Etichetă: festivalul datinilor de iarna

Mândru-şi plânge-un cerb în codru

Mândru-şi plânge-un cerb în codru

Mândru-şi plânge de nu-i modru.

Vânătoru s-o scutatu,

Puşca-n mână şi-o luatu,

După cerb o alergatu,

Sus în munte l-o aflatu.

– Stai, puşcaş, nu mă-npuşca,

Lasa-mi mie viaţa

Că nu-s fiara fiarelor

Că-s vătafu oilor,

Oilor cornutelor

Din vârvuţu munţilor,

Munţilor cărunţilor.

Sursa: Cultura tradiţională

Interpretata de Stefan Hrusca

Cântece diavoleşti

 

 

La 1647 pastorul Andreas Mathesius din Cergăul Mic, localitate din Podişul Transilvaniei, protesta împotriva valahilor care nu vor să înveţe psalmii şi continuă să cânte de Crăciun „diavoleştile lor colinde” învăţate din strămoşi.  El susţine că obiceiul colindatului de Crăciun s-a  schimbat foarte puţin în trei secole, perioadă în care, se pare că a fost urmărit de preoţii catolici.

(Sursa: Istoria Literaturii Române , vol I, ediţia a II-a revăzută, Editura Academiei, 1970)

Probabil că memoriul întocmit de pastorul Andreas este cea mai veche atestare scrisă a acestor practici străvechi şi cu siguranţă că se referă la colindele laice, precreştine. Evident că maghiarii ori saşii transilvăneni nu practicau colindatul laic de vreme ce a stârnit oprobiul pastorului, iar comentariul său relevă că, încă de pe la 1300 românii au fost observaţi că umblau la colindat la cumpăna dintre ani.

Nu avem nici un motiv să credem că în Maramureş situaţia ar fi fost diferită mai ales că aici gradul de conservatorism era mai mare decât în restul ţării.  Multe dintre colindele laice au fost preluate şi incluse,  cu o serie de modificări- minore de multe ori- în repertoriul religios şi astfel s-au transmis până în zilele noastre.

Ne place sau nu, colindele fac parte din zestrea identitară a românilor chiar şi pentru simplu fapt că ne-au însoţit sute de ani, la bine şi la rău.

 

Colindători

Răsfoind pozele la care făceam referire în postul anterior mi-am dat seama că portul tradiţional de iarnă este mai bine păstrat decât cel din anotimpurile mai calde, aşa cum se poate vedea şi în fotografia alăturată:

 

E vremea colinzilor…

 

Deşi sunt foarte bătrân îmi mai aduc aminte că e vremea colinzilor…

Pe vremea mea cei mai agitaţi erau coconii, ăştia micii repetau de zor sau, după caz, unii învăţau acum primele lor colinde. Nici feciorii ori fetele de măritat nu erau imuni la vraja lunii care adoarme un an şi-l pregăteşte de viaţă pe următorul. E vremea multor minuni, nici nu ştii ce se poate întâmpla…

Chiar dacă, pentru mulţi, vremea colinzilor e prilejul potrivit de a face un bănuţ ori de a strânge în straiţă ceva bun de mâncare, să ştiţi că în Maramureş mai supravieţuiesc visători care cred că o colindă spusă din suflet poate să-ţi lumineze viaţa, să-ţi apere casa, familia ori marhăle din bătătură. Drept e că moroşenii nu se prea omoară să povestească străinilor ce-i şi cum îi cu sărbătorile astea, dar dacă eşti atent poţi observa cum găzdoaia strecoară sub faţa de masă câte ceva- chiar şi câteva fire de fân, poţi surprinde lumina din ochii ei când frământă stolnicul sau pur şi simplu nu ai cum să treci cu vederea steluţele din ochii coconilor care se adună involuntar la gura şporiului şi râd, aparent fără motiv, aşa cum doar sufletele fără păcat pot să o facă.

O să postez zilele acestea, cu precădere,  imagini surprinse la ediţiile 2007 şi 2008 ale Festivalului de datini şi obiceiuri de iarnă de la Sighet, chiar dacă nu or fi ele făcute la mare artă dar cu siguranţă, cu mare drag, pentru că acum e vremea lor.

Festivalul datinilor de iarnă

In fiecare sfârşit de an, la Sighetu Marmaţiei se organizează un festival al datinilor de iarnă. Iniţial au participat doar maramureşeni, aoi treptat au fost invitaţi participanţi din ţără, iar din 1990 la această maniofestare participă şi maramureşenii din Ucraina.

Pozele de mai jos surprind aspecte de la ediţia din 2007, fiind prima ediţie pe care am imortalizat-o prin intermediul fotografiei.