Etichetă: sapanta

Cimitirul bătrân din Săpânţa

Puţină lume ştie că în Săpânţa mai e un cimitir, pe lângă celebrul de acum Cimitirul Vesel.

Acolo, în cimitirul bătrân, i-am întâlnit pe Măria lui Ilieş şi pe Bogar Karol, săpânţeni aflaţi cu treburi lumeşti prin aste locuri , care te fac să-ţi aduci aminte de unele citate de genul „veşnicia s-a născut la sat”.

Bogar Karol, Korci cum îi spun prietenii, e un tip deschis la vorbă, nu face nazuri la pozat şi nici nu dă semne că nu o mai văzut om străin pe lângă el.

Apoi am zinit să cosăsc un ptic locu ista că îi plin de iarbă şi flori, spune Korci fără grabă, privindu-şi oblic coasa ce cere a fi bătută un pic, da fără plată, aşe din plăcere. Şi nu am nici marhă să duc iarba acasă. Tata o fo neamţ şi mama unguroică, s-or cunoscut în timpul războiului şi s-or luat… or fo vremuri grele atunci domnucule…

Ţintirimu  ăsta îmi place mai tare ca ăla din centru unde zin domnii. Acolo să îngroapă cei cu bani mulţî, că-i 20 de milioane un loc, da aici îi numa zăce.

Se bagă în vorbă şi Măria lui Ilieş, după ce o vreme m-a privit circumspectă.

Aici îi ţintirimu vechiu şi aici mi-am îngropat soacra şi socru. Stan Pătraş o făcut cruci şi pentru ţintirimu ăsta, nu să mai ştie amu unde o pus prima dată cruci din astea aici sau la vesel. Că i-or zâs cimitiru vesel nu ştiu cine, da cum să sie vesel? Că în cimitir nu-i numa jăle şi tristăţe, nu zin omenii la gioc aici. Da amu aşe i-o rămas numele, nu-i bai.

Stan Pătraş o fo om simplu, numa doauă clasă o avut, da o avut daru ista din naştere, de la Dumnezău, că alt feliu nu-mi poci explica cum o făcut el sângur crucile istea. Şi el o făcut sângur şi versurile, că amu la ăştea tineri tre să meri cu poezia scrisă de acasă, numa Pop Dumnitru mai ştie meşteşugul lui Stan Pătraş, şi a scrie sângur, şi a ciopli, ăilalţi nu, batăr că unii o fo prin străinătăţuri şi să dau nealcoşi.

Mă despart de simpaticii mei interlocutori şi mai dau o tură prin ţintirimul bătrân unde crucile par a se confunda cu florile iar morţi cu viii, unde umbra Pietrii Săpânţei pare a se prăvăli peste crucile albastre şi unde îmi pot închipui că în nopţile cu lună plină mai poţi să-l vezi pe Pintea Viteazul sărind cu calul lui năzdrăvan de pe Creasta Cocoşului pe stânca ce străjuieşte Săpânţa.

Valea Nadoşa

După ce treci de campingul meşterului Turda din Săpânţa, se termină asfaltul, dar se mai poate merge o bună bucată de drum cu autoturismul. Aşa că, după ce mai admiri odată Piatra Săpânţei, îţi continui drumul spre Nadoşa, laşi în stânga păstrăvăria- măcinată de o suită de scandaluri legate de proprietate- şi după un timp ajungi la locul unde Valea Săpânţei şi a Nadoşei se întâlnesc. Drumul nostru e prima la dreapta cum s-ar spune şi după o clipă doar, remarci frumuseţea şuvoaielor de apă care se prăvălesc printre bolovani şi trunchiuri de copaci căzuţi în albie.

Dacă abandonezi maşina şi urci pe firul apei ai ocazia să observi şi să fotografiezi o multitudine de ipostaze ale apei în conflict sau în armonie cu piatra şi vegetaţia. În acelaşi timp se pot obseva mai multe specii de păsări care trăiesc pe lângă apă şi, cu puţină răbdare, poţi chiar fotografia unele exemplare.

Absorbit de frumuseţea zonei, nici nu-ţi dai seama când ai şi ajuns la Cascada Şipot, o cascadă frumoasă şi fotogenică despre care o să vorbim însă cu altă ocazie.