Mihai Traista

APROAPELUI CU URĂ (5)

Mihai Traista
Mihai Traista

 

 

 

 

 

 

 

APROAPELUI CU URĂ (5)

Autor: Mihai Hafia Traista

Discuția cu Dumitru o începuse pe ocolite:

– De nouă ani stai la mine, mi-ai devenit mai drag decât fiul meu! Am făcut tot ce am putut să te scap de oaste, iar acum cred că a sosit timpul să te așezi la casa ta, să fii propriul tău stăpân, să ai pământul tău, caii tăi, vitele tale… tu nu vrei asta?…

– Ha-ha-ha! – izbucni în râs Dumitru. – Ca să devin un așa gospodar ar trebui să mai slujesc vreo nouăzeci de ani.

– Nu Dumitre! Poți deveni foarte repede, numai dacă îți doreşti asta… totul depinde de tine!

– Dacă depinde de mine… sigur că vreau! – zâmbi.

– Sunt gata să-ți dau două hectare de pământ, o pereche de cai, lemn pentru casă, poți s-o faci cât de mare vrei și acești bani, – spuse Klontz ridicând ștergarul, de sub care se ivi o grămăjoară de bani.

– Câți sunt acolo? – întrebă uimit.

– Destui Dumitre! Destui ca să ajungi un gospodar înstărit, sau chiar comerciant!

– Şi pământ?…

– Şi pământ Dumitre! Două hectare și o pereche de cai, și lemn pentru casă…

– Ce trebuie să fac, pentru ceea ce îmi oferiți?

– Ești isteţ Dumitre! Însă dacă refuzi ce-ţi propun, mai bine ar fi să nu fi știut!

– Dumneata, unchiule crezi în noroc? – îl întrebă Dumitru.

– Norocul și-l face fiecare cum vrea, tu acum ai posibilitatea să-ţi alegi norocul: ori devii un gospodar înstărit, ori…

– Ori rămân un amărât «de mămăligar» întreaga-mi viață.

– Văd că nu am greșit considerându-te isteţ! – zâmbi Klontz. – Sigur că vei alege ce e mai bine pentru tine.

– Sunt sigur de asta!

– Ei și atunci? – întrebă ușor nerăbdător Klontz.

– Nu vreau să rămân calic întreaga-mi viață, aşa că nu voi da cu piciorul în noroc…

– Ești foarte isteţ Dumitre! – repetă pentru a treia oară Klontz.

– Da unchiule, sunt foarte isteț şi tocmai de aceea înainte de a primi propunera dumitale vreau să știu dacă ești de acord să-mi dai în scris că voi primi pământul, și jumătate din banii de pe masă.

– Nu ai încredere în mine Dumitre?

– Nici dumitale nu ai încredere în mine! – spuse hotărât.

– Nu e vorba de asta, dar ca să trec pe numele tău pământul, mai trebuie să semneze doi martori, altfel hârtia nu are nici o valoare.

– Asta știu, dar eu vreau să scrieţi hârtia acum, în care să menţionaţi că-mi daţi pământul pentru cei nouă ani în care v-am slujit cu credință, iar pe urmă, după ce mă achit de treaba pe care mi-o dați, găsim doi martori și gata.

– Nu am nimic împotrivă, – spuse Klontz scoțând din sertar tocul, hârtie şi o călimară de cerneală. După ce scrise și semnă actul i-l întinse lui Dumitru și începu să împartă banii în două.

– Ați uitat să puneți data de astăzi! – i-a atras atenția.

– Un fleac! O să pun data când vor semna martorii, – dădu din mână Klontz.

– Nu unchiule, puneți data de astăzi!

– Fie! Mie îmi e indeferent, cu dată sau fără dată…

După ce reciti hârtia, o băgă în buzunarul chimirului împreună cu jumătatea de bani primită. – Acum vă ascult!

Klontz nu știa cum să înceapă, îl ajută Dumitru:

– Ştiu că o nu o să-mi cereți să fluier în biserică.

– Vreau să ucizi un om!

– Pe cine? – nici măcar nu tresări.

– Pe Maxim Surduc!

– Pe student?

– Da!

– Aveți un plan?

– Am! Şi încă unul foarte simplu: când am fost împreună la braconaj am văzut că ești un foarte bun țintaş, tragi ca un adevărat profesionist cu toate că, datorită mie, nu ai făcut armata!

– Şi după planul dumitale îl voi împușca într-unul din restaurantele Clujului? Ha-ha-ha! – râse forțat Dumitru, crezând că astfel va alunga încordarea ce se instalase între ei.

– Nu! O să tragi în el mâine în pădurea Horșlogului!

– Dacă va fi acolo…

– Va fi!

– Singur?

– Nu! Mâine mergem la vânătoare…

– Noi doi?

– Tu nu, doar eu cu profesorii, cu Magas și Poliancek. Vom sta la pândă sus pe dealul Voroteţ, gonacii vor goni mistreții din pădure în sus prin mlaştinile de la Kotovo. Printre gonaci vor fi Maxim Surduc, Iacob și ceilalţi doi studenţi. Tu, ca să nu te vadă nimeni, o să te duci în zori și o să te ascunzi în râpa Horșlogului de unde o să-l urmărăști din spate, iar când ajunge la mlaștini te apropii și-l împuști. Ţi-am pregătit o carabină și trei gloanţe, cred că îţi e deajuns unul, dar pentru orice eventualitate… zâmbi Klontz scoțând de sub pat arma.

Dumitru tăcea.

– Arma o ascunzi în Poiana Ursului, pe urmă cobori în Valea Vișeului și treci pe la Iurkuţ, mi-a spus că are o iapă de vânzare, o iei și pe urmă o să mă înţeleg cu el la iarmarocul din Sighet! Acasă te întorci roată prin Groapa Necuratului! Ai înțeles?

– Am înțeles unchiule! Acum plec, iar dimineață în zori o să fiu în râpa Horşlogului.

– Ai grijă Dumitre! – șopti Klontz și pentru prima dată în cei nouă ani îi întinse mâna, însă acesta ieși prefăcându-se că n-o vede.

( va urma )

@Mihai Hafia Traista

Blogul autorului: http://trona2007.wordpress.com/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s