Etichetă: cautand viata

Căutând viaţa

Căutând viaţaSONY DSC

Dacă aş căuta cine-i mai înţelept,
În lumea mea vegetală, tăcută,
Nu aş găsi un răspuns drept,
Împiedicându-mă de primul ciot
sau de-o ramură ruptă!
Mulţi dintre semenii mei,
Mi-ar spune că-i o întrebare bizară,
Iar drumul nu are niciun temei,
E mai puţin de o para chioară!
Mai mult, mi-ar spune că puterea-i în mâinile lor
Şi-n barda ce le spintecă trupul,
Însă, dacă s-ar privi în sufletul gol,
Le-ar amuţi pe dată-ntreg gândul…
Brazii mei i-ar duce pe creste sus,
arătându-le tot cerul albastru,
Iar stejarii cei falnici le-or cânta pân-la apus,
Până ce lumina se va deschide în aştri;
Verile vor înceta să mai ardă în zări,
Pustiind tot ce le stă-n cale,
Iar furtunile nu se vor mai răzvrăti pe-ntinsele mări,
Aducând, de niciunde, nesfârşitele ploi,
Prăvălind chiar munţii la vale…
Pământul ar putea, cu adevărat, respira,
Pacea înconjurându-l cu totul,
Iar acei mulţi semeni nu se vor mai mira,
Când viaţa le va arăta, că-n ea, nu banul e scopul…

@Alexandru Răduţ

 2015 / COP 21 / Bourget, PARIS