Căutând cetatea de la Onceşti

Într-o dimineaţă din vara lui 2007 m-am hotărât, în timp ce-mi degustam cafeaua, să caut cetatea dacică de la Onceşti, despre care se zice că ar fi printre puţinele vestigii dacice din Maramureşul rămas în stânga Tisei.  Aşa că am încălecat pe bicicletă şi odată am descălecat, precum voevozii de odinioară, în satul cu pricina. Inoportunez o babă care părea că ştie tot ce mişcă şi, mai ales,  a mişcat în Onceşti, îi zic mătuşă- aşa cum se cuvine, o întreb de sănătate, de vreme şi alte chestii care fac deliciul convorbirilor când te grăbeşti şi după vreun ceas, mătuşa mă îndrumă spre dealul din nord unde, musai o să găsesc cetatea că sare în ochi. Ca bonus, mă îndeamnă să trec Iza de-a crestulu’ că apa-i mică la vremea asta, când era mneaiei fată o trecea fără să se ude la gerunţî.

Îi mulţumesc şi mă îndemn pe traseul indicat de amabila mea interlocutoare.  Trec pe lângă un birt ad-hoc amplasat strategic în curtea unui gospodar de pe o uliţă fără nume şi un vâj cu părul alb şi ochi albaştri îmi spune, contra unei beri, să mă duc 50 m mai la deal şi să trec ca oamenii pe punte, nu de alta da’  Iza are vreo 2 m adâncime pe unde mi-o zâs baba să trec fără grijă. Mă mai sfătuieşte, gratis de data asta, să nu mă ieu după vorbele muierilor că n-oi ajunge departe şi în sinea mea îi dau dreptate.

Pe scurt, am căutat cetatea vreo 5 ceasuri da’ n-am găsit-o deşi oamenii pe care i-am întâlnit, urcând sau coborând dealul- aparent fără nici o treabă- mă asigurau că am trecut exact pe lângă ea după ce le explicam pe unde am hălăduit. Din ce au povestit am înţeles că din cetate au rămas doar urmele unor întărituri care se continuă în prezent cu un fel de peşteră sau grotă mai bine zis. Oamenii confirmă că arheologii au găsit în timp acolo diverse artefacte din fier şi bronz, dar or trecut mulţi ani de când nimeni nu o mai trecut pe acolo, aşa că vegetaţia o năpădit cetatea şi de aceea nu am văzut-o.

În concluzie nu am găsit cetatea dacică de la Onceşti, în schimb am făcut vreo 10 poze cu primul meu aparat digital, Sony h1, din care postez câteva, aşa ca să vă daţi seama de potenţialul locului.

Ultimele două poze le-am făcut cu altă ocazie, atunci nu mai căutam cetatea, dar un bătrân mi-a spus că undeva pe acolo ar trebui să fie. Oricum, dacă aveţi drum prin Onceşti, merită să mergeţi pe urmele dacilor şi poate veţi avea mai mult noroc decât mine.

Anunțuri

Vâju’ din Franţa

După revoluţie or tăt zinit domni, şî din ţară şî din cele străinătăţuri, prin Botiza că tare le place pe la noi, că-i aeru’ curat şi apa bună. O tăt zinit unu din Franţa, nu ştiu cum să scrie, şi i-or plăcut căşile de lemn de pe la noi şi cetera i-o plăcut. O filmat oameni cum lucră câmpu’, cum mărg la butin, apoi la nuntă, la botez ori la mormântare… zâce lumea că o făcut un film, da io nu l-am văzut…

După o vreme o început să cumpere casă de lemn de alea vechi, vreo 5 o cumpărat până amu, şi le-o făcut mândre pă dinăuntru da p’afară n-o făcut nimnica, is tăt aşe cum le-o luat. Apoi aduce domni în cele casă pă bani, în fiecare an zin multi domni, mai ales de sărbători da’ şî-n celă zîle. Şî dintre  domnii care or zinit, o fo unu’ mai bătrân şî acela zine mai des şî zâce că tare-i mai place la noi.

Când zine domnu acela bătrân îl videau oamenii că sta ceasuri întregi sub nucu acela mare de pe coastă, ăla de lângă căsuca aia sângurucă, şi nu grăie cu nimemea, numa sta aşe sângur. Câteodată îl chema pe Sicuţa să-i zâcă din ceteră, mai trăje câte un gât de horincă, apoi zgiera… să vide pă el că-i năcăjât, ave ceva pe maţă. Odată o zâs că dacă a muri să-l îngrope sub nucu ăla mare de care v-am zâs şi să-i zâcă Sicuţa din ceteră. Tare o mai râs lumea de el când or auzât, da’ nime nu l-o crezut.

Într-o sară, anu trecut prin vară cred că o fost, povestesc oamenii că or auzât ceteraşi cântând sub nuc şî când s-or uitat să vadă ce-i, or văzut mai mulţî oameni cu lumnini în mânuri. Apoi s-o aflat că atunci l-or îngropat pe vâju din Franţa că aşe o lăsat el scris să-l îngrope în Botiza sub nuc. El o ptierit în ţara lui da l-or ars şi l-or adus în ceva ol şi olu’ acela l-or îngropat sub nuc. Şi atunci neamurile l-or chemat pe Sicuţa să-i zâcă din ceteră şi pe Gâtu, pe Stinăreanu şi pe Fătu i-or chemat la îngropăciune că erau pretini cu mortu. Da popă nu i-o trebuit, numa ceteră şi o ţâră de horincă.

Atunci sara oamenii treceu pe uliţă şî tăt tudumăneau şî stupeau în sân că nu ştieu ce îi, că nici sărbătore nu era, nici alceva să cânte ceteraşii pă deal.

Paşaport de Maramureş

Această postare se adresează mai ales celor care intenţionează să vină în Maramureş pentru prima dată, ca urmare a faptului  că au auzit ca aici îi frumos, că e horinca bună sau că oamenii îs primnitori.

Îi sfătuiesc pe cei în cauză să asculte prima dată horea mniresii şi dacă sâmnt că îi furnică, apoi pot zini că le-o plăce, dacă nu, să nu zie!

horea mniresii/gheorghe cioata

O să adaug în timp şi alte hori care-mi plac şi pe care o să le găsesc pe net fiindcă simpla transcriere a versurilor (aşa cum am început să fac la „folclor”) nu reuşeşte să transmită pe deplin farmecul şi misterul sufletului maramureşan.

varianta1:  moartea lui Pintea

varianta2: doina muntilor/ fratii petreus

varianta3: cantecu miresei/anuta tite

După cum ziceam mai sus adaug câteva hori din Maramureş, selecţia urmărind valoarea cântecului şi nu calitatea înregistrării.

Hore de ficiori/ Dumitru Hârb, ceteră/Ion Pop, zongoră/Nicolae Piţiş, voce

Grupul Iza– colaj din Maramures

De băut din Botiza/ Fraţii Sicuţa

Tot aşa a zis doru/ Titiana Mihali

Cânta-mi cuce când ti-i duce/ Titiana Mihali

Rămâne lumea de mine/ Titiana Mihali

N-am crezut că pot ajunge/ Titiana Mihali

Cine m-aude cântând/ Titiana Mihali

Inimioară cu dor mult/ Titiana Mihali

Mnireasă cununa ta/ Titiana Mihali

Cucule pasare mândră/ Titiana Mihali

Cui îi cântă cucu sara/ Titiana Mihali

Ia-ţi mireasă zâua bună/ Titiana Mihali

Zi-i ceteraş de băut/ Fraţii Petreuş

Rupt-o boii jugi-n tri/ Fraţii Petruş

Mândruţă de pă Mara/ Fraţii Petreuş

Bărbătesc de pe Mara/ Fraţii Petruş

Ceterucă mândru zâci/ Fraţii Petreuş

Mniresucă cu cunună/ Fraţii Petruş

Măi pretine io şi tu/ fraţii Petreuş

Când s-ompărţât norocu/ Fraţii Petruş

Învârtita/ Fraţii Petreuş

Cucule pasare mandra/ Titiana Mihali

Zicala de baut*

Învârtită / Fraţii Sicuţa

Învârtita oilor/Ion Covaci

De beut din Hoteni/ Fraţii Petreuş

O moarte ce ţi-aş plăti!/ Grigore Leşe

Nu-i lumnină nicări/ Grigore Leşe

Fotografia săptămânii 2

Topul săptămânii 13-20 ianuarie 2010

Deoarece e mai greu să alegi dintr-un număr mare de poze o să selectez periodic unele dintre cele care mi s-au părut reuşite, urmând ca la sfârşitul săptămânii să desemnez fotografia câştigătoare.

Deocamdată m-am oprit la imaginile postate de Adrian Munteanu:


nostalgia toamnei

furtuna

Am remarcat apariţia a doi noi membri ai comunităţii fotomaramureş, aşa că profit de această ocazie pentru a-i saluta şi a le dori lumină blândă şi spor la fotografiat. În opinia mea, cei doi, Popovici Dan Cristian şi Andrei Răcăşan sunt foarte talentaţi urmând să devină membri de bază ai acestei comunităţi în situaţia în care vor continua să activeze aici .

Îmi va fi greu să aleg în selecţia pentru fotografia săptămânii dintre pozele celor doi deoarece sunt adeptul pozelor cu grad mic de intervenţie PS pe cadrele originale, iar imaginile acestora sunt destul de mult lucrate în photoshop. Asta nu înseamnă însă că le contest valoarea, ci doar că nu intră în sfera mea  strict personală şi subiectivă de apreciere a fotografiei.

Cu toate acestea cel puţin una din imaginile la care fac referire va intra în selecţia pentru topul săptămânal.

Alte propuneri:

walking in the park de Popovici Dan Cristian

biserica lemn de Marin M

doi prieteni de Vali Tamas

Fotografia saptamanii este furtuna de A Munteanu. Felicitari tuturor!

Tânjaua de pe Mara

Am participat la două ediţii ale acestei sărbători de primăvară  şi pentru un observator neavizat manifestarea pare doar o opurtunitate pentru comercianţi  să vândă mici şi bere, respectiv un pretext pentru politicieni să zăpăcească alegătorii încă odată. Este cert că, la origine, Tânjaua de pe Mara, avea alte conotaţii, după cum este la fel de clar că în prezent elementele subliniate mai sus ocupă un loc important în economia manifestării. Acum sărbătoarea se mai organizează doar la Hoteni, iar rolul diferitelor instituţii de la Baia Mare e tot mai important, pe măsură ce semnificaţia precreştină a acesteia este invers proporţională.

D a r,

Tânjaua trebuie înţeleasă ca un simbol al preţuirii muncii şi hărniciei ţăranului maramureşan. În acest context, un sfat al bătrânilor urmărea mersul arăturilor de primăvară pentru a alege pe gospodarul satului, în alegere contând nu numai cine ieşea primul la arat, ci şi dacă acesta e un om bun, se bucură de cinstirea satului.

Alesul obştii este anunţat din timp pentru a se putea pregăti de sărbătoare, aceasta urmând a se desfăşura, de regulă, în 23 aprilie. În dimineaţa acestei zile feciorii caută fete prin sat pentru a le uda cu apă din râu, unele fiind chiar prinse şi scufundate în Mara, ” să crească, să înflorească, să se spele de tăte rălele, să rămână curate”.

În acest timp, la casa sărbătoritului, se fac pregătiri intense: se împodobeşte teleguţa de la plug cu cergi, femeile pregătesc mâncare pentru oaspeţi iar ograda este pregătită pentru joc. Feciori şi fete din sat înstruţăsc jugurile cu crengi de mesteacăn, cununi de flori, ştergare şi batiste, panglici multicolore.Fiecare tânja are doi feciori care trag jugul şi-un pogonici care îi conduce.

La ora 12, cele 12 juguri- la care se prind feciorii cu pogonicii în frunte- se îndreaptă spre casa sărbătoritului, unde se adună tot satul. Pe drum feciorii înjugaţi strigă:

jugurile le-am gătat,

doi cu doi ne-am adunat

să cinstim cu-adevărat

cel mai harnic om din sat

Când toate tânjelele ajung la casa sărbătoritului, unul dintre bătrânii satului care joacă şi rolul marelui pogonici, rosteşte o urare, oarecum pe structura pluguşorului. Printre altele spune:

La Mara ne-om îndrepta

şi cu apă ne-om uda,

să avem roade bogate

şi la noi şi-n alte sate.

să trăieşti cu voie bună

cu găzdoia de-a-mpreună!

Apoi sărbătoritul este aşezat pe teleguţă, păzit de străji să nu fugă,deoarece în situaţia în care ar reuşi să ajungă singur la Mara străjile şi pogonicii ar trebui să plătească mâncarea şi băutura invitaţilor.Ajuns la câmp, alaiul înconjoară ogoru de trei ori, în sessul rotirii soarelui iar la capătul ogorului, acesta se opreşte în semicerc, cu faţa spre Soare. În acest moment jugurile sunt lăsate la pământ, sărbătoritul se ridică în picioare şi toată lumea se descoperă. Cu braţele larg deschise, marele pogonici se adresează Soarelui:

Mândre Soare călător

Apleacă-te pe ogor

Şi-ncălze sămninţăle

să rodească holdele!

După acest ceremonial, alaiul se îndreaptă spre râul Mara, unde sărbătoritul este udat pe faţă cu apă, în timp acesta rostindu-se următoarele:

Mara, Mară, râu frumos

în această mândră zi de sângiorz

spală toate relele

şi ne adă binele!

Într-o linişte deplină, ceremonială, într-o ordine prestabilită se spală de cele rele toţi participanţii: după sărbătorit urmează părinţii acestuia, nevasta, copiii, bătrânii şi fruntaşii satului, etc. Feciorii îşi udă cu apă purificatoare mândrele, ritualul se manifestă între toţi cei care vor să protejeze pe cineva: rude, prieteni, etc.

După terminarea ritualului, sărbătoritul mulţumeşte obştii că a fost ales gospodarul satului, feciorilor că l-au adus până la Mara şi invită pe toată lumea la el acasă, unde se petrece cu joc,cântec, mâncare şi beutură.

sursa: Al. Maramuresului/ 1980

Din păcate, aşa cum se întâmplă cu toate obiceiurile maramureşene, cotidianul ne invadează şi ne agresează. Acum sărbătoarea care omagiază Apa şi Soarele, mai mult decât omul vremelnic trecător pe ogorul moştenit doar, niciodată deplin stăpânit, devine treptat un bâlci al deşertăciunilor. Doar momentele de frumos folcloric, doar câte un zâmbet de cocon, câte o ceteră rătăcită sau prăfiută de colbul nepăsării mai salvează câte ceva din ceea ce a fost şi nu va mai fi niciodată.

Din puţinul frumos ce a mai rămas, câteva secvenţe modeste: