Legenda lui Pintea Viteazul

Pintea Viteazul este unul dintre ultimele simboluri ale Maramureşului eroic, pe undeva coborând din stirpea drăgoşeştilor sau bogdăneştilor cu toate că acesta nu este un fiu al voevodatului, fiind doar adoptat de locuitorii acestor meleaguri. Conform datelor recunoscute de istorici, Pintea Grigore s-a născut pe 25 februarie 1670 în satul  Măgoaja din Ţinutul Lăpuşului, fiind  fiul lui Cupşa Pintea şi al Mălinei născută Costan. Se pare că familia sa  nu era tocmai săracă de vreme ce, câţiva ani mai târziu, Grigore Pintea primeşte de la Mihaly Apafi I  recunoaşterea de mic nobil local.

La fel cum se întâmplă şi cu alte figuri proeminente din trecutul românilor între imaginea pe care poporul o generează în jurul său şi unii istorici care tratează cu răceala documentelor vremii personajul în discuţie e o destul de mare discrepanţă. În timp ce în jurul lui Pintea Viteazul se ţese o adevărată legendă, unii istorici, printre care Dariu Pop, Coloman Oszóczki, Ioan Ranca, Susana şi Avram Andea, mai nou şi Teofil Ivanciuc, supun atenţiei cititorilor unele documente emise de autorităţile vremii care îl prezintă drept un simplu hoţ, tâlhar, etc.

Această tratare diferenţiată mă duce cu gândul la faptul că Istoria în sine este o disciplină supusă în foarte mare măsură politicului iar influenţele exercitate de puternicii zilei nu pot fi trecute cu vederea. Pentru un neavenit în materie, aşa cum sunt eu, rămâne totuşi o dilemă: să dau crezare actelor emise de autorităţile vremii, evident deranjate de acţiunile lui Pintea sau să mă las dus de valul sentimental şi frumos creionat de rapsozii marmaţieni,  puternic marcaţi de personalitatea şi acţiunile haiducului?

Deoarece Maramureşul meu, cel pe care îl iubesc şi pe care încerc să-l descriu este un ţinut imaginar în mare măsură, diferit de Maramureşul real, cotidian, voi da crezare legendelor, horilor şi poveştilor despre Pintea Viteazul.

Într-o variantă a poveştii despre Pintea, se spune că acesta a fost un viteaz mare  care  ajutat de un  un cal năzdrăvan şi doisprezece fârtaţi îi deposeda pe bogaţi de averi, pe care le împărţea săracilor. De asemenea, pedepsea actele de nedreptate săvârşite de nobilii vremii asupra ţăranilor maramureşeni, ajunşi în situaţia de a nu fi apăraţi de nimeni . Deranjaţi de actele sale de haiducie,  oamenii împăratului au vrut să-l prindă, însă el s-a refugiat pe Piatra Gutâiului călare pe calul său. Încolţit de urmăritori, Pintea şi-a îndemnat calul care a zburat de pe Gutâi  pe Vârfu-Ptietrii dinspre Şugătag, iar de aici, ca gândul, a zburat pe Piatra Săpânţii, lăsându-i pe urmăritori cu gura căscată. Acolo, pe Piatra Gutâiului unde calul a stat într-un picior  şi acum se poate vedea săpată în piatră urma piciorului unde s-a opintit  calul.

În alte situaţii în care Pintea şi haiducii săi erau pe punctual de a fi capturaţi de poterele austriece, Pintea confecţionează aripi sau mici planoare din şindrilă reuşind să scape de urmăritori luîndu-şi zborul de pe înălţimile mitice ale Maramureşului.

De multe ori Pinteahaiducea în Ţara Leşească de unde aducea comori în Maramureş. O parte o înpărţea săracilor iar alta a îngropat-o în diverse grote, peşteri sau pivniţe amplasate în zona Gutâilui şi a satelor care fiinţează sub umbra sa.

Pintea a avut doisprăzece fârtaţi dintre cei mai cunoscuţi au fost Drongoş, Barbă Rasă, Dăjuc,  Golu, şi Vili. După ce l-au omorât pe Pintea, ceilalţi au continuat să haiducească singuri pe aceleaşi hotară pe care le-a lăsat Vitezul moştenire parcă.
Pe Pintea Pribeagu l-au omorât la poarta de la Baia Mare, în timp ce acesta asedia oraşul încercând să-l supună. Fiindcă Pintea nu era om obişnuit a putut fi ucis doar cu trei grăunţe de chiper şi trei grăunţe de grâu de primăvară şi trei cuiuţă de sier din potcoava calului  şi trei grăunţe de tămâie. A fost împuşcat subsuoară, singurul său punct vulnerabil, când s-a  pornit el, cu  mâna-n sus ca să spargă poarta cu baltagul. “L-o împuşcat aşa dipce gloantele nu prindea în el”

Legenda spune că, una din peşterile în care îşi ascundea prada era pe muntele Gutâi, lângă satul Crăceşti  acum Mara. Acolo haiducul avea săpată în stâncă o pivniţă mare, în care îşi ţinea berbinţele cu galbeni, aşa cum este transmisă până în zilele noastre pe cale orală:
La Budeşti, între hotară,
Este-un fag cu frunza rară
Şi la umbra fagului,
Pintea cu ortacii lui;
Să uită cătă Gutâi,
C-acolo-i pivniţa lui
Pă săraci îi miluişte,
Pă bogaţI îi jefuieşte.
Pivniţa era păzită, cu rândul, de haiduci. Ea era încuiată cu o uşă mare de fier şi cheile le avea doar el. Bătrânii povestesc că,  şi astăzi poate fi văzută acea pivniţă care se deschide la şapte ani odată. Unii povestesc că au văzut uşile deschise, iar înăuntru o masă de piatră. Când se deschide pivniţa se vede un fum, nişte limbi de foc şi o strălucire mare, ca şi Soarele.

Într-o pădure de pe Valea Cosăului, există un mormânt, despre care se spune că ar fi al celui care l-a trădat (sau ucis) pe Pintea. Cert este că şi azi locuitorii satelor din apropiere, când traversează acea pădure, adaugă o piatră pe mormânt, ca să-l împovăreze pe „nelegiuit”.

Toponimele din zonă sunt mărturii ale traseelor şi popasurilor pe care cetele de haiduci ale lui Pintea le-au întreprins. Astfel există: Izvorul Pintii, Casa lui Pintea, Fântâna lui Pintea, Şatra Pintii, Vârfu Pintii sau Peştera lui Pintea.

Îmi este  greu să cred că un simplu tâlhar a putut aprinde imaginaţia rapsozilor maramureşeni care i-au atribuit caracteristici legendare, greu de imaginat pentru o perioadă relativ nu prea îndepărtată, doar 300 de ani în urmă. În schimb sunt de accord cu faptul că modelul Pintea s-a multiplicat, astfel că în timp au existat mai mulţi haiduci care purtau acest nume, devenit sinonim cu Viteazul sau Haiducul român. Faptele lor de vitejie s-au cumulat şi amplificat, în timp fiind atribuite unui singur personaj.  Dar acest lucru nu face decât să susţină teoria că Pintea a fost mai mult decât un hoţ, zic eu că unele din acţiunile sale l-au ridicat şi peste statutul de haiduc şi aici mă refer doar la cooperarea cu Rakoczi care, indiferent de rezultate a fost în fond o acţiune politică, o poziţionare a sa ca lider al românilor maramureşeni într-o situaţie istorică dată.

Pintea, aşa cum îl păstrează poporul în amintire, trebuia inventat dacă nu a existat. El reprezintă speranţa într-un conducător care să fie capabil să redea maramureşenilor statutul de odinioară sau cel puţin iluzia că pe teritoriul voevodatului lui Dragoş sau Bogdan ei mai puteau emite pretenţii.

Pintea e în fond eroul aşteptat de maramureşenii care încă îşi mai povesteau măreţia de odinioară când ei stăpâneau Maramureşul, eroul aşteptat şi nevenit nicodată.

Pintea e omul de la care aşteptau un îndemn sau un sfat în condiţiile în care românii maramureşeni, sufletul lor,  bisericile şi moşiile lor, atâtea câte mai aveau,  erau disputate de calvini şi catolici, de unguri, austrieci, poloni şi ruteni.

Pintea e eroul venit de peste munţi şi  ridicat în libertatea aparentă a haiduciei de pe moşia lui Bud din Budeşti, de acolo dintre ei, făcându-i să înţeleagă şi să creadă mai ales că astfel de gesturi sunt posibile încă.

Şi pentru toate acestea Pintea a fost investit cu haruri nelumeşti şi a fost plans de horitori şi bocit de femei, fiindcă ceea ce sperau să se întâmple nu era de înfăptuit de simpli oameni, ţărani sau păstori.

De aceea pentru mine, rândurile reci ale documentelor din arhive nu pot să mă convingă, fiindcă în primul rând nu vreau să fiu convins. Îmi place să cred că spiritul vremurilor eroice ale Maramureşului s-a întrupat din când în când în eroii care au cutreierat zona ulterior, că şoaptele codrului vorbesc de aceste adevăruri, că semnele care s-au mai păstrat în porţi, haine, hori încearcă să ne transmită ceva despre ceea ce s-a întâmplat la începuturile lumii iar într-o zi le vom descifra şi urma învăţăturile.

M-am inspirit din :

* Dumitru Lupu Feier, 72 ani, Giuleşti, 1924; cf. T. Papahagi, 1925).

* Tache Papahagi, de la Ion Ţiplea, 77 ani, Budeşti – Maramureş, 1920, în Graiul…, 1925, t. XDVII.

* Petre Lenghel Izanu, în Calendarul Maramureşului, 1980, p. 102.

*  Teofil Ivanciuc, Pintea Viteazu – haiduc sau tâlhar?- sighet online.ro

* alte surse pe care nu mi le mai amintesc.

Un punct de vedere autorizat pe Maramures.fan, blogul lui Dorin Stef din Baia Mare