Etichetă: versuri

Zburători

Zburători

Zburători

Se scutură pomii
de flori şi colinzi
în liniştea serii
nu exişti în oglinzi

te vor lilieci
somnambuli zburători
ucigaşi de nectar
te aşteaptă-n zadar

poţi să vii
poţi să pleci
zburători legendari
te aşteaptă să mori
te aşteaptă să zbori.

@Rares Pintea/Zburători

E ceasul în care…

Doina Rândunica Anton
Doina Rândunica Anton

E ceasul în care privesc fereastra ca pe o arcă
Ce freamătă în lumina apusului
Gata de plecare către tristeţea ultimei iubiri.
E timpul în care am strâns toate neînfăptuirile
Într-o desagă mare şi grea
Din care care curg zorele şi maci înfrăţiţi
E vremea la care toaca bate sus pe munte la Budeşti
Ca un cântec ce fulgeră brazii cu chemarea lui
De înger îndrăgostit..
E clipa de care mă leg cu câţiva zeci de ani
In care te-am visat ,
In care nopţile m-au umplut de veghea lunară
A unui val nou şi tânăr de sânge
Ce-ţi ascundea numele ştiut numai în cer.
E ceasul ce are trup de nisip înstelat
In care îmi aştern sufletul din ce în ce mai cald,
Mai solitar,mai împăcat…
E timpul să nu renunţ la nimic din ce mă doare
Atât de tare şi adevărat.
@ Doina Randunica Anton/E ceasul în care…

POARTĂ MARAMUREȘEANĂ

POARTĂ MARAMUREȘEANĂ

*

Dacă-ntr-o zi mă voi opri
Ca să m-așez la a ta poartă
În suflet îmi voi odihni
Floarea-ncrustată într-o roată.

Dacă-ntr-o zi voi lua pământ
Din rădăcina sfântă-a porții,
Îl voi preface în veșmânt
Giulgi de-nviere-asupra morții.

Dacă-ntr-o zi voi lua un soare
De pe al porții tale lemn
Dintr-o lumină născătoare
Va fi un semn peste alt semn.

Dacă-ntr-o zi mă vei lega
Cu funia porții tale sfinte,
Spre veșnicii voi alerga
Ca o întoarcere-n Cuvinte.

Dacă-ntr-o zi un chiparos
Voi fi, de pe-un tărâm de Mureș,
Îl voi ruga, chiar pe Hristos
Să fiu o poartă-n Maramureș.

@Daniela Cecilia Bogdan