Etichetă: obiceiuri

„Sărbătoarea rădăcinilor străbune” din satul Călinești Maramureș, a venit de la sine.

„Sărbătoarea rădăcinilor străbune” din satul Călinești Maramureș, a venit de la sine.

Mariuca Verdes
Mariuca Verdes

Pentru început, a izvorât din sufletul meu dorința de a ajuta și promova cultura tradițională locală, asistând la dispariția meșteșugurilor și la vasta bogăție locală pe care o avem cum ar fi : jocul strămoșesc, horea bătrânească, care traversează o perioadă sensibilă și constatând că sunt pe cale de dispariție.
Acest sentiment mi-a dat un imbold aparte aceela de a face ceva, astfel primul gând a fost acela de a face o invitație, Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, Federația Română a Asociațiilor, Cluburilor, Centrelor pentru UNESCO – FRACCU, pentru a veni în Maramureș și de a încuraja localnicii în a ține mai departe la ceea ce înseamnă Maramureș. Dacă nu se face ceva acum, peste 10 ani poate fi prea târziu le-am spus.
Dar înainte de acest pas, am început în ai cunoaște treptat pe locuitorii satului Călinești prin coconii satului astfel, primul grup a apărut la sfârșitul anului 2012, atunci când mi s-a propus să duc un grup de copii din acest sat la Festivalul datinilor și obiceiurilor de iarnă din Negrești Oaș, așa a luat ființă grupul „Coconiii Călineștiului”. De atunci și până în prezent grupul s-a dezvoltat treptat.
Din dorința găzdoilor din acest sat, s-a înființat și grupul “Găzdoile Călineștiului” ca mai apoi, din dorința locuitorilor acestei comune să ia ființă în formula aceasta, cu ocazia sărbătorii Paște în Maramureș, grupul “Călineștenii Țării Maramureșului” care este format din toate generațiile.
Împreună cu aceste suflete, care sunt în număr de peste 40, am dorit să ne unim și să facem ceva pentru comunitate pentru generațiile următoare. Asfel a apărut “ Asociația Culturală Călineștenii Țării Maramureșului”.
Sub acest format ne-am implicat toți, de la mic la mare, voluntar, în a deschide ușile unor noi percepții despre sat, tradiții, obiceiuri, port.
Fiind acceptată invitația celor de la UNESCO, am dorit ca acest eveniment să rămână în sufletele tuturor. Am unit pe parcursul a trei zile mai multe gânduri. S-a început cu un Simpozion Naţional “Artă şi Civilizaţie în Spaţiile Monahale Româneşti” susținut la biserica veche numită „Nașterea Maicii Domnului” din localitate, în următoarea zi, duminică a fost o seară de pricesne și cântece religioase în care am avut invitați din întreg Maramureșul dar și de peste Tisa din Slatina, unde s-au unit cele două credințe Ortodoxă și Greco Catolică prin cântecele religioase, numindu-se” Unirea prin credință”, desfășurându-se la o altă biserică de lemn tot cu același hram din satul Călinești.
Iar ziua de Sâmpietru a fost cea care a unit satul și Maramureșul prin port și prin joc, la gospodăria Iurca. Evenimentul desfășurându-se într-o gospodărie autentică și un cadru natural, am arătat că portul tradițional este viu, tinerii sunt dornici de a învăța și de a juca jocurile noastre tradiționale, că fiecare Țară și Vale îşi are rădăcini adânci, promovând asfel, într-un singur gând dragostea pe care o avem pentru sat, pentru port, pentru viața cea adevărată pe care o trăim, ne lăsând-o să piară, ci vrem să-i dăm viață promovându-l.
Meșteșugarii și-au putut etala fără rușine elementele specifice din interiorul satului. Iar meșteșugul să rămână la nivel de artă, asfel, s-au putut admira într-o expoziție țolurile vopsite vegetal de către D-na prof. Doina Voinea, cămeșile cusute manual de către D-na Ileana Șandor, opinci- Opriș Petru, sculpura în lemn- Pătru Bâcului și Gheorghe’a Mărioasului, pictură pe sticlă- Dl. Ioan Borlean și mulți alți meșteșugari care și-au pus în evidență meșteșugurile locale.

Mulțumin tuturor aceia care și-au deschis sufletul participând și implicându-se în realizarea acestui. eveniment.

@Mariuca Verdes

Jocu’ la şură pe Valea Cosăului

Jocu’ la şură pe Valea Cosăului

Mariuca Verdes
Mariuca Verdes

Dacă povestim despre Jocu’ la Șură, ne referim la un eveniment care se desfășura duminica sau în sărbători, la o șură a unui gospodar.
Am stat de vorbă cu bătrânii satelor, care își deschid inima plină de amintiri și încep să povestească intâmplările, parcă pline de viață, petrecute pe vremurile lor. Aşa am aflat multe lucruri despre Jocu’ la Șură.
Cei dornici să se organizeze evenimentul povesteau din timp cu gazda unei gospodării să îi lase a face joc. Aceștia răsplăteau pe gazdă, pe rând, printr-o zi clacă, atunci când avea nevoie de lucru. Şura era podită pentru a se putea auzi bătăile tropotitelor la joc.
joc5Jocu’ se desfășura după ce au ieșit oamenii de la biserică. Feciorii “nămniau” ceteraşii, dobaşul şi zonguraşul, fie că îi aduceau de pe alte sate, dacă nu aveau, fie de acolo din sat, aducându-i cu carul cu boi ori cu cai, la gospodar acasă.
La gazda respectivă se adunau feciori, fete, coconi, mamele pruncilor sau cei care doreau să vadă jocu’. Fetele să găteau cu cele mai “mândre” cămeşi şi zadii, feciorii își luau gatii, clop, cizme (care erau mai bocotani) ceilalţi luându-şi opinci cu ob’ele.
De obicei fiecare sat își avea jocurile specifice, într-o anumită ordine. Se începea cu Bărbătescu sau Feciorescu cum mai este numit, o învârtită unde erau strigate un rând de fete, Răţiţaua și Învârtita, Sârba și Învârtită, Mătura și Învârtită. Este adevărat că erau pauze între jocuri. Dar la bază a stat și stă Învârtita care are o simbolistică profundă între fecior și fată care mai târziu devin soţ şi soţie. Ce nu seca niciodată erau strigăturile cu mai multe înțelesuri care au făcut şi fac deliciul jocului.
Îmi povesteau oamenii locului cum feciorii strigau fetele la joc la Învârtită. Se întâmpla ca fata să nujoc7 vrea a merge la cel care o strigase ( neplăcându-i de el sau de familia lui ) și asfel începea punctul culminant al jocului. Dacă fata mergea cu alt fecior a juca, se cerea oprirea ceterei și fetei respective i se cerea să fie scoasă din joc. Se întâmpla ca feciorii implicaţi să se certe pe acest subiect, fiecare dorindu-și aș arăta bărbăţia și puterea.
De la joc se mergea la o fată anume, unde se făcea băută. Se juca, se horea, se veseleau, parcă cu nesaț, bucurându-se de momentele frumoase.
Fata rămânea a petrece feciorul, de multe ori era urmărită de către ceilalți feciori şi asfel s-au părândat multe glume, povești pe seama Jocului la șură.
joc4Este adevărat că a fost și este o perioadă nefastă obceiurilor și tradiţiilor din satele maramureșene dar și din întreaga ţară. Totuși am costatat că totul ţine de noi. Şi mai demult feciorii erau cei care se implicau în a perpetua Jocu’la șură, iată că satul Călinești din Ţara Maramureșului, și-a luat inima în dinţi dorindu-și ca duminică de dumincă sau în sărbători să reînvie Jocu’ la șură, în gospodăriile tradiţionale din acest sat. Mai avem cine să ne învețe jocurile, obiceiurile, cine să ne facă straie tradiționale. Maramureşul nu va muri cât timp o să luptăm pentru perpetuarea lucrurilor cu adevărat valoroase de pe aceste meleaguri.

@Mariuca Verdes

Boboteaza pe Valea Marei şi Cosău

Boboteaza pe Valea Marei şi Cosău

Mariuca Verdes
Mariuca Verdes

A fi sărbătoare, după mine, însemnă a avea obiceiuri. Oare care ar fi bucuria sărbătorii dacă am exclude obiceiurile? Eu cred că ar fi o zi de odihnă, fără momente fericite, fără amintiri şi fără poveste. Conectaţi la o tehnologie care nu lasă amintiri.
Dar, dacă spun aşa: La poalele muntelui Gutâi, de unde izvorăşte râul Mara, trăiesc oameni cu frică de Dumnezeu, harnici, buni, iertători, înțelegători, care an de an reînvie poveştile moşilor şi a strămoşilor lor prin diferite obiceiuri. Boboteaza este o sărbătoare importantă pe aceste meleaguri, prin faptul că preotul intră în gospodărie şi sfinţeşte tot ce voieşti, pentru a îndepărta pe cel rău din casă şi din curte, astfel se aşeză liniştea şi pacea. Pe Valea Marei preotul este aşteptat cu “crucea” făcută de mâinile femeilor credincioase ( într-o ştergură, făcută anume în thiară, se pun lucruri care te duc cu gândul la credințele bătrâneşti cum ar fi busuiocul, crucea, lumânarea de la Paşte, înfășurate mândru), iar cel mai tânăr din parte bărbătească iese în faţa preotului aşteptându-l, spre deosebire de Valea Cosaului unde, in aşteptarea preotului iese cel mai tânar din casă indiferent de sex. .
Mergând la biserică în ziua de Bobotează, femeile cu oluțurile în mână, îmbrăcate cu rânduială în straie de sărbătoare, scârțâindu-le sub picioare zăpada proaspătă, se poate citi pe fețele tuturor o dorință, aceea de a ajunge cât mai repede la biserică, pentru a-și pune oluţul la vedere, pe masa preotului, dar şi revederea methehăilor, care sunt aşezați la cruce de drumuri. Feciorii satului, se povestesc, pentru a se întâlni ( la unul dintre ei într-o şură) şi a face acei methehăi fetelor bătrâne, iar feciorilor bătrâni le fac babe adăugându-le câte o scrisorică, toate pregătindu-le în ajunul Bobotezei şi aşezându-i când nu îi vede nimeni, pentru a nu fi știuţi, lasând satul în povestea locului, care nu poate fi cumpărată cu nimic.
Creasta Cocoşului, veghează cele două văi : Valea Marei şi Valea Cosăului. Trecând pe Valea Cosăului, bisericile de lemn care au rămas în picioare, parcă ne arată că noi suntem cei care ținem obiceiurile locului vii, masa moşilor aminteşte de cei duşi dintre noi, dar care nu sunt uitați în acestă perioadă, ci sunt căutați. Aici mai găseşti şi alte poveşti, alte rânduieli, alți oameni, dar obiceiuri asemănătoare şi totuşi diferite. Obiceiul thiralexa, nu este o poveste de demult, mai sunt coconi care umblă cu tiralexa în Ajun de Bobotează și în Ziua Bobotezei. Satul ţine ziua de post din ajunul Bobotezei, mai mult, este zi în care neamurile se caută, se colindă, prin acest lucru obiceiul nu se pierde.
Mulți poate consideră că nu mai trebuie ținute aceste obiceiuri, sau nu le mai văd rostul. Totuşi datorită acestora femeile unui sat de pe Cosău (Călineşti), care locuiesc dincoace de râu, în Ajunul Bobotezei mânâcă de post, hribe, plăcinte, curethi umplut cu hribe și multe altele, iar cei de dincolo de râu aşteaptă preotul cu coaste şi cârnaţ.
Spunea o bătrână a satului ca își amintește de spusele bătrânului tată cum că, dacă de Bobotează or fi țurțuri zicea că anul care vine se anunță un an bogat!
Eu ca fiică a satului, le văd rostul. Cred că satul, nu mai este sat dacă nu are obiceiuri, dacă nu are joc, dacă nu are straie populare, dacă nu mai sunt oameni harnici și muncitori ai sfântului pământ, dacă nu păstrează legătura cu moşii şi strămoşii noştri.
De aceea Maramureşul este Maramureş, pentru că încă mai are poveste, mai are obiceiuri care îi dau viață. Acesta este motivul pentru care am enumerat mai sus ceea ce face ca Maramureșul să dăinuie, renunţând în timp la ele nu facem altceva decât să renunțăm la noi.

@ Măriuca Verdeş