SUBSTRATUL MITICO-MAGIC AL SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ DIN ZONA CODRU

SUBSTRATUL MITICO-MAGIC AL SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ DIN ZONA CODRU

Ceata de colindatori
Ceata de colindatori

     Întregul ciclu al celor douăsprezece zile marchează trecerea în noul an, dintr-un timp în altul, dintr-un anotimp în altul. De aceea momentul de trecere, din punct de vedere al sacrului, conotează refacerea a acelei stări de iniţiere prin tot felul de acte ritualico-magice pentru ca trecerea să se facă sub cele mai bune auspicii.
Elemente ale substratului mitico-magic ale sărbătorilor Crăciunului le întâlnim, încă, din faza pregătitoare. Sunt aşa numitele rituri preparatorii. Astfel, la Oarţa de Sus şi Băiţa de sub Codru, masa se pregăteşte după vechi prescripţii ritualice. Sub faţa de masă se aşterne fân, pe care se pune sare, usturoi şi un coc (colac mic). Pe faţa de masă, la mijloc, se pune un colac ceremonial împistrit (împodobit) denumit „colacul Crăciunului”. În unele sate, colacul este înstruţat cu struţ vegetal, alcătuit din plante perene cărora omul din popor le-a atribuit puteri magice: iederă, bărbânoc, băniţă, pospan. În satele de pe valea Asuajului şi la Rodina, era îndătinată gătirea ritualică a scaunului. În tinda casei se punea un scaun pe care se punea fân, peste fân un colac ceremonial, iar în jurul colacului se puneau atâţia coci câte animale avea familia în gospodărie. Ritualul ne evidenţiează funcţia colacului de asigurarea succesului în creşterea animalelor în gospodorie.
Elemente de substrat mitico-magic al sărbătorii Crăciunului descoperim în colindatul copiilor. Odinioară, copiii, ca şi feciorii, purtau „cioci”, nişte beţe încovoiate la capătul de sus, cu acestea atingeau gazda, la finele colindatului, şi care ne amintesc de beţele colindătorilor din Oltenia, numiţi piţărai. Atingerea ritualică a gazdei are la bază credinţa în transferul de energie magică de la colindători la gazdă.
Trebuie să subliniem că, aşa cum arată Petru Caraman, colindătorii sunt înzestraţi cu energie magică, asemeni ca şi vrăjitorii, putând săvârşi adevărate miracole. Numai aşa ne putem explica prezenţa unor rituri, din cadrul colindatului, pe care le întâlnim în satele codrene. La Bicaz şi Oarţa de Sus se punea, la pragul casei, un lanţ peste care treceau colindătorii. La Băiţa de sub Codru se punea, pe lângă lanţ, un topor şi sare. Aşa cum ne-au informat performerii, lanţul nu lasă duhurile rele să intre în casă, de unde rezultă că are la bază principiul captivităţii. De altfel, atât toporul cât şi lanţul, sunt piese de instrumentar magic, de largă răspândire în magia noastră şi a altor popoare. Ele sunt, frecvent, folosite în riturile de alungare a duhurilor malefice. Sarea este un mineral cu funcţie apotropaică, generalizată în folclorul nostru şi al altor popoare.
Trebuie să avem în vedere că, înainte, se colinda la 31 martie, când tocmai începea noul ciclu vegetaţional. Drept urmare, întregul ciclu al celor douăsprezece zile are un puternic substrat agrar. La Oarţa de Sus, gazda punea ştiubeie cu grâu, la intrarea în casă, ca să treacă colindătorii pe lângă ele. Grâul, apoi, se dădea la păsări, să fie cu spor ca şi colindătorii.
Elemente de substrat magic al colindatului din zona Codru, dar şi din alte zone ale Maramureşului, le putem descifra în datina jucării fetelor, în timpul colindatului feciorilor, cu muzicanţi. La Bicaz nici o fată de la casa gazdelor nu rămânea nejucată. Li să dădea să fie jucate de colindători şi fetele mici. Se credea că fetele care erau jucate de către colindători, se vor mărita în câşlegi, vor fi sănătoase şi vor fi ferite de boli tot anul.
Elemente de substrat mitico-magic al Crăciunului descifrăm şi în lăsarea lămpii aprinse pe parcursul întregii nopţi a sărbătorii. Se credea că, astfel, lumina se va scurge-n anul care vine. Aceiaşi credinţă stă şi la baza menţinerii focului aprins în noaptea de Crăciun. Se asigura scurgerea căldurii în anul care vine. Denumirea românească de „Crăciun”, întâlnită şi la românii din sudul Dunării, prin aromânescul „Crăciun, Cărciun”, meglenoromânul „Cărciun”, numea, la origine, butucul care se aprindea în vatră în noaptea de 24 decembrie şi se păstra arzând până a doua zi. Termenul apare şi în vorbirea slavilor din apropierea lumii romane şi la maghiari.
Semnificative elemente de substrat mitico-magic cuprinde colindatul feciorilor. Începutul ritualic al colacului reprezintă miezul acestui substrat. Fiecare fată pregăteşte mai mulţi colaci ceremoniali, care urmează a fi începuţi de fiecare rând de colindători. Colacul este împistrit cu motive tradiţionale: spirală, cruce, frunză de stejar, etc. Sub nici o formă nu este permis ca o fată să pună acelaşi colac pentru a fi început de mai multe ori. Dacă se descoperă că a mai fost început, feciorii îl rup în bucăţi şi se duc la altă casă, deci urme ale descolindatului sunt prezente în acest obicei. De regulă, după ce s-a rostit „tarostea colacului” sau „mulţămita colacului” de către un fecior mai înzestrat, unul din ceată, cu un cuţit, începe, ritual, colacul.
În unele sate, începutul ritual al colacului se face cu scoatere de miez, din care se dă la fiecare, din ceată, care îl consumă pe loc. Este, aici, prezent ritul mâncării pâinii în comun, foarte răspândit în folclorul nostru şi care a fost atestat documentar, încă din secolul al XVI-lea. Călătorul german I. Sommer a asistat la înfrăţirea dintre Ştefan Tomşa şi o rudă de-a lui Despot. El notează că înfrăţiţii au mâncat o turtă mare în comun, ceea ce la ei era legământul cel mai sfânt.
Urarea colacului, care se întâlneşte pe o arie mai întinsă a Transilvaniei, purtând diferite denumiri, prezintă similitudini cu pluguşorul şi ne evidenţiează odată, în plus, caracterul agrar al sărbătorii, dacă avem în vedere că narează muncile agrare începând cu aratul până la scosul pânii din cuptor. Accentul, în urarea colacului, cade pe abundenţa în recolta de grâu. „Noi când vedem colacul acesta, / Gândim că-i stogu’ cu parta./ Stogu’ cu parta nu poate fi, / Că paiele şi turmăta nu-s aci. / Şi nici nu pot fi, / Că-n paie ne-am împiedica, / În turmătă ne-am îneca.” (Asuaju de Jos).
Abundenţa în recolta de grâu are la bază o veche credinţă, potrivit căreia pentru a se întâmpla în realitate un deziderat, trebuie performat mai întâi în plan magic. Aşa ne putem explica performarea recoltei bogate în cereale şi în colindele vechi. „Ia, că grâu-îi până-n brâu, / Şi ovesă-s până-n mesă / Şî săcară-i până-n scară.” (Orţiţa).
În colindele agrare, care aparţin de poezia primilor agricultori, sunt narate aratul, semănatul, apoi recolta de grâu şi pâinea bună, ca finalizare a acestor munci: „Haidaţ’, voi fraţi, după mine, /C-om ara cât om ara, /Tot mai mult om sămâna. / Când a fi pă la gustare, /Ne-or trimete de mâncare. /Şi-om scrie o cărticică, /Colo-n deal, la fogădău, /La domnu’ solgobirău. /De-acolo, trimite-ne-a, /Grâu roşu ca violá,/ Pită albă ca spumá.”
Colindele vechi, din zona Codrului, au un substrat mitico-magic deosebit de pronunţat. Ocupă un loc aparte colindele care conservează imaginea lui Moş Crăciun ca figură laică. Ne este zugrăvită imaginea personajului mitic, în chipul unui moş bătrân, călare pe cal, cu barba albă, care dăruieşte copiilor daruri rituale, dar aduce şi iarna marcând începutul petrecerii din cadrul sărbătorii Crăciunului. „Vine Crăciun cel bătrân, /Cu căluţu’ tăt jucâ, /Cu barba tăt scuturân’, /C-on tocuţ de lapte-n sân, /Cu ouţă-n coşerguţă, /Să le deie la fătuţă, /La care îs mai micuţă. /Când îi coale, pă-nsărat, /Moş Crăciun să bagă-n sat. /La tătă casa-i lumină, / Pă cuptior, îi oala plină, / De cârnaţ şi de slănină.” (Bicaz).
Oul este un simbol arhetipal, semnificând începutul tuturor lucrurilor, al originii, al regenerării şi permanenţei vieţii. Oul este un simbol al nemuririi şi al resurecţiei. Ca aliment, conţine nişte substanţe vitale pentru organismul uman. Oul este răspândit în riturile de naştere şi creşterea copilului. Laptele este aliment primordial şi arhetip alimentar. Laptele, în amestec cu miere de albine, a devenit, în mai multe religii, băutura imortalităţii şi a regenerării.
Variantele de colind de flăcău, intitulate „Jocul voinicului”, ne sugerează că, odinioară, colindele erau însoţite de dansuri ritualice care erau efectuate în corelaţie cu aştrii fundamentali: soare, lună, stele. „Pă cel deal, pă cel colnic, /Mândru joacă on voinic. /Da nu joacă cum să joace, /Tăt după soare să-ntoarce. /După lună când lumină, /După sté când strălucé.” (Mânău).

@Pamfil Bilţiu

Un gând despre “SUBSTRATUL MITICO-MAGIC AL SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ DIN ZONA CODRU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s