năstaca lu’ gheorghe a lu’ nicoară a irinii din breb o trecut de ceva vreme de 80 de ani. în urmă cu vreo 15, la o vârstă la care mulţi se gândesc la pensie năstaca a învăţat să ţeasă la tyară furând meserie de la babele satului care mai ştiau încă tainele iţelor şi ale culorilor; un meşter din sat i-a făcut o tyară adevărată şi s-a apucat serios de lucru.
apoi meşterul a murit.
pintea o fo’ slugă în budeşti da bogatu’ la care lucra o fo’ om rău. şi pintea nu o mai suportat răutatea lumnii. într-o zî o smuls coada de la toporişcă, o împlântat-o în pământ şi o zâs:
când lemnu’ aista a -nfrunzî
atuncea io oi mai sluji
apoi o plecat în codru şi s-o făcut haiduc. lua de la bogaţi şi dădea şi la săraci
ochii femeii sunt limpezi şi ageri; picioarele ei se mişcă agile pe cele patru pedale ale războiului, pare mai greu şi mai misterios decât să conduci o maşină; mîinile ei se mişcă armonios, parcă e un dirijor care conduce cu siguranţă o orchestră după reguli numai de ea ştiute.
da de ce or trebuit să-l vândă? că un fârtat de-al lui l-o vândut, o spus stăpânirii că pintea nu poate si omorât numa împuşcat în subţioara stângă, aia de lângă inimă. cu glonţ de arjint şi cu tri boabe de grâu sfinţit. aşe l-or omorât.
el nu era de pe aicia, era de peste munţi, da de aceea era om bun.
de tyară atârnă patru oase de găină; or fi pentru vrăji ori doar pentru reglaje? uneori mâna ei pare a se pierde în semiîntuneric; firele de păr alb lucesc în lumina difuză a soarelui; cel tânar a orientat blenda spre ea şi a scos-o din noaptea luminii fără ecou.
îmi dă lumnina în ochi şi nu vad să ţes
priveşte în altă parte, priveşte în trecut sau în viitor
e greu aşa că is destul de bătrână; şi bolnavă
asa e mai bine.
or venit mulţi pe aici să mă filmeze; nişte străini m-or filmat şi de sus şi din faţă şi din spate. ghidu mă tot întreba de una de alta şi ei mă filmau cum lucru la tyară, or zâs că la ei nu or mai văzut din astea babe.
oasele atârnă mereu acolo, privirea le percepe involuntar; or fi pentru vrăji ori… ?
aşe zâc bătrânii că umbla fata pădurii şi pe la noi. era lungă, slăbănoagă şi urâtă da cânta aşe de frumos că îi vrăje pe oameni dacă o ascultau. noaptea. dacă prindea un om sângur la stână ori în pădure ori la marginea satului îl fermeca cu glasul ei şi acela nu se mai putea feri. îl îmblăte şi îl frământa şi îl tăvăle tătă noaptea de nu mai era om întreg veci.
apoi oamenii ştiau că o fo’ fata pădurii la el şi îl lăsau în plata domnului.
şi amu să aude câteodată noaptea când îi linişte un pranic pă valea aia de la marginea satului, acolo sub creasta cocoşului. babele zîc că îşi spală hainele fata pădurii în vale, să face frumoasă pentru cineva. da oamenii să tem atunci să nu o audă cântând…
or fi pentru vrăji oasele ori au un rol la tesut?
câteodată când un om ori o femeie doarme sufletul aceluia iese din el şi rătăceşte prin sat ori pe dealuri. aşe apare ca tri lumnini mici ca tri stele care să plimbă încet.
omu acela nu face rău la nime da dacă îl trezeşti ori îl muţi în alt loc sufletul nu îl mai găseşte şi omu ptiere.
năstacă mă priveşte în ochi să vadă dacă mă tem; are o privire dreaptă, directă, uneori pare ironică, de multe ori mândră.
continuă să lucreze ca şi cum ar fi singură.
apoi îngână un fragment dintr-o hore a lui pintea; cred că vrea doar să vadă ce zic
apoi tace. apoi vorbeşte iar.
nu am penzie că aici nu o fo’ colectivă da tătă viaţa am lucrat până mi-or sărit ochii din cap; nici ajutor nu am căpătat că am pământ bugăt şi vreo cinci găini şi un porc da nu-l poci lucra că îs sângură mi-o ptierit omu de mult.
da atâta vreme cât pot pune tyară nu am nevoie de mila nimărui că vin femei de pe multe sate să le ţes haine de nu joiesc să gat.
când nu oi mai putea lucra oi muri şi io că am trăit destul.
da oasele alea pentru ce sunt, la ce îs bune? …
mi-era dor de vorba lor dulce…
si oasele ??!!! 🙂
când văd sau aflu despre astfel de oameni, mă apucă un altruism pe care nu îl am în altă situaţie…
aş fi de acord (că, da, în mine stă asta 🙂 ) să existe tinereţe fără bătrâneţe pentru ei, chiar dacă pentru mine n-ar exista şi nici n-aş putea să mă încadrez în acea categorie. n-aş fi deloc invidioasă. aş vrea ca ei să trăiască mereu pentru a se bucura şi alţii de ceea ce ştiu ei.
asta e intrebarea! 🙂
frumoase ganduri, thx!
Femeia asta poartă pe chipul ei atâta muncă îmbinată cu atâta frumuseţe sufletească.
Reblogged this on provincialisme.
Reblogged this on artizanattransilvan.