Etichetă: Alexandru Răduţ

O întâmplare

O întâmplare

Zăpada mieilor
Zăpada mieilor

Te-am privit, ca un fugar încolţit,
Cum zâmbeai citind melancolic o carte,
Ploaia îşi desena petale, prin geam,
Din trupul unei flori, cu-al tău surâs…
Pe jumătate.
Şi, dintr-o dată, pe-mbujoratul obraz,
O frunză, purtată de vântul hai-hui,
Cu gândul meu, uşor, s-a jucat,
Lăsându-ţi visul unui sărut imaginar…
Al nimănui.
Ochii tăi negri, din cuvinte s-au rupt,
Când paşi apropiaţi, în grabă, au trecut,
Atunci, când singurul sărut ţi-am dat
Cu picurii ploii şi frunza scăpate…
De vânt.
Şi-ai înţeles că iubirea-i venită de sus,
Iar inima poate fi împlinită de ea,
Lăsând-o liberă să zboare aşa,
Pe aripa vântului, călătoare…
Spre o stea.

@copyright / Alexandru Răduţ / 2015

Căutând viaţa

Căutând viaţaSONY DSC

Dacă aş căuta cine-i mai înţelept,
În lumea mea vegetală, tăcută,
Nu aş găsi un răspuns drept,
Împiedicându-mă de primul ciot
sau de-o ramură ruptă!
Mulţi dintre semenii mei,
Mi-ar spune că-i o întrebare bizară,
Iar drumul nu are niciun temei,
E mai puţin de o para chioară!
Mai mult, mi-ar spune că puterea-i în mâinile lor
Şi-n barda ce le spintecă trupul,
Însă, dacă s-ar privi în sufletul gol,
Le-ar amuţi pe dată-ntreg gândul…
Brazii mei i-ar duce pe creste sus,
arătându-le tot cerul albastru,
Iar stejarii cei falnici le-or cânta pân-la apus,
Până ce lumina se va deschide în aştri;
Verile vor înceta să mai ardă în zări,
Pustiind tot ce le stă-n cale,
Iar furtunile nu se vor mai răzvrăti pe-ntinsele mări,
Aducând, de niciunde, nesfârşitele ploi,
Prăvălind chiar munţii la vale…
Pământul ar putea, cu adevărat, respira,
Pacea înconjurându-l cu totul,
Iar acei mulţi semeni nu se vor mai mira,
Când viaţa le va arăta, că-n ea, nu banul e scopul…

@Alexandru Răduţ

 2015 / COP 21 / Bourget, PARIS

Frânturi de timp dintr-o lume…

Frânturi de timp dintr-o lume…SONY DSC

 

Ai privit tristeţea de pe chipul unui copil,
I-ai simţit inima, când l-ai luat de mână?…
Teama din sufletul lui fragil
A căzut,
Căci nu-i era mumă.
Şi-a întins braţele delicate şi mici,
Îmbrăţişându-ţi gâtul deodată,
Obrajii şi nasul moi
Ţi-au atins inima din piept caldă.
A adormit…
Iubirea a ridicat un zid între voi
Şi terifianta lume de-afară,
În jur inimi de oameni goi,
Sub cerul Parisului ce a-ngheţat,
Într-o seară.

@copyright / Alexandru Răduţ / 2015 / Paris

Magice gălbenele

Magice gălbenele

La firul ierbii
La firul ierbii

Întunericul serii coboară din munţi
Cu mâna ta ce-mi mângâie chipul,
În cameră, gălbenele-n ulcele de pământ
ne zâmbesc
Pe muzica neuitatelor clipe.
Privirea ta – delicat trandafir –
Mă cheamă s-o sorb cu săruturi,
Oglinzile sufletului să-şi găsească
în lumină ecou
Doar simţind esenţa din gânduri.
Eşti aproape, acum, de sufletul meu,
În freamătul frunzelor toamnei!
Pe cer, doar stelele ne mai vorbesc
În ploi ce cad valuri-valuri –
Vestitorii nopţilor ce-şi aduc din trecut
Dorinţele transformate în fluturi,
Petalele gălbenelelor, uitate de timp,
În pletele-ţi jucăuşe cu vântul…

@copyright / Alexandru Răduţ / 2014
(din volumul „O avalanşă de tandreţe”, edit. Eminescu, Bucureşti)

Toate clipele…

Toate clipele…

Paşi

Toate clipele se vor cere cândva,
Totul ne va chema după inimi,
Nici cuvintele nu vor sta,
Şi nici muzica ce-ai avut-o în tine.
Totul rostit în iubire
Sau iubirea nespusă nicicum,
Te vor citi ca un soare puternic,
Fără treceri prin fum;
Fără aşteptări ori suspine,
Cum, poate, şi tu ai trăit,
Acum, fii bun şi priveşte-nainte,
Priveşte-te, adânc, în oglinzi !
Ai fost aşa cum te vezi ?…
În ochii deschişi, viitorul, te ştie,
Cuvântul va spune pe ce cale vei fi:
Spre răsărit ori spre ziua ce apune.

@copyright A. Răduţ
(din volumul „Lumi”, 2015)