Din neguri de timp, uitate (15)

Lia Muresan
Lia Muresan

 

 

 

 

 

 

 

Din neguri de timp, uitate (15)

Autor: Lia Mureşan

Baba Tilica locuia aproape de „Castel”, într-o casă nouă, construită din bolţari de beton aduşi de la oraş, acoperită cu plăci de „eternită”. O casă umedă şi rece. Nimeni nu-şi mai făcuse casă din beton în Valea Sasului. Lemnul din pădurile ce nconjurau satul şi cărămida făcută de Bogdan, ţiganul, erau materialele de construcţie. Ionul Tilichii, mic şi îndesat, spurcat la gură, avea o căutătură vicleană, ochi alunecoşi, răi şi goi. Ursuz din naştere, spuneau babele la porţi când acesta trecea pe drum.

— Tu Mări’ aiesta ce zine nu-i Ionu’ Tilichii?

— Api după mărs iel o hi. Păşăşte apăsat de gândeşti ce om mare zine şi când colo-i numa’ un ciot de om.

— Aiasta n-ar hi nici-un bai. Baiu-i că-i tare hursuz… tăt îi ninge şî-i ploauă. Bă’sama de la supărarea Tilichii, de-o rămas văduvă când o fo’ gre’ cu iel, i să trage.

— Da’pi aşe o hi, că neamu’ lor îi de oameni de omenie, grăitori, deştişi, ţî să uită în ochi. Bdetu’ Ion are căutătura pă alături.

— Fost-ai la Tilica de când ş-o făcut casa ceie nouă? Auz’ tu, o fo musai să hie mai alfel decât restu’ lumnii, de parcă n-ar hi…

— N-am fo’ …

— Lăudăm pă Isus! – salută Ionul Tilichii, trecând-.

— În veci amin, mă Ioa’, da’ de unde zii aşe mohorât?

— …

— Lasă-l în plata Domnului, nu-ţ’ răcî gura, că aşe îi din născare, n-are iel nici o zină.

Lelea Palagă, nevastă-sa, era cu un cap mai înaltă decât el, tăcută şi veşnic cu lacrimi în ochi. Aveau o fată, Maria, ce-mi era colegă de clasa. În drum spre şcoală intram adeseori pe la ea şi mergeam împreună. Uneori o ajutam la citit şi socotit, m-a pus doamna Onica, învăţătoarea, să o ajut.

— Ilinca să faci bine să o ajuţi din când în când pe Maria! Treci pe la ea în drum spre şcoală, să repetaţi împreună lecţiile, faci o faptă bună în loc să pierzi vremea teleleu pe dealuri.

— Bine doamnă învăţătoare. Numa’ să mă lase mama. Nu-i place să umblu pe la casele oamenilor să-i zăhăiesc.

— Deranjez! Ilinco, se spune deranjez… să faci cum spun, cu mamă-ta vorbesc eu.

— Da’ di ce trebe s-o ajut!? nu poate şi sângură?

— Ilinca, trebuie! Asta-i misiunea ta! Maria-i puţin… mai înceată.

Porneam de acasă mai devreme, nu mai întârziam pe la porţi ciulind urechile la poveştile babelor. Nu mă opream pe drum cu cocoanele, nici pe la lelea Roşului nu mai intram să văd de nu are vreo scrisoare de citit. Aveam o misiune de îndeplinit.

Într-o zi, lelea Roşului era pe laiţă-n faţa porţii.

— Lăudăm pă Isus, Lele Floare.

— În veci amin! … da’pi un te păzăşti tu cocoa’?

— La Măria lu’ Ionu’ Tilichii, am o misiune de la doamna învăţătoare.

— Ce ai tu fată?!!! Ce misie ţ-o dat doamna de treci ca trinu pă lângă poarta me şî nu zii să mă întrebi de-s bine, de n-am primit carte de la Gheo’ or’ Vasali’? Mă ta şti pă unde umbli tu?

— Şti’ dară că! Ce crezi mneata că mărg fără să-i spun? Trebe s-o ajut pă Mărie, că o zîs doamna că ie îi mai înceată de minte şî nu poate învăţa sângură. Amu mă păzăsc, da’ oi zini diseară pă la mneta să-ţ’ citesc. Dumnezău ţ-ajute lele Floare.

— Şî ţîie Ilincă că ieşti cocoană bună. Meri dară cu bine şî nu uita să zii…

Am trecut de tunelul verde cu aceeaşi emoţie dintotdeauna, grăbită n-am stat să urmăresc „licuricii”, nici să visez explorând tărâmul necunoscut, de vis, cu gândul urcând pe razele filtrate de cetină.

Am deschis poarta Tilichii, m-a întâmpinat Ursu, un câine ciobănesc cu un lătrat prietenos, venea spre mine trăgându-şi lanţul greu ce-l ţinea prizonier în ogradă.

— Ursu, măi ursulache! Acasă-s gazdele? Hai, dă-mni lăboiu, ţ-am adus cioante… hii cuminte, jos! Jos Ursu! Aşe. Ieşti cuminte…

Am zăbovit câteva clipe mângâindu-l, trecându-mi degetele piaptăn prin blana-i bogată şi albă. Lelea Palagă din casă a auzit lătratul şi mi-a ieşit în întâmpinare.

— A! tu ieşti, bată-te norocu’… n-am ştiut cine-o intrat în ocol. Haida dară în casă, zine şî Mărie mintenaş… am trimes-o până la Ioana Lalului după un zgărdan.

— Io-s lele Palagă, lăudăm pă Isus. Nu-i bai, o aştept afară până zine… sâîngură ieşti acasă?

— Api, cum îi vre… stăi la aier, dacă aşe ţ’ pohta, io nu te-oi forţa să intri dacă nu vrei… Nu-s sângură. I-acasă baba Tilica, soacra, şî-i p’ân şură bade-tu Ion, aşază un ptic fânu’ de mai an. Îl dă jos din pod, face loc pântru ăl din claia din livadă… Mă Ioa’… ieşî un ptic, o zinit Ilinca Măriei lu’ Chifor… Nu ţ’-am zâs… zine s-o ajute pă Marie la cetit şî socoată.

— Lasă lele Palagă, nu-l zăhăi din lucru. Io zin… că aşe o zâs doamna Onica…

— Da’ di ce trebe s-o ajute? – se aude vocea spartă-a lui badea Ion care se îndreptă spre noi. Di ce trebe tu cocoa?! Măria noastă-i proastă!? Şti’ învăţa şî sîngură! … la câtă carte-i trebe… să descurcă. Nu-i musai să-i intre-n cap prostii domneşti. Noi suntem gazde, n-are hia de şcoală multă… are zăstre… asta-i şcoala iei.

— … !!! – amuţisem pe moment şi-i priveam pe cei doi cu ochii scăldaţi în lacrimi.

— Taci mă Ioa’! n-are fătuca nicî o zină…

— N-o hi având, da’-i mai bine sâ ştie, să nu-şî pteardă vremea cu prostii de a Onichii… Du-te-n drumu-ţ tu fată, spune-i mâne-ta să te-nveţă a ţăsă şî a mpleti, asta-i şcoală pântru când t’i mărita… Şî de-i vre’ hai la vară şî ne ajută la fân, t’i învăţa cu grebla şî furca…

— Api lele Palagă… bade Ion… n-o zâs nime că Mărie-i proastă… Dacă-i cu supărare io nu mai ziu… şî aşe o zâs mama să-m văd de treaba me, da’-m crezut că fac bine… Rămâneţ’ sănătoşî, Dumnezău v-ajute! … dară io mă duc… hai Ursu, dă mni lăboiu… – am mai putut spune părăsind curtea Tilichii.

Era prea devreme pentru a merge la şcoală, să mă întorc acasă nu mai aveam timp. Mergeam bezmetică pe drum cu lacrimile şiroind pe obraji, mută de uimire şi ciudă. Crezul meu interior a fost zdruncinat.

Nu mă uitam unde calc, mergeam înainte ţinând strâns în pumn baierul trăistuţei cum mâna mamei printre străini. Din urmă m-a ajuns vocea Irinii lui Toaderul lui Colindău.

— Cocoana aiasta ce mere-n jos, nu-i Ilinca Mariei lu’ Ionu’ lu’ Chifor oare?

— Ie trebe să hie, da’ unde-o mere?! … de şcoală-i pre’ devreme.

— Ilincă! Aşteaptă-ne! Unde meri?! … doară n-ai păţât oareşce?

— …

— Hăi Ilincă n-auz’?! Stăi un ptic.

Am încetinit paşii, ştergându-mi cu dosul palmei lacrimile în încercarea de a mi ascunde supărarea.

În dreptul porţii casei Lalului m-au ajuns. Era Irina lui Toader, Raveca Lucreţii din dâmb şi Parasca Mucului cu traistele pe umăr. Uitându-mă-n pământ am mormăit un:

— Laudăm pă Isus.

— În veci amin – au răspuns în cor.

— Da’ un’ te păzăşti tu Ilincă de nu auz’ şî nu vezi pă unde păşeşti?

— Nicări… la şcoală… da’-m pornit de-acasă mai devreme. Voi unde mereţ’?

— Ap’i până-n sat. Io, la nănaş’-ta Mariţa să văd de mni-a coasă un cojoc pântru Toader, Raveca pân’ la poştă şî Parasca la coperativă… Da’pi tu cocoa, tu zderi!? Ce ţî baiu’? Ti-o bătut mă-ta?

— N-aş crede! Mărie mai bine-ş taie mâna decât s-o lozească… ş-api n-ar lăsa-o să iasă din ocol zderând. Ilincă, zâ-ne tu… ce-ai păţât?!!! Te-o ocărât oareşcine… ori îi hi beteagă!? Nu zderi tu dejaba.

— Nu-s beteagă şî nu m-o bătut nime’! Aşe-m zine mnie amu să zder, da’ mni-a trece…

— Da’ ia-n zî-mni cum mere şcoala? Am auzât ca ieşti tare deşteaptă… Onica vre’ sa-i iei locu’… am auzât c-o ajuţ’ pă Măria Tilichi, drept-i?

— Am ajutat-o… io-am crezut că fac bine… da’ m-o probozât Ionu’ Tilichi, tatî-so… noa de-aceie zder!!! O zâs că a-nvăţa-s prostii domneşti şî mama-ar face mai bine să mă-nveţă a ţese… de gâneşti că nu m-o-nvăţat … şî că Măria lor nu-i proastă… şî are zăstre, nu-i trebe multă carte… Api cum îi aiasta, ce-am greşît… cum îi bine?!

Au început să râdă, să mă mângâie pe obraji şi cum ne oprisem pe podeţ la Ioana Lalului, Irina a strigat-o.

— Lele Ioană, acasă ieşti? Zină un ptic până-n drum!

— Acasă dară, zin amu, stăi un ptic că nu arde.

— Lăudam pă Isus, lele Ioană…

— În veci amin. Ce-i tu Iri’ doară n-ai rămas gre’ sî te pregăteşti de botejune… şî-ţ’ treabă socăciţă?! – întrebă râzând lelea Ioană.

— Api încă nu… ’nainte-i vremea. Da’ ian cocoana aiasta, Ilinca Măriei lu’ Ionu’ lu’ Chifor umblă zderând pă drum, o probozât-o Ionu’ Tilichi… am gândit să te strâg, să stăie la mneta până mere la şcoală că-i tare năcăjâtă… Ştii mneta cum îi de spurcat şî bicisnic la gură Ionu’ Tilichii, cocoana aiasta n-are nici o zină.

— Bine-ai făcut dară. Hai încoace’ Ilincuţă… lasă-l în plata dobii că-i pestriţ la maţă de rău. Nu-ţ fa’ tu sânje rău pântru prostiile îndrugate de iel. Cunoaşte-l tăt satu’ cât-i de breaz. De ne-am loa după iel, am hi tăt într-o râcă şî-un scandal… ferească-ne ceriu’! Dute-n casă că ziu şî io amu.

Am intrat lăsându-le în drum. Ştiam că se vor întinde cu vorba. Le vedeam pe fereastră cum gesticulează, râd şi-şi povestesc. Mă gândeam câte lucruri mai aveam de descoperit şi învăţat.

Lelea Ioană a intrat când şi-a terminat poveştile cu tinerele neveste.

— Zină încoa’ Ilincuţă şî-m’ spune tăt… ce-o avut Ionu’ Tilichi cu tine?! Ce-ai cătat la iei? Tu nu ştii că nu le calcă nime’ pragu?! Amar de zâlele Tilichii… mă-ta şti’ pă unde umbli… de şti’ cum de te-o lăsat?! … ori te-ai dus de capu’ tău?… Io nu te sfădesc amu, da’ nu-nţăleg ce pretenie cauţ’ tu cu Măria lu’ Ionu’ Tilichi! Îs cocoane bugăte cu tine de-o samă. Ie nu-i de nasu’ tău şî tu de-a iei. Ie sama bine ce-ţ’ zâc… uită-te la mâna me’, are cinci dejîte şî nici unu’ nu-i la fel. Aşe şî oamenii… unii-s mai buni, alţii mai răi… unu mai gazdă, altu’ mai colduş… cum o fo vrerea şî puterea de la Dumnezău… tu ia sama şî-ţ’ deştide bine ochii că mintiucă ai har Domnului şî pântru alţîî. Nu pune la suflet tăt, te gânde’ înainte di ce zâce or face anume lucru un om…

— Api lele Ioană… io m-am dus c-o zâs doamna Onica s-o ajut pă Mărie… mama şti’, da’ o zâs să-m văd de treabă că-m’ pterd vremea de pomană… io am încercat… amu mni ciudă că n-am ascultat-o… mneta ce crezî, îi prostie să-nvet’?

— Draga leli, io’ n-am carte şî tare mni-ar hi plăcut să învăt numa’ că sortit mni-o fo altfel, o fo’ alte vremi şî rânduieli… amu zin altele că aşe-i rânduit să hie, şî, şî de n-ar zini, steaua ta-i alta. Ursâtoarele ti-o scris pă frunte, nu te poţ’ pune mpotrivă… tu învaţă că-i bine să ştii… aşe, amu, hai de-mbucă de două ori cu mine că nu ti duce flămândă la şcoală.

— Mulţam lele Ioană, da’ nu-s flămândă… mai bine zî-m’ cât o hi ceasu’ să nu întârzâi că nu-i mândru.

— Las’ că om vede-o pe Onica când trece şi ti duce cu ie… Da’ pî la leli-ta Floare a Roşului mai fost-ai? Ce-i mai scrie Gheorghe, nu să însoară?

— N-am fo, da’ m-am-ntâlnit cu ie astăzî când zinem încoa’… mere-oi diseară că mni-o zâs c-o primit carte de la Gheo’…

— Api, bine Ilincuţă, să zii mâni şî să-m’ spui ce veşti mai trimete Gheo’ de pâ la oraş.

— Lele Ioană… de zinit io oi zini… da’, nu mneta ai zâs că nu-i mândru să umblu cu poveşti de unu şî altu?! Io dacă-i citesc leli Floare scrisorile nu-nsamnă că zâc la tăt satu ce-am citit în iele. Întreabă-o pă ie şî de-a vre’ ţ-a zâce de nu, nu. Io nu port vorbe, c-o zâs lelea Floare că vorbele schimbă destine.

— Ptiu bată-te norocu’ cocoană, cum le ştii tu ca o babă!!! – spuse lelea Ioană râzând şi mă sărută pe frunte. Apoi a văzut-o pe fereastră pe doamna Onica trecând pe drum înspre şcoală încărcată cu genţi şi planşe din carton făcute sul.

— Hai Ilincuţă, ie-ţ trăistuţa şî du-te că Onica amu mere încărcată… ce cară în jănţ’ şî ce vă arată pă cartoanele ale’?

— Las’ că-ţ zâc altă dată, amu mă duc. Mulţam de găzduire şî sfaturi lele Ioană, Dumnezău ţ’-ajute!

— Şî ţîie Ilincuţă, meri cu Dumnezău că tare ieşti cocoana cuminte, vadă-te norocu’ să te vadă!

Mi-am luat trăistuţa şi am pornit spre şcoală, urmărită fiind de ochii plini de zâmbet cald ai lelei Ioană a Lalului.

@Lia Mureşan

Blogul autoarei: http://rolia2012.wordpress.com/

 

Anunțuri

2 gânduri despre “Din neguri de timp, uitate (15)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s