Frumosul – cauza şi scopul existenţei pilduitoare


Frumosul – cauza şi scopul existenţei pilduitoare

George PETROVAI

George PETROVAI

În romanul Mizerabilii, Victor Hugo este de părere cum că “Frumosul este la fel de necesar ca şi utilul. Ba chiar mai mult!” Dar cel mai mult frumosul artistic te învăluie şi te înaripeaza atunci când asculţi muzica lui Mozart, căci muzica mozartiană întruchipează sublimul, adică fragmentul interminabil al gingăşiei şi armoniei divine (armonia, susţine Balzac, este “poezia infinitului”), după coborârea lor la nivel uman. Şi atunci nu poţi să nu le dai dreptate acelor aleşi care susţin că muzica este cea mai pură dintre arte…

Prin urmare, viaţa omului ar deveni cu mult mai grea în absenţa frumosului, care necontenit i se revelează şi-l încântă cu infinitele lui nuanţe: de la gingăşia florilor, ciripitul păsărelelor şi gânguritul copilaşului, până la măreţia etern neliniştită a mării, la grandoarea ameţitoare a piscurilor şi la sublimul adâncurilor înstelate ale cerului de vară. Fără frumuseţe poate că viaţa ar deveni chiar un nonsens. Nici nu e cu putinţă altminteri, dacă avem în vedere faptul că frumosul, dimpreună cu binele, adevărul, dreptatea, libertatea şi sacrul reprezintă coordonatele fundamentale pe care se mişcă existenţa umană cu vocaţia atotumanului, ipostaziată în demnitate şi nobleţe sufletească.

La grecii antici frumosul avea o preţuire de prim rang, astfel că uniunea sa cu binele în interiorul kalokaghatonului reprezenta idealul uman suprem, perpetuă aspiraţie ce s-a concretizat în inestimabile câştiguri pe linia perfecţionării omului clasic, a omului în general şi a creaţiilor sale.

În primele secole ale creştinismului, Plotin a ridicat Frumosul la rangul de atribut suprem al existenţei, Frumosul absolut fiind identificat de acest gânditor neoplatonician cu Unul, adică cu Dumnezeu. Nu putem decât să fim de acord cu Plotin, dacă avem în vedere două argumente forte:

  1. Marea diversitate a frumosului în lumea accesibilă şi în cea inaccesibilă omului, practic infinita sa diversitate (apanaj al Absolutului) ;

  2. În perioada preadamică – perioada supratemporală a edenismului originar, Marele Arhitect instaurase o ordine perfectă, cu un bine omniprezent şi o armonie de nimeni tulburată, căci răul încă nu-şi anunţase izvodirea degradantă prin degradarea binelui muşcat de mândrie, mai apoi de neascultare.

Iată, aşadar, două din atributele frumosului – ordinea şi armonia, care din perspectivă cosmică realizează în om saltul kirkegaardian de pe planul estetic (sentimente de uimire şi uluială) pe cel etico-religios (sentimente de adorare şi închinare).

Frumosul natural, ce se revelează omului sub chipul frumosului sensibil (adresat simţurilor sale), este departe de a fi uniform, mereu plăcut şi lesne detectabil. Da, este o nespusă desfătare să priveşti tremurul gingaş al unei boabe de rouă străpunsă de lumina dimineţii, să urmăreşti zborul graţios al unei libelule ori cel planat-maiestuos al unui şoim, să asculţi freamătul odihnitor al unei păduri de brad şi şopotul mângâietor-adormitor al unui pârâiaş ce-şi şerpuieşte neastâmpărul în apropiere, să admiri cocoaşele încărunţite de zăpezi ale unor culmi prăpăstioase, ori să asişti de pe malul mării la eterna ei frământare care-ţi transmite dorul răscolitor după ceva mai presus de vrerea umană.

Dar grandoarea naturii este asemeni unui Ianus: din depărtare îşi arată faţa ispititoare a măreţiei dureros-inaccesibilă, din apropiere îşi arată faţa încruntată a măreţiei în dezlănţuirea ei nepăsătoare vizavi de om şi nedemnele lui judecăţi estetice. Căci cui îi pasă de o biată muscă nesocotită, prinsă fără putinţă de scăpare în plasa mortală a păianjenului?!…Suntem aidoma şoimului care este legat cu sfoară de mâna dresorului. Iar atunci când Îmblânzitorul este sătul de joc, pur şi simplu îi trage şoimului gluga peste ochi, pentru a nu vedea nimic din ce se petrece în jurul lui.Când i se va lua şoimului gluga de pe ochi, şi când acesta va fi considerat vrednic să zboare liber, spre zări tot mai înalte şi mai ademenitoare, se întreabă seducătorul scriitor suedez P.Lagerkvist în romanul său Piticul?!…

Iată dar că frumosul reconfortant şi tonifiant ascunde în sinele său tăinuit primejdii de moarte, ce vizează contracararea agresiunii nechibzuinţei şi a trufaşei cutezanţe umane, aşa cum frumuseţea unei feline ascunde în agilitatea fremătătoare a muşchilor atacul mortal asupra prăzii. Apoi că frumuseţea unui colţ de natură este în inseparabilă legătură cu anumite elemente care alimentează percepţia: starea sufletească a individului, intensitatea luminii, unghiul din care se priveşte sau ascultă ş.a.m.d. Astfel, pentru un dezamăgit în dragoste, cel mai fermecător peisaj va apare fad şi plictisitor; toamna târzie – anotimp al umezelii asociată cu clarobscurul, face ca totul să pară trist şi mohorât, chiar şi ceea ce, nu cu mult timp în urmă, în zile încărcate de lumină părea seducător de frumos; în fine, ochiul exersat al pictorului va alege întotdeauna unghiul cel mai prielnic pentru a reda bogăţia culorilor în jocul debordant al luminii, iar urechea muzicianului va sesiza acordurile fine ale naturii (muzica sferelor) în trilurile păsărelelor, foşnetul frunzelor şi clipocitul apelor.

Prin urmare, natura în întregul ei neschilodit de intervenţia brutală a omului, rămâne singura sursă inepuizabilă de inspiraţie întru redarea frumosului artistic, un frumos transfigurat şi încălzit la flacăra vie a sentimentelor artistului, chiar dacă în momentul de faţă asistăm la asaltul vijelios al esteticii generată cu ajutorul calculatorului. Dar este doar o estetică intelectual-artificială şi eminamente tehnică, ce se bazează în exclusivitate pe pe supleţea programelor judicios alcătuite în vederea plăsmuirii unor piese muzicale ori a unor picturi. Un alt gen de estetică intelectuală este cea onirico-labirintică, precum şi cea antirealistă (literatura ştiinţifico-fantastică, de pildă). Spun estetică, întrucât acest concept are o sferă mai largă decât frumosul. În noţiunea de estetic intră atât frumosul cu toate categoriile pozitive: de la frumuşel şi graţios până la monumental, grandios, sublim şi perfect (frumosul este deseori asociat cu perfecţiunea), cât şi urâtul cu categoriile sale negative pentru bucuria plăcerii: urâţel, antipatic, asimetric, dizgraţios, dezgustător, grotesc, hidos etc.

Un mare merit în dezvoltarea esteticii contemporane, anterior teoretizărilor lui Rosencranz, l-a avut celebrul pictor, sculptor şi gravor olandez Hieronymus Bosch, cu predilecţia sa prolifică arătată hidosului şi grotescului, adică fantasticului cu rânjet satanic. Nici titanii Renaşterii, ca de pildă Leonardo da Vinci, nu au fost străini de exerciţii, schiţe şi desene pe această temă…De subliniat faptul că literatura tuturor timpurilor şi popoarelor a fost intens preocupată de prezentarea anormalului, dizgraţiosului, dezgustătorului şi monstruosului, adică de înfăţişarea urâtului fizic şi sufletesc, smuls de fantezie din adâncurile fără fund ale fantasticului, şi în majoritatea cazurilor asociat cu răul (însuşi Satana este de regulă imaginat şi înfăţişat slut sau măcar cu infirmităţi): de la mitologia greacă (ciclopi, vrăjitoare, hidre, minotaur etc.) la basmele românilor (zmei, balauri, zgripţuroaice, vârcolaci), de la ginii şi apariţiile de coşmar (înfricoşătoarea pasăre rokh) din Cartea celor o mie şi una de nopţi la veşnicia umbrelor plăsmuite de divinul Dante, la Richard al III-lea al lui Shakespeare, la hoţii şi prostituatele lui François Villon, mai apoi la ocnaşii, criminalii şi demonii din subteranele lui Dostoievski şi, desigur, la bubele, mucegaiul şi noroiul din care al nostru Tudor Arghezi a iscat frumuseţi şi preţuri noi.

…Şi atunci ce este frumosul? Este graţia divinului ce-şi pune amprenta eternităţii pe fruntea prezentului; este zborul sufletelor însetate de lumină, deasupra abisurilor şi tenebrelor istoriei; este testamentul omenirii pecetluit cu sângele Mântuitorului; este sublimul tablou nicicând încheiat al inimilor sfâşiate de iubire; este vioara nevinovăţiei pe care alunecă arcuşul din lumina începutului; este eterna odă a bucuriei că trăim şi că nu vom lăsa să se stingă torţa vieţii pe această planetă spălată cu lacrimile suferinţelor şi căinţelor, dar şi cu cele ale preaplinului bucuriei şi fericirii de-a iubi, lupta şi izbândi.

Frumosul autentic acţionează cu aceeaşi forţă generoasă şi înnobilatoare asupra sufletelor căutătoare de Absolut, fie că sunt spirite elevate, fie că sunt mai puţin cultivate. Căci Frumosul este omnipotent şi omniprezent, este un tot inepuizabil cu vocaţia panteismului sensibilizator, este asemeni luminii şi căldurii soarelui, care se distribuie fără alegere peste cei buni şi peste cei răi. Pe scurt, Frumosul este splendida comoară pusă de creator în slujba condiţiei umane, aflată în competiţie cu sine însăşi întru atingerea desăvârşirii, care comoară îmbogăţeşte pe cel ce o acceptă, iar ei nu­-şi ştirbeşte cu nimic splendoarea integrităţii. Iată de ce oamenii care se lasă călăuziţi de Frumos devin din buni mai buni, din săraci – posesorii unor bogăţii spirituale nepieritoare, din nefericiţii efemerului – fericiţii transumanului vizitat de Absolut.

@George PETROVAI

7 gânduri despre &8222;Frumosul – cauza şi scopul existenţei pilduitoare&8221;

  1. …şi la Dostoievski, celebra serţiune, e, totuşi, sub semnul întrebării: „E adevărat , prinţe, că ai spus odată că „frumuseţea” va salva lumea?”
    Ca şi creştini, însă, ne preocupăm nu „salvarea lumii”, ci de mîntuirea sufletului! Şi aceasta se poate obţine prin credinţă şi jertfă.

  2. Frumoasă, generoasă și nobilă pledoarie a Frumosului.
    Frumosul este la îndemâna oricui ar vrea să-l folosească, atât doar că oamenii, viața nu permit întotdeauna acest lucru. Oamenii dacă nu sunt educați, onești și nu au o viață decentă nu pot percepe frumosul (cu toate bunătățile ce decurg de aici) chiar dacă inima lor îl intuiește, îl cere. Atâta timp cât va exista săracie, fanatism, răutate și lăcomie frumosul va fi doar pentru o mică parte a omenirii. Stau și mă întreb uneori de ce suntem învățați că așa e normal, că trebuie să existe bine și rău, conflicte, (că viața este mereu o luptă) astfel nu ar exista progres. Ori, cred că din cauza acestui lucru nu putem să vedem mai departe cum ar fi viața cu adevărat. Dar poate acest lucru ne depășește, omenirea este într-o fază tânără, de negare, mai are mult de parcurs pentru a câștiga cu adevărat statutul de omenire. Căci iată ce ne spune dicționarul:

    OM, oameni, s. m. 1. Ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul deosebit de dezvoltat. ◊ Loc. adv. Din om în om = de la unul la altul. Ca de la om la om = în mod sincer, deschis, prietenește. ◊ Expr. (A fi) la mintea omului = (a fi) evident, clar. (Nu-i) nici picior de om sau nu-i (nici) picior de om = (nu-i) nimeni. Om ca (toți) oamenii = om obișnuit, care nu se deosebește prin nimic esențial de alții. Ca omul = cum se întâmplă sau s-ar putea întâmpla oricui. Ca oamenii = cu manifestări obișnuite oamenilor; cum trebuie, cum se cuvine. Om bun! = răspuns pe care îl dă o persoană care bate la ușă pentru a-l asigura pe stăpânul casei că vine cu intenții bune. ♦ Persoană integră, care întrunește calități morale deosebite, care se remarcă prin cinste și corectitudine. ◊ Expr. (A fi) un om (o dată) și jumătate = (a fi) persoană de încredere înzestrată cu însușiri (morale) deosebite. A face (pe cineva) om = a) a educa, a instrui (pe cineva) dezvoltându-i însușirile umane caracteristice; a asigura învățătura cuiva calificându-l într-o profesiune; b) a da, a oferi (cuiva) o situație materială sau socială bună. A se face om = a) a se înstări, a se căpătui, a se îmbogăți; b) a se îndrepta. 2. (Cu determinări care indică un raport de dependență) Persoană care se află în slujba cuiva; persoană de încredere. ◊ Expr. (A fi) omul (sau om al) lui Dumnezeu = (a fi) om bun, cinstit, de treabă. (A fi) omul (sau om al) dracului = (a fi) om rău, viclean. 3. Persoană de vază, de seamă. ♦ Persoană matură. 4. Bărbat. ♦ (Determinat de „meu”, „tău” etc.) Soț. ♦ (La vocativ) Apelativ familiar (explicativ, dojenitor etc.) cu care ne adresăm unei persoane (de sex masculin). 5. (La sg.) Persoană oarecare, cineva, oricine. 6. (Art.) Numele popular al constelației boreale Hercule. [Gen.-dat.: omului; voc.: omule] – Din lat. homo.
    Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

    Vedeți că: A se face om = a) a se înstări, a se căpătui, a se îmbogăți; b) a se îndrepta.

    Oare care este limita căpătuirii, îmbogățirii ? Și să nu fie în detrimentul naturii ? Și pentru că și eu sunt adepta frumosului cred că ar trebui adăugat să fie și = om frumos la minte și suflet. Sau poate ne trebuie un alt nume în viitor pentru omenire, cine știe.

  3. Admirabil text, domnule Petrovai, căci, nu-i aşa, cuvintele sunt imaginea sufletului, vorba lui Goethe. Bine aţi spus „Frumosul este omnipotent şi omniprezent,… este asemeni luminii şi căldurii soarelui, care se distribuie fără alegere peste cei buni şi peste cei răi.”
    Oricum ar fi şi oricâte am spune, Dumnezeu ne-a creat cu simţul văzului, iar cu creierul ajungem să vedem toate minunile creaţiei Sale, bucurându-ne sufletele şi, implicit, mişcându-ne inimile. Şi acest lucru înseamnă totul. Suntem fiinţele Lui, creaţia Lui, bucuria Mâinilor Lui. Chiar şi în inimile mai… reci, există acel „ceva” care le face, la un moment dat, să se trezească într-un fel. Poate, îmi găsesc mai greu cuvintele în această dimineaţă, dar cred că am fost cât de cât înţeles.

    Dar cel mai grăitor spune cum suntem noi oamenii, chiar Cuvântul, în Geneza: „Şi a zis Dumnezeu: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!” (Cap. 1, v.26)
    „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.” (Cap. 1, v.27)
    Şi mai departe puţin… „Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a şasea.” (Cap. 1, v.31)”

    Aceasta-i esenţa. Tocmai pentru aceastea trebuie să-I aducem, în fiecare zi, mulţumire şi slavă.
    Frumoase sunt Cuvintele Lui. Trebuie doar să deschidem Cartea şi să le citim.

    La bună „revedere”, domnule Petrovai !

  4. @vasilegogea Domnule Vasile Gogea, dar cuvântul „salvare”, chiar acest lucru înseamnă – mântuire, eliberarea sufletelor de povara păcatelor noastre.
    Dumnezeu, în Bunătatea şi marea Milă a Sa, ne vrea pe toţi salvaţi, ne vrea pe toţi ai Lui, ne vrea să fim una cu El, împreună. Dorinţa Sa este ca Iubirea să cucerească totul, să ne cucerească cu totul. Asta-i marea Sa dorinţă: să ne iubim unii pe alţii, ca fraţii, aşa cum ne Iubeşte El pe noi. Şi să ne jertfim unii altora, dar nu în cuvinte, ci, mai ales, în faptă, căci dragostea tocmai asta-i. De foarte multe ori, ne jucăm cu cuvintele, cu sensul lor, sau îl înţelegem greşit, pentru că aşa am fost învăţăţi, de către „apropiaţi” sau de societatea însăşi. Privind în perspectivă, considerăm, unii dintre noi, prin „sfaturile” primite, că cel slab de lângă noi trebuie să piară, căci doar cel cu „inima tare”, călită în fapte nelegiuite, e bine văzut de societate şi e privit de supuşi ca un lider. Astfel, virtuţile, însămânţate în inimile noastre din chiar momentul concepţiei, au rămas nişte vagi concepte, lucruri neînsemnate, uitate prin cine ştie ce cărţi prăfuite, iar minţile strălucite ce le-au cultivat – ca Goethe, ori Eminescu, ca să dau doar două exemple –, iluştri necunoscuţi sau, mai rău, puşi în „lumina” şi în ipostazele cele mai neadevărate.
    Mă extind puţin mai mult cu privirea – graţie textului Domnului Petrovai – şi ating şi momentul căutărilor în mentalul nostru social, în toţi aceşti ani zbuciumaţi, cel al modelului, acest Graal, metaforic vorbind, pe care nu-l găsim, fiindcă, de fapt, nu l-am căutat deloc! Sau nu l-am căutat unde trebuie, pentru că am mizat (unii dintre noi), şi încă continuăm să o facem, pe oameni care, revin, răstălmacesc sensurile cuvintelor, transformă adevărurile în minciuni şi vice versa, epatează prin prostie, iar fărâma de inimă ce le-a mai rămas în trup şi-o lasă şi pe aceea robiei banului, crezând că ne pot înşela la nesfârşit. Tragedia noastră, ca români, şi a lumii însăşi, pot spune, nu va înceta, până nu vom înţelege că nu există decât un singur model de urmat, iar Cuvântul se lasă mereu aşteptat şi citit, în tot Timpul.

  5. @ Georgeta R.M.
    Doamnă Georgeta R. M., nu mai trebui adăugat nimic la cuvântul om, după cum am arătat mai sus. Sufletul există, implicit.

  6. Mulţumesc tuturor pentru intervenţii şi aprecieri.
    S-avem cu toţii linişte şi armonie lăuntrică.

  7. @ Alexandru Răduț:
    Bineînțeles că sufletul există dar, mai este el asemeni cu cel original, de la începuturi, curat, onest, puternic, frumos, desăvârșit, precum cel al creatorului ?
    “Şi a zis Dumnezeu: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!” (Cap. 1, v.26). Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte.” (Cap. 1, v.31)”
    Într-adevăr, erau toate bune încât le-a dat oamenilor și liber arbitru dar, nu au știut să-l folosească. De atunci au căzut în păcat și cred că statutul de oameni (de la începuturi) și-a pierdut din conținut. Așa a început efortul spre desăvârșire a unor oameni (păcat că numai a unora și nu a tuturor, ca să nu mai existe neînțelegeri) pentru ca să fie din nou după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. De aceea ţinta Spiritualităţii ortodoxe, și nu numai, este desăvârşirea omului, să aibă într-adevăr dreptul de a purta numele de om dat de Dumnezeu de la începuturi. Omul frumos la minte (rațiune) și la suflet (cu iubire) tinde spre desăvârșire.
    Toate cele bune !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s