Umanismul confucianist și misticismul daoist, cei doi poli între care a oscilat îndelung filosofia chineză


(Partea I)

Ce ți-e și cu obișnuința! Sute de ani, îndeosebi de la Renaștere încoace, li s-a băgat în cap generațiilor

George PETROVAI

George PETROVAI

succesive de europeni și europenizați (mai nou de europeni americanizați) că monopolul adevăratei cunoașteri umane, aidoma monopolului tehnico-științific, economico-financiar și politico-militar, este deținut de corifeii Apusului. Că, adică, dacă ei afirmă și/sau confirmă ceva, apoi acel ceva este adevărul gol-goluț (oamenii luați în brațe de tartorii occidentali devin la țanc vedete, în pofida valorii lor îndoielnice, și faptele agreate de ei nu pot fi decât obligatorii pentru ceilalți pământeni), după cum dacă pun pe ceva eticheta de fals, apoi așa trebuie să rămână. Altminteri, adică susținând cu argumente întemeiate o părere contrarie, riști (în cel mai bun caz) să nu fii băgat de nimeni în seamă.

Și când spun „nimeni”, mă gândesc la presa occidentalilor și la mediile lor academice într-atât de (in)corecte, încât lui Nicolae Paulescu, adevăratul descoperitor al insulinei, nu i s-a făcut nici acuma dreptate în legătură cu atribuirea Premiului Nobel pentru această importantă descoperire, pe când lui Elie Wiesel, un impostor arătat cu degetul chiar de coreligionarii săi, nu i s-a retras Premiul Nobel pentru Pace cât timp a trăit, iar după moartea lui nici pomeneală să o facă cineva.

Iată încă o dovadă (mai era nevoie de așa ceva?!) despre modul necinstit și nemeritat până la sfidare, în care sunt decernate nu numai titlurile și premiile naționale, ci și cele internaționale…

Apropo de știință. Se știe foarte bine că istoria este jucăria atotputernicilor, că adică pe timp de pace ea este scrisă la comanda marilor dictatori (lumea nu va scăpa niciodată de asemenea ipochimeni), preocupați în cel mai înalt grad de imaginea lor reflectată în oglinda viitorului, iar după încheierea conflictelor militare, ea se scrie la comanda învingătorilor.

Cu ajutorul oportunismului și consensului istoricilor de curte, linia oficială se impune în mediile academice și manualele școlare, astfel că – prin omiterea celor mai jenante evenimente și distorsionarea altora, precum și prin neesențialele corecții făcute în decursul timpului (bunăoară, în istoria noastră postdecembristă s-a renunțat doar la rizibilele excese bolșevice) – se elaborează discutabila istorie a unui popor, parte integrantă din istoria omenirii.

Însă nu se va renunța cu una, cu două la stereotipii de felul bazinelor tradiționale ale civilizației antice (sumero-babiloniană, egipteană, chineză, indiană, greco-romană), deși – pe baza unor indubitabile probe arheologice (scrierea de la Tărtăria, tăblițele de la Sinaia etc.) – este bine știut (și deja acceptat în anumite medii academice) faptul că civilizația traco-getică dezvoltată pe teritoriul României de azi și mai departe (civilizația Cucuteni, de exemplu) nu doar că le precede la anumite capitole pe toate celelalte (scrierea de la Tărtăria are un avans de 2000 de ani în fața tăblițelor sumeriene!), dar – rod al interinfluențelor, sau mai degrabă al inexplicabilelor sincronisme – ea prezintă frapante asemănări cu civilizații edificate taman în China.

Mă rog, de ce ar renunța istoricii străini la atari stereotipii, când chiar mediile academice românești ignoră probele fabulosului trecut de pe aceste meleaguri?!…

Tot așa și cu filosofia. Pentru gândirea europeană și cea influențată de ea, singura și adevărata filosofie, o cugetare eminamente metafizică, este filosofia antică greacă și structura ei de rezistență din uriașul edificiu al filosofiei europene, edificiu rezultat prin întrepătrunderea celor trei mari concepții arhitecturale (firește, fără a se omite substanțiala contribuție a misticii medievale): empirismul englez, raționalismul francez și idealismul german.

Dar inalterabila frumusețe a filosofiei chineze se întrevede în criptica subtilitate a cugetării daoiste („Cine știe nu spune, cine spune nu știe”) sau în unele dintre paradoxurile lui Hui Shi, filosof din Școala Numelor: „Ceea ce este infinit de mare nu are nimic care să-i fie exterior…ceea ce este infinit de mic nu are nimic care să-i fie interior”.

Pentru o mai bună înțelegere a filosofiei chineze (triada confucianism-daoism-budism, care este deodată sistemul tridimensional al cugetării și credinței chinezilor), se impun câteva precizări prealabile:

a)În Introducere la Filozofia chineză (Editura Humanitas, 1995), autorul Max Kaltenmark ne face cunoscut că „Filozofia chineză veche s-a elaborat, în decursul ultimelor secole dinaintea erei noastre, pe un fond de reprezentări comune unde se poate vedea un soi de vitalism, universalism sau naturalism”, fond de idei directoare și de categorii cu o certă origine socială, pe care Marcel Granet îl califică drept „intituțional”.

b)Preocupările gânditorilor chinezi s-au îndreptat cu prioritate spre morală și arta guvernării.

c)În pofida venerabilei sale vârste, numai de ceva timp în limba chineză există termeni corespunzători pentru filosofie și filosof. Tabloul împărtășirii discipolilor din cugetarea filosofică este descris de Max Kaltenmark în felul următor: „În fiecare școală (jia, „familie”), maestrul (zi sau fu zi) le preda discipolilor (di), care veneau la el, sau prințului, la care se ducea, o învățătură (jiao), o doctrină sau o metodă (dao) de comportament și guvernare, prezentată ca fiind cea mai eficace, pentru că era cea mai conformă cu ordinea naturală (Dao)”.

d)Străduindu-se să regăsească gândirea autentică a vechilor înțelepți, niciun filosof chinez (confucianistul în primul rând) n-a căutat originalitatea, punct în care ei seamănă izbitor de mult cu neoplatonicii.

e)Alte asemănări din larga sferă a sincronismului se constată, pe de o parte, între gândirea daoistă și cea indiană (Ființa fiind văzută ca unitate, transmigrația daoistă nu este legată așa ca la indieni de karma și suferință), pe de altă parte, marea asemănare dintre filosofii chinezi și neoplatonici în ceea ce privește principiile (Dao este principiul metafizico-feminin care zămislește ființele prin colaborare cu subprincipiile sexuate Yin și Yang; LI este principiul metafizic, deosebit de omofonul Li ce desemnează riturile și normele confucianiste etc.), respectiv dintre stoicul Suflet al lumii și Qi-ul chinezilor, gândit de aceștia ca Suflu universal, firea sau principiul vital al omului fiind văzut ca o părticică din el.

Sighetu Marmației, George PETROVAI

9 sept. 2016

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s