. Se spune că există „şolomonari” care trăiesc şi prin sate, ca oamenii normali, rareori fiind identificaţi ca atare.

Bosorcăii „nu-s oameni ca oamenii, ci îs blestemaţi” spun bătrânii. Se transformă în animale (mai ales într-un câine mare, alb), iar ca semn distinctiv au o coadă mare la spate sau la subsuoară. Ei pot mulge lapte din orice (începând de la capra de tăiat lemne, şi până la un copac sau vreo cioată).

Balaurul sau Zmăul este un şarpe gigantic, care ajunge în această stare dacă nu muşcă om sau animal, şi dacă nu este văzut de om şi nici măcar de cea mai mică pasăre, în primii şapte ani de la naştere. Unii balauri au aripi şi labe multe, şi trăiesc în iezerele din munţii Igniş, de unde ies doar pe vreme rea (viscol, zăpadă, ploaie, furtună). Dealtfel regiunea este plină de poveşti cu şerpi lungi de 5-6 metri, care ar fi văzuţi uneori şi azi prin locurile izolate din munţi.

În afara fiinţelor de mai sus, sunt duhurile rele ale cimitirelor, denumite moroi, strigoi sau urcoi, plus multe alte personaje mitice: Datele, Frumuşelile, Sânzienele, Milostivele, Strâgile, Baba Dotia, Angheluţă, Mahocul, Urieşii, Moşii, Robonbanii etc.

©Teofil Ivanciuc

(text adaptat din „Ghidul turistic al Ţării Maramureşului”, ed. Limes, Cluj-Napoca, 2006).

Blogul autorului: http://teofil-ivanciuc.weebly.com/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s