Întoarcerea lui Mesia (Poem-romanul noii încercări de salvare a omenirii)

Prolog

George PETROVAI
George PETROVAI

Acuma când pornesc la drum
– nestrămutat, dar imprecis –
Te rog, atotputernice Părinte,
ajută-mi străduinţa-n scris!

Nu-Ţi cer averi ce-s o povară
pentru săracu-n al lui fel bogat,
ci har Îţi cer să ies cu bine
dintr-un impas deliberat.

E bucuria sui-generis
de-a fi uman prin dăruire –
doar astfel omu-n spirit creşte
şi-şi dă obolul la-nfrăţire.

Nu-s iscusit s-adun averi
roase de molii sau furate,
cum moda este pe la noi
în cercuri cu cinstea certate.

(Şi totuşi, pâinea şi cuţitul
se află la atari mişei,
convinşi c-a omului valoare
rezidă-n bani şi cocoşei.

Ei cred că totu-i de vânzare
ca-n lumea lor fără morală –
cu bani îşi cumpără statutul
şi pentru bani stau la popreală.)

Dar e ştiut că lumea mai rezistă
cu ruga drepţilor nevoitori
şi că-n istorii un popor rămâne
doar prin ai spiritului truditori.

Corul heruvimilor

Pe Pământ va coborî
Mesia a doua oară,
ca să smulgă omenirea
din suficienţa-i chioară.

Mare bucurie
pentru-aceia care
cred că doar prin El
însăşi moartea moare.

Simpla lui prezenţă
va fi semn divin
c-al păcatelor pahar
este arhiplin.

Partea I: Analiza la rece a condiţiei umane

În înălţimi fără sfârşit
unde impulsu-i somnolent,
căci spaţiu-n timp şi viceversa
futile-s pentru veşnicul prezent,

pe tronul slavei necuprinse
Atotputernicul stătea
– Lumină genitoare de lumină –
şi ochiul vocii Lui spre Fiu căta:

– Iubite Fiu, ani două mii
adânc Pământul l-au brăzdat
cu felurite omeneşti stihii
de când obolul Ţi l-ai dat

în chinuri şi moarte pe cruce
ca să revină-ntreg rotundul
la preadamicul statut –
dar una-i forma şi-alta fondul!

Privind la furnicarul pământesc
în goană după pieritor,
uşor constaţi că oamenii cam toţi
nu vor să ştie-n viaţă rostul lor.

Nu vor să ştie că iubirea
şi pocăinţa-s pentru ei salvare,
ci umblă cu tertipuri în speranţa
c-o milă-ntâmplătoare-i calea de scăpare

din a infernului în clocot smoală –
acel subţire fir de ceapă
cu care îngerii vor încerca
pedeapsa grea s-o facă mai domoală…

Vai de perfidul ce-n viaţă
plăcerii i-a fost rob supus,
dar care are cutezanţa
să umble cu nasul pe sus!

Ba chiar să-i ia la rost pe alţii,
mai vrednici decât el prin umilinţă,
cum tot mai mulţi dintre păstori
arată-n fapte-a lor netrebuinţă.

După adamicul păcat,
nu l-am constrâns pe omul decăzut
prin aspre interdicţii sau pedepse
cleştar să redevină-n conţinut,

ci libertatea i-am lăsat-o
în viaţă drumul să-şi aleagă –
inevitabil test ce după moarte
vizeaz-o veşnicie-ntreagă.

Şi ce-a făcut ipochimenul
(istoria fiind dovadă)?
Nevrând în ruptul capului
să se îndrepte şi să creadă

că viaţa-n timp e doar popasul
pentru intensa pregătire
ca firea lui să nu mai fie
în dezacord cu-armonioasa Fire,

din efemer el şi-a făcut
a existenţei sumbră vrere,
cum Epicur se amăgea
cu fericirea dată de plăcere.

Iar pentru asta-i lup şiret
de când intrarea-şi face-n lume
– o bestie ce se îndoapă
cu legi nedrepte şi cutume –,

ca să plesnească de osânză
şi amintirea-i praf să fie,
pedeapsă binemeritată
când omu-i doar o parodie.

A zecea parte dintre oameni
(bolnavii de căpătuire)
au bani şi-averi cu mult mai multe
decât tot restul de-omenire.

(Un scurt fragment dintr-un viitor volum, marca George Petrovai. Daca v-am starnit curiozitatea puteti sa-l contactati pe autor si, de ce nu, sa intrati in posesia cartii.)

@George Petrovai

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s