Sărbătoarea rădăcinilor străbune- De Sâmpietru, este la cea de a treia ediție

Sărbătoarea rădăcinilor străbune

În fiecare an, încercăm să unim rădăcinile de pretutindeni prin port, dans, meștegug și cânt, poezie. Chiar dacă ne învârtim într-o lume în care cântecul nu mai este transmis live, noi, Călineștenii Țării Maramureșului și biserica greco-catolică, vrem să readucem viața cântecului, vrem să încurajăm continuitatea portului autentic și a omului adevărat.

Noi am crezut mereu, că, dacă ne dorim să se continuie portul, trebuie să-l purtăm, dacă vrem să se horească doina, trebuie s-o doinim și așa mai departe.

Suntem conștienți că este greu să redeschizi suflete pentru frumosul care nu se mai vede ca fiind frumos. Încă mai credem în înțelepciunea nativă, mai ținem la acest pământ și vrem să-l cinstim călcându-l nu lăsându-l pustietății.

Rădăcinile se încâlcesc, așa se face că putem găsi asemănări și deosebiri între culturi.

Prin intermediul păstrătorilor din satele Maramureșene și nu numai, vrem să arătăm că rădăcinile nu ne-au murit, nu sunt lipsite de viață ci prin răbdare și încurajare, încet.. o să țâpe mlădițe.

Prin urmare :

În 28 iunie ne reîntâlnim la gospodăria lui Victorul Știrbuțului, unde simpozionul din acest an, se va axa, pe vopsitul vegetal. O să facem și o expoziție pe această temă, cu țoluri foarte vechi din acest sat, plus alte produse din lână. Dar și o demostrație de vopsit vegetal, având alături diferiți oameni de specialitate din zonă care o vă vină cu diferite teme pe acest subiect.

În 29 iunie la biserica Adormirea Maicii Domnului din Călinești Susani- ne vom bucura de pricesne și cântece religioase prin intermediul invitațiilor noștri, ulterior, într-un alai, ca de nuntă, ne îndreptăm spre casa Iurca unde vrem să sărbătorim maramureșenește.

Nu te poți încărca de frumos, de bucurie, de energie pozitivă, decât scoțând din tine energia negativă. Iar dansul, ne dă acest prilej, ca să ne scuturăm de rău și să ne încărcăm de energia bună.

@Măriuca Verdeș

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s