CONTROVERSE LEGATE DE ETIMOLOGIA TERMENULUI „CRĂCIUN”

CONTROVERSE LEGATE DE ETIMOLOGIA
TERMENULUI „CRĂCIUN”

Ceata de colindatori/ P. Biltiu
Ceata de colindatori/ P. Biltiu

Denumirea românească de „Crăciun” este întâlnită şi la românii din sudul Dunării, prin aromânescul „Crăciun, Cărciun” sau meglenoromânul „Cărciun”. Termenul denumea, la origine, butucul care se aprindea în vatră şi ardea în noaptea de douăzecişipatru decembrie, până în ziua de douăzecişicinci. Ritul simboliza scurgerea luminii şi căldurii din vechiul an în cel nou, reminiscenţă a unui vechi cult solar. Termenul apare şi în vorbirea slavilor din apropierea lumii romane şi la maghiari.
Crăciunul încorporează o adevărată constelaţie de acţiuni şi persoane, de aceea nu toţi lingviştii s-au pus de acord asupra etimologiei acestui cuvânt. Filologi, precum Ovid Desusianu, Aron Densusianu, Al. Rosetti, Al. Graur au optat pentru originea cuvântului românesc „Crăciun”, din latinescul „creatio”, însemnând naştere. Pericle Papahagi, Theodor Capidan, Sextil Puşcariu l-au derivat din latinescul „colatio”, semnificând „chemare, convocare”. B. P. Hasdeu în „Etymologicum Magnum Romaniae” îl explică din latinescul „crastinum”, din forma „cras”, care în latina clasică înseamnă „mâine”.
De notat că termenul „Crăciun” nu apare în cărţile de cult ortodox românesc, în care se foloseşte denumirea de Naşterea Domnului. Petru Caraman considera că vreme îndelungată Crăciunul a funcţionat ca An Nou, iar ziua lui era pe şase ianuarie, care corespunde zilei a şasea, a creaţiei. Abia în secolul al IV-lea, creştinismul a fixat la douăzecişicinci decembrie „Naşterea după trup a Domnului”. „Dumnezeu s-a arătat în trup.” (I., Timotei, 3, 16).
S-au emis şi alte ipoteze de către teologi care sunt eronate. Preot Nicolae Nicolescu-Leordeni susţine că numele de Crăciun ar veni de la „crai şi ciun”, de unde şi sensul de „cinul craiului” sau „tagma craiului”. Explicaţia nu este verosimilă din cauză că, în limba slavă, pentru domn nu există termenul de „crai”, ci de „ţar, voievod” (boeboda), iar cuvântul „crai”, care în poloneză înseamnă „împărat”, a intrat în limba română foarte târziu, odată cu incursiunile acestora în Ţările Române.
Grigore Moldovan scria încă din anul 1899 că numele colindatului vine de la termenul latin „colo (-ěre)”, care semnifică „a cinsti, a adora”, în forma „colendus, pl. „colendi”, termenul care este cel mai aproape de cuvântul colinde şi sensul lui creştinesc. Afirmaţia este exagerată deoarece colindatul este un obicei precreştin, dovadă colindele din primele straturi: „Mioriţa”, cele despre cerbul metamorfozat, colindele-rit de ploaie sau cele de rit agrar. În realitate colindatul vine de la colindă, a cărei etimologie provine din latinescul „calendae”, trecută prin forma slavă „kolenda”.

@Pamfil Bilţiu

Anunțuri

2 gânduri despre “CONTROVERSE LEGATE DE ETIMOLOGIA TERMENULUI „CRĂCIUN”

  1. Dar…
    Polonezii nu vorbesc tot slava?
    Iar faptul ca obiceiul de colindat este paleoctestin, ce legatura are cu limba latina? Romanii ne-au crestinizat?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s