Fotografia săptămânii

Am decis să aleg cea mai bună fotografie postată pe fotomaramureş în decursul unei săptămâni. Bineînţeles că este o opţiune strict personală şi super subiectivă, aşa că îi rog pe stimaţii fotografi să nu se supere pe mine prea tare. 🙂

Am optat între  Siluete noaptea de Valentin Tămaş, La cumpăna dintre ani de Adrian Munteanu şi King of sorrow de Dani Murczko.

Din punctul meu de vedere fotografia săptămânii e

Siluete noaptea

O sară bună!

Ne vedem miercurea viitoare.

Codrule, orice-i vide

Codrule, orice-i vide

Codrule, orice-i vide

Nu spune la maica me,

De mi-i vide mort în tine

Spune maicii că mi-i bine,

De mi-i vide c-am murit

Spune-i că nu m-ai tâlnit.

Lasă-mi frunza de-nvălit,

Crengile de-acoperit,

Să gândea c-am adormnit.

Vântu noaptea s-a sufla

Crăngile le-a negura

Şi pă mine m-or afla.

Cine m-or afla pe mine

Om pemântean n-a si nime,

Numa pasăre măiastră

Ş-a zbura maicii-n fereastră

Şi maicii i-a povesti

Unde mi-am putut muri:

În mijlocu pădurii

Ducând doru bădiţii,

În mijlocu codrului

Ducând doru dorului.

*

Măi codrule,  nu mă da

Măi codrule, nu mă da,

Că-s tânar şi te-oi prăda!

Măi codrule, nu mă vinde,

Că-s tânăr şi ti-oi aprinde!

De nu te-oi aprinde eu

Te-a aprinde coconu mneu,

el te-a aprinde plângând

Şi-i arde până-n pământ,

El te-a aprinde cu jele

Şi-i arde până la stele.

Simion Botezanu II

Întâmplător am dat peste câteva versuri semnate de Simion Botezanu şi am remarcat, cu acest prilej, frumoasa limbă românească a sfârşitului de secol 19 şi influenţele romantismului târziu, probabil chiar pe filieră eminesciană.

Anul nou! Şi eu pe moarte!

Ce-mi aduci străinu, doritu!

Tu vei sci de-amara soartă

Ce mai am de suferitu.

Ah, să moriu? sum încă june

Si mi-e dulce a trăi

Pentru ţară şi naţiune

Doresc Doamne a muri!

Aceste versuri fac parte din poezia Anul nou scrisă în 1869 ăn spitalul general din Viena unde era internat deja la aceea dată. Avea doar 25 de ani, cu patru înainte de a trece în lumea celor prea fericiţi, dar suferinţa îl maturizase deja. E impresionantă, mai ales la această vârstă, identificarea sa naţională suprapusă peste finalul implacabil al oricărei vieţi. Pentru el moartea, dacă nu poate – şi nu poate!- fi evitată,  trebuie să aibă un sens major: ţara şi naţiunea.

Simion Botezanu- 137 ani de la moarte

Se pare că, la finele sec.  al XIX- lea,  Simion Botezanu reprezenta un simbol al luptei pentru emancipare a românilor din Transilvania, în special a celor din Maramureş. S-a născut la 16 iulie 1844 în Strâmtura Marmaţiei şi a plecat în lumea celor drepţi la 05 ianuarie 1873 într-un spital din Viena după o suferinţă de mai bine de 8 luni. De altfel, într-un  cimitir din Viena  a şi fost îngropat, chiar dacă sighetenii i-au organizat o ” solemnitate funebrală” în luna mai.  Această solemnitate rituală, simbolică, de rămas bun, se adresa mai ales Intelighenţiei româneşti din Maramureş dar şi consângenilor, amicilor si cunoscuţilor decedatului.

Ironia sorţii face ca la 5 februarie 1870 Simeon Botezanu să susţină discursul funebral la înmormântarea lui Emanuil Gojdu, un alt mare român transilvan, spunând printre altele:

” Da, Gojdu plangea, cand, dupa multe si mari sperante ruinate, vazu, cum poporul roman e despoiat de toate cate le-a avut mai sacre: de terra, de limba si nationalitate, de toate conditiunile de conservare proprie. Pe acest popor martir romanul Emanuil Gojdu il deplangea de pe patul mortii. Asa mi-a spus un amic al meu, care a fost martorul scenei dureroase, cand Emanuil Gojdu s-a despartit de lumea noastra.”

Discursul a fost publicat in revista „Federatiunea” din Budapesta, intelectualul marmaţian fiind prezent şi în alte publicaţii ale vremii : Concordia şi  Familia.

Simeon Botizanu a studiat la Sighet, Beiuş şi Budapesta, ajungând să ocupe  funcţii importante, printre care notar comitatens, secretar al Societăţii de lectură a românilor din Maramureş şi notar al Senatului bisericesc român din Sighetu Marmaţiei. A fost comparat cu un Moise al românilor maramureşeni care şi-a condus poporul pe drumul culturii, patriotismului şi sentimentului naţional profund.