Gândește-mă

Gândește-mă

antonia zavalic
antonia zavalic

Au trecut ani mulți de când am uitat
locul unde obișnuiam să stau. Aveam gânduri despre viaţă
și totul se împreuna în mine ca într-o femeie tânără cu dragostea învelită
în bomboane din acelea ce-ți fac capul să explodeze.
Visele mele cântăreau cât o supernovă și nu spunem nimic,
mă înghițeam în toate zilele.
Tu când erai când nu.
Mă ascundeam în dulapul tău preferat și așteptam.
Cel mai greu era să te văd și să nu fac nimic.
Să plâng cu ochii tăi și să doară.

După aceea am crescut și am plecat la facultate.
Dulapul tău a rămas în întuneric
și n-a mai intrat nimeni.
Ai venit cu câte o femeie
care nu știa nimic despre inima ta și ai iubit-o.
Te consolai cu gândul că orice
femeie este o singurătate care îți rostește numele cu buzele morții
până când te îndrăgostești.
Aveai cărțile rupte acolo unde îți plăcea cel mai mult să citești.
Erai și tu uzat pe alocuri, dar nu-ţi păsa.
Spuneai că tot ce-i bun nu lucește și nici nu rămâne impecabil.
Ai învățat rănile să se împreuneze cu trupul tău și îți mai rămânea loc
să zâmbești. Apoi ai plecat într-o lume în care femeile nu mai spun nimic.

Gândurile curg
așa cum tamponezi o inimă cu degete de cloroform.

@Antonia Luiza Zavalic

http://antoniazavalic.blogspot.ro/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s