Etichetă: peisaje

Toamnă târzie la Breb

A fost picată deja prima brumă  când am poposit la Breb pentru prima dată, în toamna lui 2007.  Bruma persista încă în zonele ascunse soarelui iar pârâul ce străbate centrul satului avea pe margini crâmpeie de gheaţă.

Am găsit Brebul aşa cum mă aşteptam: crescut pe pământ sub pavăza veşnică a Crestei Cocoşului, retras puţin de la drumul ţării, ocrotit parţial de aparenta izolare. Evident, satul Breb e unul dintre cele mai bine conservate sate marmaţiene, dar asta nu înseamnă că e rupt de civilizaţie. Nu, semnele ei se insinuează tăcut şi ireversibil, apare de nicăieri kitsul ca un ţipăt de buhă buimacă şi totuşi… în Breb sau Brebuc- cum îmi place să-l alint, mai pulsează ceva ce merită perceput.

Poate vâltoarea din centrul satului, moara veche şi abandonată, poate cimitirul cu cruci ciudate  de piatră sau doar câte un bătrân uitat de vreme ce priveşte sfios de după geam.

Încă mai e de mers în Breb, satul ce şi-a luat numele după un mamifer dispărut deja din apele sale, poate ca un semn al destinului.

Next generation

Fătuca din Botiza
Fătuca din Botiza

Chiar şi cei care nu au nici o aplecare catre portul tradiţional nu pot rămâne indiferenţi când văd coconi din Maramureş îmbrăcaţi după canoanele zonei. Am surprins acest cadru în Botiza anului 2008 şi am fost plăcut impresionat de afecţiunea arătată de bunică sau moaşă cum se mai spune în zonă faţă de nepoţică. Mai mult, bătrâna părea că spune: is mândră că am o nepoată aşe  fain îmbrăcată.

În urmă cu vreo trei ani am urmărit o discuţie purtată pe un forum de fotografie pe tema organizării unei ture foto în Maramureş. Se puneau în discuţie diverse trasee şi la un moment dat unul dintre partricipanţi a susţinut că în zonă trebuie mers prin sate nu prin munţi, deoarece peisaje frumoase găseşti şi în alte zone.

Nu am cum să nu-i dau dreptate fotografului din Bucureşti. Deşi peisajele maramureşene sunt deosebite nu asta a făcut din zonă un punct de atracţie, nu asta l-a făcut pe Miya Kosei, japonezul coborât pe glodul străbun din chiar Ţara  Soarelui Răsare, sa spună că Maramureşul e centrul lumii. E mare lucru ca cineva, indiferent cine şi de unde, să arunce sămânţele cuvintelor ce germinează branduri când calcă cu tălpile un ţinut străin. Uneori cuvintele par că trec în uitare dar ele rămân moştenire pentru cei ce vor veni.

Frumoasele cuvinte despre Maramureş rostite de Miya Kosei vor fi repetate de generaţiile viitoare de marmaţieni, de cei care sunt legaţi prin mii de fire de acest pământ şi în timp vor fi intrând în legendă. La fel şi  vorbele  rostite din inimă de poetul Ioan Alexandru sau de alţi mari artişti ai lumii care s-au îndemnat să treacă şi să poposească pe aici. Acum poate par uitate dar adevărul e că sunt împrăstiate pe ogor aşteptând primăvara.