Povestea transcarpatică a lui Pintea Viteazul

Alături de Olexa Dovbush, Vasili Bazurak şi Ivan Boychuk istoriografia ruso-ucraineană îl încadrează pe Pintea Viteazul între  liderii  mişcărilor  de tip Oprishki, îndreptate împotriva asupririlor sociale şi naţionale din zona de frontieră polono-ungaro-moldavă. Acestea au acţionat între secolele XVI-XVIII, au aplicat tactica războiului de gherilă şi au acţionat îndeosebi în zona Carpaţilor Galiţieni, Transcarpatia şi Pocuţia. Participanţii erau în general ţărani care sperau să desfiinţeze iobăgia iar apogeul acestor mişcari s-a înregistrat între 1738 şi 1759, când au acţionat şi liderii menţionaţi mai sus.

Revenind strict la imaginea lui Pintea Viteazul în sursele ucrainene, precizăm că apartenenţa sa la poporul român este pusă la îndoială, ce-i drept nu foarte articulat ori argumentat, aspect pe care îl pun în legătură cu dorinţa populaţiei ucrainene de a-l asimila propriilor idealuri de dreptate şi libertate. De altfel, aceleaşi surse recunosc că majoritatea izvoarelor, inclusiv cele populare provin din spaţiul românesc deşi îl plasează preponderent în spaţiul actual ucrainean ca acţiune, deci în arealul transcarpatian. Evident că din punctul nostru de vedere acest spaţiu nu este altceva decât cel al Maramureşului Voevodal, eroicul areal românesc care a contribuit decisiv atât la coeziunea cultural-identitară a marmaţienilor, cât şi la coagularea statului moldav.

Izvoarele menţionate relatează în principiu aceeaşi opţiune antifeudală şi antiaustriacă a demersurilor a lui Pintea ca şi istoriografia românească, inclusiv relaţiile cu Rakoczi, cu coloratura subliniată mai sus. Referitor la sfârşitul lui Pintea, se face trimitere la două date: 14.08. 1703 când ar fi fost ucis sau doar rănit şi luat prinzonier sub zidurile cetăţii Băii  Mari, respectiv 22.08.1703 când ar fi fost executat. De altfel şi memoria colectivă marmaţiană, prin diferitele balade, cântece eroice nu exclude cele două variante, dar nu moartea sa a fost cea care a generat aprecierea poporului ci faptele săvârşite în timpul vieţii. Aşa se face că spaţiul slav îl aseamănă cu Robin Hood al Transcarpatiei şi menţionează că principala sa notorietate a fost şi este printre ţăranii români.

Simpatia de care s-a bucurat Pintea  în rândul slavilor este relevat si de toponimicul Pyntea Jelli sau Pyntea Studna dat unor formaţiuni muntoase din zona Hustului, cu precizarea că ultima provine din cehescul studna, adică bun, fapt ce nu exclude posibilitatea ca faptele renumitului haiduc să fie prezente şi în folclorul ceh sau polonez.

Interesant este faptul că la capitolul originea numelui sursele ucrainene consideră că Pintea este de sorginte Spaniolă, derivînd din Panate, unul dintre cele mai vechi nume de familie din Spania. De asemenea este subliniată invincibilitatea lui Pintea şi credinţa că nu poate fi ucis doar în anumite condiţii de influenţă ritualo-magică.

O legendă ucraineană culeasă de la o bătrână din satul Izok aminteşte de faptele de vitejie ale haiducului care ura iobăgia şi se lupta pentru dreptate cu marii latifundiari ai vremii. Memoria colectivă a păstrat şi transmis până în zilele noastre atacul şi distrugerea Castelului de la Hust, folosind arme legendare, probabil referire la un fel de tunuri deosebit de puternice construite din lemn de chiparos şi întărite cu cercuri metalice.

O parte importantă a legendei relevă  varianta ucraineană a morţii lui Pintea: Viteazul avea o iubită măritată pe nume Marişka din satul Yassin. Periodic o vizita mistuit de o dragoste intensă dar se pare că soţul acesteia a prins de veste şi a obligat-o să-i destăinuie cum poate fi doborât haiducul cel de neînvins. Cum se întâmplă adesea cu eroii (din preistorie şi până mai spre zilele noastre)  ce au intrat în legendă şi în inimile oamenilor simpli şi Pintea, într-un moment de slăbiciune i-a dezvăluit iubitei sale cum poate fi ucis:  doar cu glonţ făcut din cui de potcoavă de cal, cu bucăţi de potcoavă şi, mai ales,  cu boabe de grâu sfiinţite de 12 preoţi ori la 12 sărbători.

Şi cu acest episod Viteazul intră definitiv şi în legenda, folclorul şi conştiinţa ucrainienilor, îl împărţim frăţeşte ca pe un bun de preţ al ambelor popoare. Dincolo de moartea lui legendară, împuşcat sub braţ la asediul Băii Mari ori doar în inima îndrăgostită  de un soţ gelos, de fiecare dată doar cu descântec de grâu fermecat şi alte ingrediente magice, Pintea Grigore a rămas printre noi deoarece a luptat cu un sistem nedrept atât social cât şi naţional, a încercat să oblojească rănile ţăranilor săraci, fie ei români, ucraineni, maghiari, etc şi de aceea nu va fi dat uitării atât timp cât va mai exista nedreptate pe aceste meleaguri.

Legenda spune, de asemenea, că Pintea şi-a anticipat sfârşitul dar a sfidat moartea pentru dragostea netărmuită ce o purta iubitei sale. Înainte de ultima vizită făcută acesteia, le-a cerut voinicilor care-l însoţeau să-l îngroape pe Dealul Negru iar pe mormânt să nu-i pună cruce ci doar flori,  care vor înflori an de an aducând aminte de omul care a intrat definitiv în legende.

Ca o întregire a prezenţei lui Pintea în lumea transcarpatică menţionez şi intrarea eroului popular în mediul literaturii culte prin intermediul lui Alexander Gavrosh, jurnalist şi scriitor ucrainean, autorul unei cărţi pentru tineret avându-l ca protagonist  pe Pintea Viteazul. Cu acest proiect, autorul, care este membru al Uniunii Sriitorilor din Ucraina,   a câştigat premiul  „Cartea anului 2008” în Ucraina.

Pentru mine e evident că intrarea în folclor e mai profundă decât o imagine teoretică a unuia sau altuia dintre cercetătorii români sau străini, existând cazuri în care cercetarea istoriografică nu satisface ori nu ţine pasul cu imaginea unui personaj sau epoci în colectivitate. O astfel de situaţie  o întâlnim şi în cazul lui Pintea Vitezul de o parte şi alta a Tisei. Astfel se explică de ce un anume Nikolai Pyntya se consideră, în anul 2010, urmaşul legendarului erou şi se mândreşte, într-un coment găsit pe net, cu faptul că înaintaşul său a devenit personaj literar. Totodată acesta susţine că şi alţi descendenţi ai Viteatului  trăiesc  în prezent în Transcarpatia, sugerând istoricilor să aprofundeze studiile şi cercetările referitoare la acest personaj istoric care, se pare că a lăsat urme adânci în dreapta şi stânga Tisei.

Referinţe:

http://ru.wikipedia.org/

http://ru.wikipedia.org/

http://www.mizgir.com.ua

Şi un fişier video:

Anunțuri

3 gânduri despre “Povestea transcarpatică a lui Pintea Viteazul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s