Cuvinte-ncumințite XV (Pilule fără efecte secundare)


Cuvinte-ncumințite XV

George PETROVAI

George PETROVAI

(Pilule fără efecte secundare)

1.Lacrima recunoștinței este picătura de lapte din sfârcul umanității cu care se hrănește atotumanul.
2.Iată o altă dovadă a evoluției omului: A renunțat la incomoda cochilie de melc a omeniei sale originare pentru mult mai comoda piele de șarpe, de care lesne se descotorosește ori de câte ori i-o cer imperativele năpârlirii.
3.Omul civilizat promite și nu face, omul de omenie face și nu promite.
4.Cine știe să promită n-are timp să facă, cine știe că trebuie să facă n-are timp să promită.
5.Promisiunea bine ticluită, aproape-i treaba-nfăptuită.
6.Ca să fie convingătoare, promisiunea trebuie să se situeze la distanța optimă dintre minciună și adevăr.
7.Cuvintele meșteșugite în hrubele politicii sunt izvodite.
8.Campaniile electorale – perioadele de timp absolut trebuincioase într-o democrație, în care cetățenii sunt informați în legătură cu progresele înregistrate de arta care spune pentru urechile alegătorilor și face pentru binele aleșilor.
9.Natura fără oameni e desăvârșire, oamenii fără natură sunt numai amintire.
10.Dacă un erudit știe ce anume știe, înțeleptul știe ce anume nu știe.
11.Într-o minte sănătoasă răul se simte mult mai confortabil decât în una bolnavă.
12.Otrava injectată de putere, redusă-i prin voință la tăcere.
13.Puterea voinței este singura autoritate care impune respect voinței de putere.
14.Nu este puternic acela care izbutește să pună mâna pe putere, ci acela care are tăria morală să-și ia mâna de pe ea.
15.Spontani și jucăuși, copiii gustă din plin plăcerea jocului. Deveniți jucători pătimași, maturii – în goană după plăcerile jocului cu focul – caută și nu mai pot să găsească bucuria plăcerii simple și curate. Și astfel, din ce în ce mai dezgustați, mulți dintre ei ajung dezgustători.
16.Nimic nu-i la-ntâmplare în lumea asta mare, căci întâmplarea este parte dintr-o armonică eternitate.
17.Forța gravitațională a politicii acționează de jos în sus, fiind direct proporțională cu lingușirea și invers proporțională cu bunul simț.
18.Numitorul comun al carieriștilor este produsul dintre nesimțirea oarbă și ambiția surdă.
19.Legea progresului social: Are parte cel ce-mparte!
20.Cartoforul este împătimitul după cărți, care le apreciază valoarea prin filare.
21.Tot mai mulți joacă în cultură la cacealma…
22.Activiștii sunt acei aflători în treabă, care-și fac viața cu atât mai dulce cu cât izbutesc să amărască mai mult viețile altora.
23.Agitatorii sunt acele persoane aferate care se dau de ceasul morții fie ca lucrurile să rămână neschimbate, fie ca după schimbare să meargă mai prost ca înainte.
24.Culturnicul – ființa cu aspect uman, împuternicită din punct de vedere ideologic să facă în cultură trecerea de la calitate la cantitate.
25.Nomenclaturistul – în cam toate cazurile doar o jumătate de om, însă animat de convingerea intimă că-i un om și jumătate.

@ George PETROVAI

3 gânduri despre &8222;Cuvinte-ncumințite XV (Pilule fără efecte secundare)&8221;

  1. Mulţumesc, dragele mele doamne, pentru aprecieri. E, desigur, plăcut şi încurajator să fii lăudat pe bune de nişte cunoscători/cunoscătoare într-ale spiritului.
    S-aveţi zile cu sănătate şi bucurii!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s