Suntem cum ceilalți ne percep?

Suntem cum ceilalți ne percep?george_petrovai_idealurile_d_george_petrovai_1376727019

Cu excepțiile care întăresc regula (indivizi șterși și/sau cenușii), cam tot omul, grație însușirilor fundamental-native de ordin fizic (trăsăturile feței, culoarea pielii, înălțime, greutate, robustețe sau – dimpotrivă – fragilitate) și, mai ales, de ordin moral-spiritual (caracter exploziv sau echilibrat, flegmatic sau meditativ, superficial și îndrăzneț sau profund și sfielnic), cam tot omul, deci, este o entitate, respectiv o existență distinctă. Asta înseamnă că pe tot parcursul vieții sale (prin viața obișnuită trebuie să înțelegem necontenitele raporturi, deseori conflictuale, cu Atotputernicul, cu forțele impasibile ale naturii și cu nestatornicia semenilor), omul nu doar că va căuta, conștient sau inconștient, să-și conserve zestrea genetică și în acest chip să rămână el însuși (precum sună îndemnul eminescian din Glossă: „Tu așază-te deoparte,/ Regăsindu-te pe tine,/ Când cu zgomote deșarte/ Vreme trece, vreme vine”), ci va face tot ce-i stă în putință ca prin bogăție, faimă și putere să nu mai fie el însuși, știut fiind faptul că lumea încearcă permanent să ne facă altfel de cum suntem (cică ăsta-i chichirezul evoluției sociale) și că-și atinge perversul scop prin acele zorzoane exterioare pe care tot mai mulți oameni le consideră supremul rost al existenței noastre pe pământ.

Vasăzică, prin grăuntele de divinitate cu care a fost/este înzestrat de către Atotputernic („Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață, și omul s-a făcut astfel un suflet viu” – Genesa 2/7) și care grăunte, ca absolut tot ce ține strâns de divinitate, constituie un cifru incitant dar de nepătruns pentru muritori, omul este văzut și înțeles de semenii lui într-un mod logic-aparențial, adică după puterile minților gâtuite de carnal, nicidecum într-un mod metalogic-substanțial.

Iată motivul pentru care nu putem să nu fim de acord cu Anaïs Nin, scriitoarea americană de origine franceză: „Noi nu vedem lucrurile așa cum sunt, ci așa cum suntem”. Iar pe om și mai abitir îl vedem astfel, având în vedere faptul că universul lui lăuntric este așa de mobil, cel mai adesea din fățărnicie, interes și cruzime, încât cu toată formidabila sa autoreflexivitate sau întoarcere a gândirii asupra sinelui, el tot nu izbutește să se cunoască în profunzime și în totalitate, chiar atunci când investigația este socratiană.

Și atunci, ce înseamnă a ști? A dori cu ardoare să-ți însușești enorma picătură de știință umană de care amintește marele căutător Isaac Newton, cu toate astea fiind neputincios sau indiferent în ceea ce privește oceanul neștiinței pe care plutim la voia sorții, sau certitudinea „științei” socratiene cum că știm că nu știm nimic, o certitudine magistral subliniată de spusa românească „Toată viața înveți și tot neștiutor mori”?…

Pentru omul iscoditor și întrebător, de un real folos este punctul de vedere al desfătătorului Confucius: „Când știi să socotești că știi, când nu știi să socotești că nu știi, aceasta înseamnă cu adevărat a ști”!

Din perspectivă creștină, totodată atotumană, extrem de binevenit este sfatul maicii Tereza: „Nu toți putem face lucruri mărețe. Însă cu toții putem face lucruri mărunte cu multă dragoste”. Or, adaug eu, la urma urmei lucrurile mărunte, inspirate de iubirea față de semeni și făcute cu tragere de inimă, sunt mai umane și mai plăcute lui Dumnezeu decât faptele ieșite din comun, însă izvorâte din trufie și hrănite cu ambiții deșarte.

@ George PETROVAISighetu Marmației

23 ian. 2018

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s