Andreluța


Andreluța

Mariuca Verdes

Mariuca Verdes

„Andreluța”, cum este numită sărbătoarea Sfântului Andrei prin aceste locuri, a rămas vie de sute și poate mii de ani. De ce? O explicație ar fi că oieritul era și încă mai este una din cele mai vechi îndeletniciri ale omului. Prin urmare, fiecare maramureșean, român, avea grijă de oi cum știa mai bine. Ele aveau un rol important în gospodărie deoarece erau o hrană bună pentru familie și îmbrăcau casa prin prelucarea lânei. Toate acestea mergeau mână-n mână. Oamenii păzeau oile în special de lup, care făcea multă pagubă.
Poate nu întâmplător lupul apare cel mai des pe aceste meleaguri, în special dintele de lup ca simbolistică. Iar acest simbol a primit foarte multe stilizări și foarte multe interpretări. De multe ori vrem să aflăm răspunsul la ele, dar de cele mai multe ori poate că trebuie să adopți o altă viață pentru a putea pătrunde în miezul lor. Așa se face că poveștile, alteori pline de farmec, astăzi ușor plictisitoare, își găsesc răspunsul când te aștepți mai puțin.
Recent am auzit o poveste adevărată legată de “Andreluță” de la un bătrân al locului, care la rândul lui o știa de la un înaintaș de-al său. Pentru a-și proteja mioarele, în această zi, a legat câteva din obiectele care te duc cu gândul la lup cum ar fi : pieptenele, fusul și andreaua care simbolizează dintele de lup , foarfecele care simbolizează gura lupului. Acestea trebuie legate cu ață de cânepă, în formă de X și nimeni nu “trăbăluia”, adică lucra cu ele, fiind așezate într-un loc unde nu-ți erau la îndemână. Iar această credință i s-a dovedit a fi de folos atunci când a găsit lupul între oi. A văzut cum lupul avea „gura legată” deoarece nu a putut să-i omoare nici o oaie deși se afla în mijlocul lor. Mai mult, a rămas uimit văzând că nici câinii nu-l latră, nici o oaie nu „zdeară”, iar lupul pleacă dintre ele, fără a avea puterea să le facă vreun rău.
Această poveste a trecut din generație în generație, astfel că acum și nepotul lui procedează la fel, an de an, pentru a nu „păgubd’i” cu oile. Tânărul leagă aceste obiecte „în cruciș”, cu ață de cânepă și le pune într-o parte, dar nu l-a vedere. Femeia nu se mai piaptănă pe cap și nici alt lucru care simbolizează acest animal nu se folosește. Bucuria mea este că acest obicei nu a dispărut ci încă se perpetuează, ajungând la concluzia următoare: chiar dacă credința în divinitate a nu a fost lipsită din sufletele oamenilor, mai aveau și un alt crez, acela de a fi în comuniune cu natura, de a-i cunoște așa zisele secrete și a se păzi de rău. În mare parte simbolistica din aceste sate răspunde acestor gânduri.
A da viață la ceva, poate că trebuie în primul rând să lași acea ușă de legătură, care aș numi-o credința în ceva. Trec peste noi diferite perioade dar obiceiurile și credințele oamenilor de pe aceste locuri sunt destul de greu de mișcat din sufletele lor. Toată lumea știe de ziua de astăzi, ce este voie și ce nu este voie să faci.
Un alt articol pe această temă mai găsiți cu titlul Mit şi adevăr de Sfântul Andrei

@Mariuca Verdes

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s