Rezultatele căutării pentru: marin slujeru

Capturi de Maramureş

Capturi de Maramureş

Autor: Marin Slujeru

CELELALTE VÂNZĂTOARE

Intru la raionul de lactate din piaţa Sighetului. O tânără nevastă mă ia rapid de braţ şi-mi vinde ultimele 700 grame de smântână din cantă. Văzuse că port la mine un recipient tocmai potrivit. Celelalte vânzătoare dormitau lângă roţile lor de brânză întregi & sticle, borcane, ulcioare pline. „Iar o vândut asta tătă marfa!” – cârâie una.

SĂRBĂTOARE

Trei fire semimoarte de iasomie, o băbucă cu ele în mâini – se duc la slujba de Înălţare, tremură plăpând. La geamurile farmaciei au înflorit toate „pirulele”.

LA ORAŞ

Două femei vopsite blond, de la „ruşi”, una cu o minge de plajă în mâini, ezită la intrarea unui second-hand: „Intrăm şi aici, să vedem ce’e-i?”

DELAY

Autobuzul pleacă din staţie.

… – Coboară! – strigă, de pe scaun, un bade.

– Cine? – strigă şoferul, privind în sus…

– Io! – strigă badea, ridicând mâna în oglindă.

PIAŢA BIG-ului

”Domnu’, domnu’, nu loaţi lapte?… vi-l dau cu 40… groşcior…, morcozi, domnu’…, avem ouă proapete…, luati petrenjel din Iapa, …domnu’!”

DIMINEAŢĂ LA ORAŞ

„Noa, asta-i!” – zice unchieşul, după lecturarea orarului farmaciei veterinare închise şi închide cu pocnet la loc tocul ochelarilor. ( Mai precis: întâi aşează ochelarii în toc şi îi prezintă spre soare, apoi răsună strada şi el priveşte cocoşeşte de jur-împrejur.) De sub pânzătura ei, nevastă-sa îl priveşte cu admiraţie mută.

DISTANŢE

La amiază, după ore, nişte ţigănuşi în uniformă aşteaptă maşina şcolii. Mă opresc şi le spun să vină zi de zi la şcoală. Ei mă întreabă insistent, unul dupa altul, ca într-o stranie cântare: „Când vine maşina?”. Le cercetez ochii şi – da, sunt de departe – şi mai de departe.

MARAMUREŞ
Octombrie, mă uit pe ferestră – oricât de tăiate pădurile, le-au rămas culorile întregi.

Copyright: Marin Slujeru

Reclame