poem

prin amurgul morocănos ploaia acoperă spaţiul
mărunt dintre dimineaţă şi stradă/ şi apoi coboară
de-a lungul căii ferate înnegrită de spaimă./ un biet
surâs./ un ochi jertfit nordului şi o tristeţe de bâlci./ –

poem inedit

condamnat peste tot
nu am scăpare nicăieri/
în braţele tale
mă voi ascunde
de mânia fecioarei./

urme

malul încărcat de iarbă
neumblată/ purtând numele copilăriei
arde/ urma şarpelui/ aşteptând/ răbdător
rostogolirea culorii întunericului
peste paznicul de noapte/
al apei

deschideţi-mi uşa!

            deschideţi-mi uşa! Autor: Echim Vancea „când toţi urlă, se mai aude doar cel ce tace” nu trecerea era aşteptată şi nu înjurătura orbeşte apusul!/ …

cai de pământ

                  cai de pământ de Echim Vancea   noaptea domneşte umbra cailor şi totul se pleacă sub ea./ jur împrejur copite zămislitoare …