Etichetă: calinesti

Școala rădăcinilor străbune – primele rezultate

După mai bine de un an și jumătate de la înființarea Asociației Călineștenii Țării Maramureșului și a Școlii

Mariuca Verdes
Mariuca Verdes

rădăcinilor străbune ne bucurăm că putem spune că această școală a început să-și arate rezultatele prin activitățile avute și evenimentele organizate pentru a încuraja generația tânără să creadă în sat și în România, Țară sfântă cum o numesc moșii noștrii.
În cadrul acestor întâlniri, extra școlare, deoarece ele se desfășoară după terminarea orelor, până în prezent s-a insistat pe următoarele ateliere: învățarea jocurilor tradiționale cu ceterașul Rus Vasile, învățarea cusutului pe pânză de cânepă și a tehnicilor de împletire, cu prof. Șandor Ileana și Maria Șerba, pictură pe sticlă sub îndrumarea d-nei Szemcovici Irina, urmată de expoziții cu lucrările realizate, cioplit în lemn, atelier coordonat de meșterul Petru Cupci, etc. Menționăm că activitatea îndrumătorilor s-a derulat pe principiul voluntariatului, motiv pentru care țin să le mulțumesc pentru acest lucru și să remarc că și prin astfel de inițiative se pot face lucruri bune, nu numai prin finanțări.
Suntem bucuroși că cele 16 jocuri tradiționale din Maramureșul Istoric nu s-au pierdut ci, prin cei tineri, ele o să fie duse mai departe încă câteva generații. De asemenea, în cadrul activităților asociației noastre, s-au cusut 10 cămeși de femeie în stil tradițional, s-au derulat și alte evenimente menite să păstreze și să promoveze elemente specifice din patrimoniul cultural local, cu mentiunea că toate aceste cursuri s-au desfășurat la gospodăria lui Victoru Știrbuțului.
Cei conștienți de disoluția satului, mi-au propus să facem în școală diferite cursuri care să le deschidă imaginația copiilor, să-și dorească să cunoască tot mai mult din ceea ce au acasă dar nu înțeleg. Spre exemplu prof. Petre Nemeș din Văleni a venit cu această propunere pentru școala din Călinești.
În prezent, avem parteneriate cu patru școli din Maramureșul Istoric. Mergând pe Valea Marei, ne oprim în satul Mara și satul Desești, având persoană de legătură pe Dana Roman- profesor de limba română. În satele Călinești și Văleni sântem sprijiniți de profesorul Petre Nemeș și Dir. Voichița Nemeș Andreica.
Așa se face că, în prezent, pe lângă cursurile care se țin în cele 4 școli, avem și trei ateliere săptămânale, după cum urmează: în fiecare zi de marți de la orele 18.00 – inițiere în cusutul pe pânză, iar în zilele de joi avem șezători ( prelucrăm lâna și vopsim vegetal ). Duminica este rezervată pentru inițierea în jocurile tradiționale și Jocu la șură de la orele 14.00, toate aceste trei activități find desfășurate la Victorul Știrbuțului din Călinești Astăzi avem tineri din șase sate, care se bucură de aceste cursuri de inițiere.
Ne bucurăm că părinții au conștientizat faptul că neînvățarea jocurilor, spre exemplu, face ca nunțile să-și piardă din frumusețe și feciorul pierde foarte mult stând pe scaun, neîncadrându-se la feciorul mândru, care iese în evidență și prin prestația lui în mijlocul satului. Vrem să aprofundăm și mai mult aceste cursuri, ajutându-i ca din mâinile lor să iasă obiecte valoroase și folositoare.
Exemplificăm o parte din activitățile desfășurate de Asociație, prin trei materiale video, sperând că cei interesați vor accesa cât mai multe din postările noastre pe youtube:
Video 1
Video 2
Video 3

@Măriuca Verdeș

DE FLORII ÎN SATUL MARAMUREȘAN CĂLINEȘTI

DE FLORII ÎN SATUL MARAMUREȘAN CĂLINEȘTIAfis Florii_INTERNET

Asociația Călineștenii Țării Maramureșului în colaborare cu Biserica Greco-Catolică din localitate vă invită duminică 24 aprilie 2016, de la orele 16.00 la Biserica de lemn cu hramul Nașterii Maicii Domnului din satul Călinești ( zona Căieni) unde va avea loc evenimentul “De Florii în satul Maramureșean – Călinești”.
Vor participa grupuri vocale, coruri bisericești, interpreți de cântece religioase din Maramureș și nu numai, alături de o expoziție de pictură pe sticlă, pictate în cadrul “Școlii rădăcinilor străbune” o inițiativă pornită tot în cadrul acestei asociații.
Consider că locația este una potrivită pentru a se desfășura acest evenimet deoarece dorim să punctăm și mai mult autenticitatea straielor bătrânești, diversitatea cântecelor religioase sau priceasna din perioada postului dar și patrimoniul spiritual pe care îl moștenim fiind viu în satul Maramureșean și nu numai în timpul postului mare.
Acest eveniment l-am propus la Centrul Cultural din Sighetu Marmației în perioada când eram anjată. L-am numit pe atunci “De Florii în satul Maramureșean” deoarece Sighetul Marmației are un sat tradițional în cadrul Muzeului Satului. După înființarea Asociației Călineștenii Țării Maramureșului, m-am gândit că nu ar fi rău să duc mai departe acest gând care a apărut atunci în sufletul meu, dar care să se desfășoare cu adevătat într-un sat maramureșean.
Așa se face că satul Călinești, și Biserica Nașterea Maicii Domnului v-a prinde viață de Florii.

@Mariuca Verdes

.

„ŞCOALA RĂDĂCINILOR STRĂBUNE” – UN GÂND PENTRU VIITOR

„ŞCOALA RĂDĂCINILOR STRĂBUNE” – UN GÂND PENTRU VIITOR

Mariuca Verdes
Mariuca Verdes

             Viaţa te poartă prin diferite puncte şi îţi oferă multe lucruri, pentru a umple un gol, dar poate ceea ce îţi oferă nu este exact ceea ce ai nevoie cu adevărat. Aşa a apărut Şcoala rădăcinilor străbune din satul Călineşti, din dorinţa de a face ceva care să mă reprezinte pe mine ca locuitor al acestor zone.

  Indiferent câte studii superioare am făcut sau aş face, în nici una nu m-am regăsit ca şi atunci când am cusut. În nici una nu am învăţat ceea ce voiam să învăţ de când eram coconucă. Îmi amintesc că mă ascundeam pe sub teară pentru a învăţa să ţes, sau mergeam zi de zi la o femeie pentru a invăţa să tricotez, toate acestea mi se păreau atât de frumoase şi de adevărate, mă simţeam în siguranţă şi puternică făcând aceste lucruri.

1
1

Dorinţa mamei a fost de a fi „doamnă”, dar eu, în timp, mi-am dat seama că vreau altceva, vreau să fac o şcoală în care meşteşugurile noastre cele pline de înţelepciune să nu moară ci să prindă viaţă, în care horitul tradiţional şi portul nostru strămoşesc să nu fie o ruşine printre cei care trăiesc peste aceste meleaguri, unde icoana pictată pe striclă sau pe lemn din casa bunicilor să stea la loc de cinste, unde casa tradiţională şi plină de viaţă să fie un prilej de a arăta înţelepciunea cu care a fost înzestrat nativ omul. O şcoală unde să nu îmi fie ruşine că m-am născut într-o familie de la poalele Muntelui Gutâi unde se muncea din zori şi până-n noapte uneori pentru a trăi liber, fericit.

2
2

  Prin Asociaţia Călineştenii Ţării Maramureşului am putut să îndeplinesc o parte din dorinţa mea pentru noi cei de astăzi, gândindu-ne şi la generaţiile următoare. Astfel, într-o gospodărie tradiţională au prins viaţă câteva dintre aceste meşteşuguri cum ar fi : cusutul pe pânză şi împletiturile prin îndrumătoarele Maria Şerba şi Ileana Şandor, prelucrarea lemnului – Pătru Cupcea, învăţatul horilor şi a portului bătrânesc cu Măriuca Verdeş, învăţatul jocului specific zonei şi a ceterei prin Rus Vasile iar pictura pe sticlă şi pe lemn prin Sencovici Irina. Şcoala s-a deschis în 3 august 2015 şi este continuă.

3
3

Acest lucru îl facem doar din dorinţa de a arăta că nu vrem să ne pierdem rădăcinile, nu vrem să uităm de meşteşugurile tradiţionale care ne-au dat posibilitatea de a trăi frumos şi natural. Nu vrem să fim moderni uitându-ne rădăcinile. Nu vrem să trăim o viaţă fără a ţine legătura cu înnaintaşii notri, ci vrem să dăm curaj fiecăruia pentru a trăi frumos şi liber la noi acasă!

4
4
5
5
7
7

@Măriuca Verdeş