Darul iubirii

Darul iubirii

Măriuca

Priveşte fiecare zi, prin ochii nevinovaţi de copil,
Şi vei vedea că totul stă sub semnul iubirii,
Chiar dacă norii sunt strânşi, aşteptând ploaia s-o dea
Pământului –
E dorinţa lui şi un dar împlinirii.
De multe ori, te întrebi de ce unele lucrurile se-ntâmplă-ntr-un fel,
Sau care le e rostul, în lumea mare,
Dar chiar şi aşa, sub soarele arzător
Sau sub ger,
Toţi mugurii în zori se deschid, dăruindu-se, cu rod, fiecare.
Există un timp statornic şi o vreme a sa
Când fiecare clipă e ca o boabă de rouă –
Ochean prin care treci,
Te ridici, câteodată, te şi scufunzi, dar rămâi aici,
Şi pare că te-ai mai privit, într-un trecut, în oglinda cea nouă.
Înveţi mereu,
Şi inima ta ştie
Că va fi un veşnic port la o mare,
Deschisă plecărilor, furtunilor, dar şi viselor ce răsar din genuni,
Împlinirea care niciodată nu doare…
Priveşte dar şi zâmbeşte mereu,
Căci totul în jur e-o minune,
Şi-n fiecare lucru, chiar de e mic,
Stă, aşteptând să fie descoperit,
Darul iubirii.

@copyright / Alexandru Răduţ / 2016
(din volumul „Fragmentarium”)

Publicitate

Zorii inimii

Zorii inimii

Foame de tine mi-a fost, iubito,
De iubirea ce mi-ai dăruit-o, când eram părăsit,
Când totul în juru-mi era o farsă,
Când inima ta, caldă, părea de negăsit!
Atunci, iubirea, ca o flacăra-n noapte,
Ca o lumină venită de nicăieri,
Sufletele ni le-a deschis într-o perpetuă joacă,
Cu o vorbă grăită printre îngeri şi zei.
Foame de tine mi-a fost, iubito,
Sărutul ce mi l-ai dat nu l-am uitat,
Mierea buzelor tale, în seară,
Nectarul zorilor din flori şi l-a luat!
Iubito, eşti pacea demult căutată,
Speranţa ce-o aşteptam pe o săgeată de vânt,
Lumina ascunsă după norul de geană
Şi înţelesul neînţelesului dintr-un cuvânt!

@copyright / Alexandru Răduţ / 2014
(din volumul „O avalanşă de tandreţe”, edit. Eminescu, Bucureşti)

Visul delfinilor

Visul delfinilor

Albastre-mi sunt căile,
Ca şi toate visele tale,
Chiar dacă, uneori, văile,
Par păduri cuprinse de jale.

În abisuri, lumina se pierde,
Printre brunele alge gigante,
Dar viaţa încă se vede,
Prin perdele lungi şi vibrante.

Ape curg şi în tine,
Câteodată, învolburate ori limpezi,
Doar inima ştie spre cine
Paşii să-i îndrepţi, chiar de nu vezi!…

Izvorul de lumină te duce
La firul cărării albastre,
Din adâncuri, înaltul străluce
De albastrele diamantice astre.

Priveşte-le, rece, pe toate,
Dar alege-o tu, şi nu unii,
Doar pe cea care-ţi cantă-n şoapte
Neuitata sonată a lunii!

A ta să îţi fie, ca marea,
Ce niciodată nu-şi minte
Delfinii ce-şi caută calea
Albastrelor tainice ţinte.

@copyright / Alexandru Răduţ / 2015

Magica viaţă

Magica viaţă

Ceva ne cheamă pe neştiute cărări
Să-mplinim visele pierdute de veacuri,
Pe-ntinsele nesfârşite lacuri
Coborâ-vom în oceanele scări;
Albastrele zări se vor deschide în arce
De valuri, susţinute de coloanele alge,
Şi-n întunecatele spaţii large
Tăcerea ne va cuprinde de pace…
Şi-alunecând pe visele nimfe, într-o roată,
Îngheţatele veacuri, ca o lacrimă, vor cădea,
Atunci vom şti că-n firava vergea
Ultima floare va înflori prima dată!

@copyright A. Răduţ
(din volumul „Lumi”, 2015)

Un sărut

Un sărut

Te privesc cum îţi deschizi ochii –
Pământ necuprins, cu noapte şi zi,
Privelişti cu fori, şi fluturi, şi stele,
Atinse de necuvinte nespuse nicicând…
Buzele se ating, în secvenţe de note,
Pe muzica unei singure inimi vibrând –
O clipă, plecată, să-şi aducă grăbită
Gândul pierdut, cu ploaia răpită de vânt…
Vino, aici, acum, lângă mine,
Vino, iubito, şi nu mai pleca –
Clipe ce despică lumina din noapte,
Clipe ce-şi aşteaptau împlinirea, cândva…
Te privesc – pământ îmbrăţişat de verdeaţă,
Te privesc, sorbind, tăcut, dintr-un nor,
Sărutându-ţi amintirile toate,
Ca un ultimul cocor, reîntors în ecou!…

@copyright / Alexandru Răduţ / 2015