Rada(2) din caietele Radei

Lia Muresan
Lia Muresan

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rada(2) din caietele Radei

 

 

 

Autor: Lia Mureşan

Transcriu fragmente din caietele Radei. O las pe ea să-şi depene povestea. Sper ca citirea lor să vă impresioneze aşa cum mi s-a întâmplat mie.
*
Era mijlocul lunii februarie, o dimineaţă senină şi rece, duşmănoasă, ce nu prevestea nimic bun. Zăpada se topise de mult, s-a dus odată cu sărbătorile de iarnă luând cu ea parcă şi bucuria copilăriei. Focul ardea jucăuş în sobă, pe plită era o oala cu apă la încălzit pentru spălat rufe, în alta fierbea mâncarea. Tata era în curte, tăia lemne, iar mama deretica prin casă. Maria se juca pe mormanul de rufe pregătite pentru spălat. Stăteam la masa de lângă geam, îmi făceam lecţiile, temele pentru şcoală.
Aveam nevoie de un caiet şi o rugasem pe mama să-mi dea bani să cumpăr altul, dar ea-mi răspunsese cu gândul aiurea.
– Cere-i tatălui tău …nu vezi câtă treabă am!?
Am vrut să ies când tata tocmai intra aducând un braţ de lemne, în timp ce mama aplecată deasupra sobei, s-a ridicat făcându-i loc, spunând.
– Dă-i bani Radei să-şi cumpere caiete … mânca-le-ar focul, vrea să devină filozof, toaaată ziulica e cu nasul în cărţi. Parcă nu este alt rost în viaţă! Ar putea să mă ajute cu ceva, de acum este mare.
Am început să plâng, tata s-a întors, a lovit-o cu palmele peste faţă.
– Nu mai blestema femeie! …gata cu blestemele… să nu te mai aud că nu ştiu ce-ţi fac !!!
Apoi tata a ieşit… mama după el purtată parcă de un duh rău. Îi auzeam cum se ceartă, cum îşi aruncau vorbe grele. Deodată s-a făcut linişte, întrară amândoi şi mama-mi dăduse bani.
– Du-te de-ţi cumpără caiet, fuga, că-i frig! Eu am să mă odihnesc, sunt obosită.
A luat-o pe Maria în braţe şi s-a aşezat pe pat.
Pe mine mă stăpânise un sentiment ciudat. O linişte sinistră pe care nu o mai percepusem niciodată. M-am îmbrăcat cu gândul la teme şi-am plecat. Tata ieşise odată cu mine. Avea şi el un aer ciudat, nu ştiu cum, un fel de presimţire rea, părea îmbătrânit, sfârşit, cumva parcă zădărnicia pusese stăpânire pe pământ. Am alergat la magazin, însoţită de o senzaţie nedefinită că e pe cale să se întâmple ceva. Voisem să mă întorc cât mai repede…
Ajunsă acasă, nimic nu se schimbase. Tata stivuia lemnele tăiate, mama era tot cu Maria în pat, pe jos maldărul de rufe. Mă cuprinsese un soi de îngrijorare, timpul parcă se oprise în loc … şi liniştea aceea care nu prevestea nimic bun. Se auzea doar clipocitul apei care fierbea. M-am aşezat cuminte la masă, gândind că apucându-mă de lecţii totul va reveni la normal, voi scăpa de acea stare, de acel ceva ce plutea parcă în jur.
Nu mai ştiu cât timp a trecut până am auzit-o pe mama strigând:
– Raaadaa… du-mă afară!!!… ochii!… ochii mei …nu mai văd. Cheamă-l pe tata.
M-am speriat de moarte, ceva din vocea mamei îmi spunea că nu este bine, era şi ea stăpânită de o spaimă grozavă, cum nu mai simţisem nicicând. Maria a început să plângă, tânguindu-se:
– Mama ….maamaaa…vleau maamaaaaaaa…
Tata a intrat ca o furtună – auzise sau doar simţise chemarea mamei – a ajutat-o să meargă afara. O aşezase pe pământul îngheţat, întrebând-o cu vocea gâtuită de spaimă, cu tandreţe:
– Ce te doare femeie, ce te doare? Rada, adu o pătură, ceva, orice, să nu răcească.
Am alergat în casă şi-am apucat la întâmplare prima haină găsită, neţinând cont de lacrimile şi ţipetele Mariei, cu tânguirea ei jalnica, parcă aducătoare de moarte. Afară, mama… tata o mângâia, cerându-şi iertare, luându-şi la revedere în acelaşi timp. A fost prima dată când am văzut lacrimi în ochii tatălui meu.
Mama îşi revenise şi m-a chemat:
– Rada, să fii cuminte, să asculţi de tata, ai grija de Maria şi de băieţi. Eşti mare acum, să fii cuminte!
Simţisem în glasul mamei, atâta amărăciune cât poate cuprinde o viaţă de om. A fost un soi de îmbărbătare amestecată cu vină, ştia că ne părăseşte. Au urmat clipe cât o veşnicie, se aşternuse iar liniştea. Linişte care ne cuprinsese pe toţi, un soi de împăcare amestecată cu speranţa că a trecut, că a fost doar un duh rău care ne-a bântuit, fâlfâindu-şi aripile deasupra casei.
– Mă simt bine …să intrăm în casă… sunt doar obosită… obosită, atâta doar… obosită.
Tata o sprijinise, cuprinzându-i umerii cu braţele. Ne-am îndreptat spre intrare gândindu-ne că răul a trecut. Nu trecuse, din uşă, mama scosese un urlet neomenesc.
– Moor!!! Copiii mei !!! …. Tu – adresându-se tatei – tu … să ai grijă.
Atâta durere cuprinsese acel ţipăt, încât nu l-am uitat niciodată. În acele momente am fost paralizată de spaimă, picioarele nu mă mai ascultau. Rămăsesem buimacă. Simţeam doar spaimă. Apoi o frică nesfârşită pusese stăpânire pe mine. Nu mai auzisem, nu mai văzusem nimic. Nu ştiu de cât timp am stat aşa. Tata mă trimisese în vecini.
– Du-te la vecina, roag-o să cheme doctorul, … spune-i că îi este rău mamei…
Nu putusem să plâng, în ochii mei nu fusese nici o lacrimă, sufletul mi-era paralizat de grozăvia ce se întâmplase. Acţionasem ca o maşinărie. Eram golită de gânduri şi simţăminte, spuneam întruna: Moare mama… moare mama… moare mama…
Medicul chemat, a constatat decesul – comoţie cerebrală!
Vestea s-a răspândit. A urmat forfota, întrebările, bârfele şi adevărul spus pe jumătate de către babele satului, la porţi, în colţul gurii.
– El a omorât-o …
– Aseară n-a avut nimic, poate doar o presimţire rea …
– Da, dar spunea că nu ştim când închidem ochii… poate mâine …
– Hee!…daaa …
Mă cuprinsese ciuda şi neputinţa. Îmi venea să le strig : Ce aveţi de câştigat!? … Cunoaşteţi voi care este adevărul !? Dacă merge la închisoare cu noi cum rămâne? Va învia mama!? Nu…
Le-am spus-o? Nu. N-am putut să o fac. Dar jalea a pus stăpânire pe întregul nostru univers. A urmat înmormântarea la care a venit tot satul, rude din satele vecine, pe mulţi nu-i cunoşteam… străini curioşi, cei ce-au plecat urechile la bârfe, au venit să-l vadă pe cel care şi-a ucis soţia.
Tata părea pierdut, îmbătrânit peste noapte, ducea în suflet vina şi o spaimă imensă. Mă privea cu rugă, parcă ar fi vrut să spună: “Tu ştii că nu am vrut, …. nu am vrut asta.”
Am ştiut. Simţisem, de aceea nu am spus nimic. Nu aveam nici un drept să judec ce s-a întâmplat. Povara faptelor lui trebuia să o poarte până când Dumnezeu o să-i ceară socoteală.
Ceea ce a urmat a fost o adevărată aventură. Am părăsit paradisul copilăriei şi tot ce am întâlnit sau trăit după aceea, nu s-a comparat cu starea de bine şi împăcare din acel loc şi acei ani. Mi s-au smuls rădăcinile, am fost transplantată într-un sol din care nu-mi mai puteam trage seva.
Am călătorit două zile, întâi cu autobuzul, apoi cu trenul. Simţeam în nări mirosul greu de cărbune din gările unde schimbam legătura. Forfota, lumea pestriţă, grăbită şi gălăgioasă, m-a uimit şi speriat, nu semăna cu nimic din ce cunoscusem până atunci. Dimineaţa devreme am ajuns în oraşul în care locuiau fraţii noştri. Am fost sleită şi înfrigurată. Era ceaţă şi umezeală, vântul şuiera duşmănos, parcă spunându-mi:“Ce cauţi? Locul tău nu-i aici! Întoarce-te! Nu ştii nimic despre aceste locuri şi oamenii lor.
Uneori încă simt, ca atunci, legănarea tramvaiului hodorogit, zgomotul roţilor pe şine şi mirosul greu de lume grăbită.
Coborâsem undeva la marginea oraşului. Trebuia sa ajungem la o fermă din apropiere.
Cu toată amorţeala pe care o simţisem, m-a uimit peste măsură locul unde am ajuns. O întindere imensă, niciun deal sau mică denivelare, nu-mi venea să cred. Crescută într-un loc de basm, înconjurat de dealuri împădurite şi poiene fermecate, acest loc străin mi se părea rece, neprietenos.
Îmi vin în minte mereu frânturi din timpul călătoriei.
– Rada, ai grijă de Maria! Rada nu te îndepărta… vezi să nu te pierzi.
– Bine, am grijă ! Şi nerostit – vă simt starea de îngrijorare.
Vedeam întrebarea mută din ochii fiecăruia “Oare cum ne vom descurca? Ce vom face cu ele?” Vedeam ochii răi, mustrători, ai Florei, care mă urmăreau cu ciudă, spunând parcă: „Voi îmi lipseaţi! …am eu copilul meu.”

(Va urma)

@Lia Mureşan
Blogul autoarei: http://rolia2012.wordpress.com/

Un gând despre “Rada(2) din caietele Radei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s