TEMA CÂNTAREA SFERELOR LA EMINESCU

Mihai Eminescu/ wikipedia
Mihai Eminescu/ wikipedia

TEMA CÂNTAREA SFERELOR LA EMINESCU

Autor: Prof. Dr. Nuţu Roşca

Inspirat din Geneză şi din primele versete ale Evangheliei lui Ioan, unde se spune: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era dintru început la Dumnezeu. Toate printr-Însul s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut”, Eminescu a creat o splendidă geneză poetică în poemele Rugăciunea unui dac şi Scrisoarea I, unde spune:

„La-nceput, pe când fiinţa nu era, nici nefiinţă,

Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă,

Când nu s-ascundea nimic, deşi tot era ascuns…

Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns.

Fu prăpastie? Genune? Fu noian întins de apă?

N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă,

Căci era un întuneric ca o mare fără rază,

Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o vază.

Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,

Si în săne împăcată stăpânea eterna pace.

Dar deodat-un punct se mişcă…cel dintâi şi singur. Iată;l

Cum din haos face mumă, iară el devine Tatăl…

Punctu acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,

E stăpânul fără margini peste marginile lumii…

De-atunci negura eternă se desface în fâşii,

De atunci răsare lumea, lună, soare şi stihii…

De atunci şi până astăzi colonii de lumi pierdute

Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute”.

În viziunea lui Eminescu, Dumnezeu şi-a desăvârşit creaţia prin armonia universală, prin simfonia cerească produsă de mişcarea astrelor. Această simfonie divină, eternă a fost dedusă şi teoretizată de Pitagora şi Pitagorei în secolul al VI-lea înainte de Hristos. Ei au constatat că mişcarea unui corp prin aer produce un anumit sunet. De la acest fapt simplu ei au dedus că fiecare corp ceresc în deplasarea pe orbita lui în univers produce un anumit sunet, după mărimea, forma şi viteza lui, iar toate astrele produc muzica cerească, simfonia divină, pe care Eminescu o numeşte cântarea sferelor. Aristotel o explică în lucrarea Despre cer, Dante Aligheri descoperă cântarea sferelor în timpul zborului său prin univers spre Empireu în cântul întâi al Paradisului. Motivul este prezent la Sakespeare, la unii scriitori ai Renaşterii, la romantici, la Goethe în Prologul în cer din Faust.

Hegel spune în Istoria Filosifiei că după Pitagora „tonul nu este nimic altceva decât vibraţia unui corp, determinarea lui spaţială şi temporală” şi că „plecând de aici Pitagoreii au dat o dezvoltare mai largă teoriei lor muzicale”.

Eminescu a aflat despre cântarea sferelor dintr-o povestire a lui Onkel Adam, pe care a tradus-o şi a publicat-o în revista „Familia” în câteva numere din 1866. În scrierile sale motivul cântarea sferelor este înserat prima dată în strofa a treia din poemul La mormântul lui Aron Pumnul. Pentru meritele deosebite ale profesorului, sufletul său, în concepţia creştină a poetului, nu putea să ajungă altundeva decât în locul fericiţilor. Acest loc este numit de Eminescu printr-un tetrmen mitic, Elizeu, termen căruia i-a dat sensul biblic de Paradis, loc ce se află sus în ceruri.

Un suflet atât de distins nu intră în Paradis oricum, ci este primit cu fast divin. În viziunea poetului, sufletul este întâmpinat de un cor de îngeri, cu ghirlande de flori albe ce răspândesc miresme şi cu intonarea unei melodii divine, un imn de biruinţă pentru sufletul care s-a învrednicit să intre în Paradis, unde va fi încununat cu ghirlandele ce i le-au împletit îngerii. Acest imn de biruinţă a corului de îngeri se armonizează cu eterna simfonie astrală, cu cântarea sferelor.

„Te-ai dus, te-ai dus din lume, o! geniu nalt şi mare,

Colo unde te-aştaptă toţi îngerii în cor,

Ce-ntoană tainic, dulce a sferelor cântare

Şi-ţi împletesc ghirlabde, cununi misterioase,

Cununi de dalbe flori.”

În primele trei versuri Eminescu conturează o imagine divină legată de Paradisul biblic, iar în ultimele două crează tot o imagine biblică asemănătoare cu cea pe care o întâlnim în Întâia Episcolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru în capitolul 5, versetu 4. unde se spune:”Iar când se va arăta Mai-Marele păstorilor, veţi lua cununa cea neveştejită a măririi”.

Deci prin cercetarea motivului Cântarea sferelor aflăm înalta concepţie creştină a lui Eminescu.

O asemenea grandioasă viziune cosmică întâlnim şi în poeziia Mortua est ! Aici un suflet curat se înalţă prin spaţiile intersiderale spre ceruri, dus fiind de eternul cântec al sferelor.

La acea eternă cântare a cerului se refară Eminescu şi în poemul funebru La Moartea Principelui Ştirbei, când s-a auzit „în cer un cântec şi un geamăt pe pământ”.

Motivul este prezent în poemele La o artistă, Împărat şi proletar, unde într-o variantă, oratorul vorbeşte despre o purificare a vieţii sociale de tot ce este artificial şi nedemn, încât să rămână în lume o armonie ca în muzica sferelor.

Într-un fragment dintr-un dialog dintre Ştefan Vodă şi poetul său de curte, Maio, se vorbeşte despre o rugăciune care se înalţă la ceruri şi străbătând spaţiile intersiderare, ajunge la Dumnezeu unde se contopeşte cu muzica divină a sferelor.

În Scrisoarea V motivul cântarea sferelor este pus în legătură cu problema omului de geniu în viaţa socială. În poemul eminescian Forţa firică a lui Samson este înlocuită cu puterea spirituală a creatorului de artă, a omului de geniu, care se jertfeşte întru creaţie.

Eminescu insistă în acest poem şi asupra faptului că muzica sferelor nu poate fi auzită decât de către sfinţii din ceruri. Dar odată ce cântarea sferelor există, pe lângă fiinţele supranaturale, ea mai poate fi auzită şi de către omul de geniu într-un anumit moment de extaz, de revelaţie, când se poate înălţa spiritual până la starea de beatitudine. Dar când omul de geniu începe să sesizeze cântarea sferelor îşi pierde auzul.

„Pe când muzica din sfere i se naşte în auz

Izvorând atât de dulce şi de clară… asurzeşte”.

Prin aceste versuri Eminescu nu prezintă numai o idee generală, ci face aluzie şi la cazul concret a lui Beethoven. Geniului muzici, care a creat Simfonia destinului şi divina Simfonie a IX-a, soarta i-a hărăzit să nu le poată auzi. Maestrul îşi pierde auzul. Cumplit este destinul muzicianului genial! Şi el se repetă cu poetul cu aceeaşi însuşire, când trece prin marile clipe de intensă creaţie;

„Căci se zbate ca un sculptor fără braţe şi că geme

Ca un maisrtu ce-asurzeşte în momentele supreme

Pîn-a nu ajunge-n culmea dulcii muzicii de sfere

Ce-o aude cum se naşte din rotire şi cădere”.

În asemenea momente supreme Omul de geniu pătrunde marile taine ale lumii. El aude cântarea sferlor, reuşeşte să dezlege misterul în care constă armonioasa muzică cerească şi anume că ea rezultă din încrucişarea celor două feluri de mişcări ale astrelor: rotirea şi căderea, află că mişcarea de cădere este cauzată de atragerea golului din imensitatea universului. Aceste clipe supreme sunt momente de profundă cunoaştere ale misterelor universului, iar pierderea auzului este jertfa pentru ajungerea la ele, jertfa înălţării. Aceasta este a doua mare jetfă pe lângă cea a nefericirii cauzată de neînţelegerea lui de către mulţi din jurul său. Geniul face aceste jrtfe pentru că el nu ţine seama de persoana sa, el atinge sublimul identificându-se cu idealul său. Eminescu îşî pune aici aceeaşi problemă cu privire la omul de geniu ca şi Victor Hugo, care se întreabă: „Cine n-ar accepta geniul cu preţul nefericirii?

Motivul cântarea sferelor ne dovedeşte atât vastitatea culturii lui Eminescu, cât şi puterea geniului său de a contopi elemente de cultură într-o creaţie originală şi că Eminescu este un geniu creştin care s-a jertfit întru creaţie.

@Prof. Dr. Nuţu Roşca 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s