Categorie: proza

INTERETNICE  (III)                 (Sighet, Sziget, Sihot)

CONVERSAŢIESONY DSC
– Csupa tiszta! – exclamă alcoolistul, contemplând paharul umplut-ochi cu vodcă 33 de chelneriţă..
– … Dacă şi viaţa ăsta ar fi aşa… – îl acompaniază femeia.
ÎNCÂNTARE
– Vigyáz, ne szái le! – îi zice bunica nepoţelului, care o zbughise spre mijlocul autobuzului ( de Hossúmező, desigur).
– Neem!… – o linişteşte acesta, cuibărindu-se în scaunul rabatabil de lângă uşă şi adaugă cu maximă bucurie: „S-a eliberat locul meu secret”!
Rămaşi pe locurile lor, bunicii nu mai pot de încântaţi.
CRIZA
În preajma Sf. Paşte catolic, pe autobuzul de Câmpulung, două gospodine se
conversează.
– … Egy kis saláta…, egy kis húsvéti sonka levében főzve…, tojás…,torma…,  töltött bárány…, töltött káposzta…, mákos és diós és almás és turós kalács…, kifli… és… cam atât!
– Hát, e criză…. A cholesterol… Mai încet cu mâncatul!

ACCEPT

Admir Duminică de Duminică doamnele şi domnii oraşului, cu vestimentaţia lor istoric diversă, ţinuta ireproşabilă. Azi-dimineaţă, mergând spre centru, m-a depăşit o astfel de pereche. Înclin capul. Doamna se întoarce uşor, se-nclină la rândul ei şi-mi răspunde: “…kivánok !“.  În sfârşit, după atâta amar de vreme, calc şi eu a sighetean!…

@Marin Slujeru

http://mslujeru.wordpress.com/

INTERETNICE (II)

INTERETNICESONY DSC
(Sighet, Sziget, Sihot)

VARA LUI MIHÁLYI
Cafenea, sâmbătă, înainte de-amiază. Verdele se sforţează în soarele noiembrin.
– Bune-ziua! …Ha-ha, lányok! V-am salutat pe româneşte! Nu mai ştiu de capul meu! – zice o tânără pensionară, intrând.
– Akár hogy –, nici un bai! – o liniştesc fostele colege de şcoală, făcându-i loc la masă.

BĂTRÂNUL
Nu bine urc în autobuzul de Câmpulung şi mă pufneşte râsul. Bărbatul care urcase înaintea mea tocmai declina, arătându-mă cu capul, peste umăr, invitaţia de-a lua loc pe unul din scaunele din spate ( „Gyere álj le!”):
– Kössz’!… vannak öregebbek.

UN SIGHETEAN
– Tiszteletel urak! – salută un domn înalt, cărunt, intrând în frizerie.
– Jó napot, Dezsö bácsi, luaţi loc! – îi răspund frizerii.

@Marin Slujeru

http://mslujeru.wordpress.com/

CAPTURI, BORNE, TRAVERSE

CAPTURI, BORNE, TRAVERSE

cruce
cruce

Felicitări. Sub „ Happy New Year!”, stă, totuşi, scris: două mii paişpe. * Flori galben-muştar – din tulpini, frunze moarte – zăpadă la bloc. * Cópii albastre, de xerograf pe sfârşit – iarna la Tisa * Februarie – roşii răchiţi la Tisa – iluminare. * Casă-n livadă – ţurţuri clari la verandă – lemnul cald, sonor. * Nu-i spun haikú-ul – zâmbeşte la altceva – îl surâd – sunt un surâjin. * Expoziţie de pictură abstractă în micul oraş. Nimic mai urât decât publicul prezent morţiş, în haine de biserică. Excelează vorbitorii. * “Ce să păţim? ‘Ce dacă plouă? Avem pelerini. Cu picăţele.” * Bătrânii blocului se-ntorc împreună, osteniţi, de la vot. Sunt mulţumiţi, sunt importanţi. Au plinit Numărul. * Duminică. În grădinuţa cabinetului său privat, cardiologul palpită cu trandafirii. * Usturoi străin, inodor. Îi descriu nepotului mirosul usturoiului românesc. “Poate-i în’ontru!” – zice el desfăcând căciulia. * Consult. Medicul constată o îmbunătăţire. Pacientul, un om altfel tăcut şi lent, devine guraliv şi grăbit. * Iunie în oraş – gloria perucilor noastre argintii. * Privesc aerul. Suntem mulţi privind astfel. Adânc de vară. * Dimineaţă de vară. Grădinuţa de la bloc a rămas necosită. Roua scânteiază pe urzici, întârzie tolănită pe brusturi. În umbră, arbustul cu ciucalăi aurii încă nici nu s-a îndreptat. * World Cup 2014 FIFA Optimi, lovituri de la 11 m. Apoi, calificaţii în sferturi în bătaia Trofeului. Înfrânții prăbușiți pe gazon, în aceeași ”bătaie”. * Fotbalist căzut la pământ. Mingea se rostogoleşte spre el, transmisă de adversarul care l-a faultat atât de dur – să execute lovitura. Fair play. * Casa cu arbori. Chiar astfel, înalt păzită, o împresoară seara. * În geamul spre livadă, pomii, brazii au treabă numai cu cerul. * Micul târg, vara – noi nu plecăm, stăm aici, spre ilustrare. * Seară de vară – ziua lungă şi ternă vraişte peste haijin. * Stau în parc, vara – fără prietenul meu – cel puţin o spun. * La “Second hand”: ”Nu mai sunteţi în Învăţământ? Aţi deschis ceva?”.* “Mă calcă nevoia, asta am! Nu mă-ntreba atâtea! Hai, odată!” – strigă un moş la dispecerul de la 112. * Vecinele de scară mă compătimesc. Ar merita să mă îmbrac în zdrenţe. * Duminică, toamna. Bătrâna din fereastră ţine toată strada cu ochii ei obosiţi. * Pământ bolovănos, te tai în frunza de porumb. La casa de sus, de pe Vale, sărăcia se vede şi pe flori – au crescut în prostie, stau tremurând sub fereastră, cu petalele  mari, rare. * Vara pe corzo, un nou bătrân. O zi poartă pălărie à la ”Roland Garros”, o zi şapcă albă. La urmă, mișunăm prin oraș. În locul imaginii noastre sfinte stingându-se, purtăm, vai, bonomia.

@ Marin SLUJERU

http://mslujeru.wordpress.com/

POVEŞTI DIN MARAMUREŞ… (6)

NU I CUM O FO’…

interior
interior

Toamna târziu, un domn angajează un cosaş de pe sate, în piaţa Băii-Mari. Îl duce şi îi arătă unde are serviciul, apoi casa si pajiştea. Nu trec două ore şi năimitul se prezintă la firma omului: „ am gătat!”. Uimit, acesta vine să „recepţioneze” pajiştea cosită. Vede că iarba e ciumpăzită ici-colo, nici vorbă de cosit.
– Apoi, unchieşule, pentru aşa muncă, eu nu plătesc!
– Da’ cum, domnule, să nu plăteşti?…
– Ăsta-i cosit?
– Noa, bine, domnúle, da’ totuşi, nu i cum o fo’ …

DISCUL
Anii ’90. După o inspecţie la o şcoală dintr-un sătuc izolat, suplinitorul de religie este înlăturat. Orele se dau preotului locului. Nu trecu mult şi inspectorul de rută, popa, directorul şcolii cu nevasta şi o cumnăţică urcau la stână.
Duceau de toate, cu raniţa – cartofi, salată, carne, horincă ş.a, mai puţin inspectorul şi popa. Un cioban roşu în obraz le făcu tocăniţă de viţel şi mămăligă cu brânză. La coborâre, inspectorul insistă să ducă şi el ceva în spate.
– Vai de mine, părinte inspector, nu se poate!…- protestară popa şi ceilalţi.
– Nimic! Eu duc discul. Nu discut! – decise inspectorul.
Până la urmă, se înţeleseră să ducă discul împreună, inspectorul cu popa. Coborând spre sat, se mai ştergeau cu mâna pe faţă, pe frunte – erau roşii, băuţi, transpiraţi, trăgeau de disc asincron. O gazdă îi pofti în casă, dar se scuzară că sunt murdari.
– Nu-i bai, v-om da nişte ştergători – zise gazda. Poftiţi la noi!
Nu ştiau la ce se referă omul, până s-au văzut în oglindă. Apoi au înţeles de ce se ciudeau femeile, prin porţi. Fiindcă au mers aşa, o vreme, de-a lungul satului, mânjiţi cu funingine, cu Viflaimul în Mai…

                                                                                                          @ Marin Slujeru

http://mslujeru.wordpress.com/

POVEŞTI DIN MARAMUREŞ… (5)

PREZENTAREA

semn
semn

Anii 50, vara, o stradă la Ocna Şugatag. Nu mişca ore întregi nimic, decât vreun cârd de gâşte în zbor. Băieţii, J. şi S., în pantaloni scurţi cu bretele, escaladau oboroacele, citeau scrisori dinainte de Război, nemaiexpediate de „Şefa poştăriţă”..
Într-o zi, J. fu invitat la verişoara bunicii materne O casă cu ferestre înalte. În spatele perdelelor grele, bătrâna citea. Înaltă, uscăţivă, îndantelată toată şi plină de bijuterii,
– Aşa-i că parcă-s moartă? – îşi chestionă ea strănepotul. Acesta şedea cocoţat pe scaunul înalt unde fusese poftit, privind fix sfeşnicele şi cartea întoarsă de pe masă:
– Igen, igen…
Apoi, au devenit mari prieteni.

( după Ioan .J.Popescu)

LA EST DE OCNĂ
… Armeanul băuse toată noaptea în crâşma lui Feri din Şugatag. „Na, Isten, Isten!” salută el ieşind şi o luă împleticindu-se pe drumul Budeştiului, pe care-l cunoştea cu ochii-nchişi. „Manyika, Rózinéni, Pistabácsi, Málcsinéni, Joszi… Julcsa…” mormăia în dreptul porţilor, fără a întoarce capul. Într-un târziu, ajunse la cimitirul catolic de la capătul satului. Mai avea de mers. Se aşeză pe un bolovan şi scoase din buzunar un pachet mototlit de ţigări, pe care le împrăştie pe jos. „Hogy az a….!” înjură omul şi se lăsă îngenunchi, piăpăind prin iarba umedă. Găsi o ţigare, o răsuci în dreptul urechii şi se spijini de piatră, să se ridice.
– Jeszus Mária! – exclamă el deodată. I se arăta în vale satul vecin, în vâlvătăile Soarelui. Se ridică şi o luă în goană spre casa lui Baciu Vasile, prima casă de lângă cimitir, bătând cu cizma în poartă şi strigând:
– Ard’e Sârd’i! Ard’e Sârd’i!. – Aşa i-a rămas numele, „Ard’esârd’i” – lui şi urmaşilor lui.

(I. J. P.)

                                                                                                            @ Marin Slujeru

http://mslujeru.wordpress.com/