Ziua în care nu ne întoarcem nicăieri

Ziua în care nu ne întoarcem nicăieri

Antonia Zavalic
Antonia Zavalic

Aș putea să plâng de mila mâinilor îngheţate
care încercă să adune pământul
și arșita adunată în toate anotimpurile de vară.

Ar fi de ajuns
să calc iarba udă
și tălpile să mi se întunece de întunericul copleșitor.

Orice motiv de negreală se naște numai în mintea mea
trecută ca un fluture prin toate fazele morții.
Am o singură amintire cu mine
când îngenunchiam tăcerea
și o puneam pe buzele mamei.
Îi stătea bine așa, cu ochii sudaţi parcă în orice plecare.

Această viața îmi poartă vina într-un pântec
de care mi-e frică
că într-o zi va ieși ceva
și va trebui să-i dau un nume frumos
numai să nu mă tem.

@Antonia Luiza Zavalic

http://antoniazavalic.blogspot.ro/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s