Din neguri de timp, uitate (14)

Lia Muresan
Lia Muresan

 

 

 

 

 

 

 

Din neguri de timp, uitate (14)

 

 

 

 

 

Autor: Lia Mureşan

 

 

 

Spre dimineaţă aveam ochii cârpiţi de somn şi oboseală. În ciuda insistenţelor mamei şi-a tatei să mă duc la culcare, rezistasem stoic, nu voisem să pierd nimic. Descoperisem o altă faţă a satului. Un alt înţeles. Totul avea un rost. Strigăturile, jocul… întreg ritualul, erau… ca o taină care se cerea desluşită. A urmat apoi schimbarea cununii miresei, cu baticul. Stegarul a adus steagul. Nănaşele i-au pus pe rând Irinei, pe cap, baticul. În acest timp druştele i-au strigat:

 

„Tu Irină, n-o lăsa

Să îţi rumpă cununa

Pânzătura-i tare gre’

Tăte grijile-s în ie.”

 

„Irinucă, ce-au cu tine?

Nici nănaşa nu-ţ’ vre’ bine,

De îţ’ rumpe cununa,

Sî-ţ pune pânzătura!”

 

Irina şi-a aruncat de trei ori de pe cap baticul peste steag. Apoi nănaşele i au dat jos cununa, punându-i baticul aleas, legându-i-l la spate. De acum a devenit nevastă.

Dar fetele au continuat să-i strige:

 

„ Săracă cununa ta

Sta-va-n cui şi s-a uita

Cum ţ’ petrece viaţa;

Nici o dată-n săptămână

Nu-i mai hi cu voie bună.”

 

„Pântru tri cârpe alese

Te-o băgat între neveste,

Pânzătura ta cea alba

Cum o dai pă ceie neagră,

O dai pă ce’ mohorâtă

Să-ţi hie lumea urâtă,

O dai pă ceie aleasă

Să trăieşti mulţi ani, mnireasă!”

 

Acest moment a adus din nou lacrimi în ochii Irinei. Lelea Ilişcă a Tomşii, mama Irinei, plângea. Plângeau babele şi prietenele Irinei. Şi mama-şi ştergea pe ascuns lacrimile. Mă emoţionasem, îmi venise şi mie să plâng, înduioşată de lacrimile celor din jur. Nu prea înţelegeam ce se întâmplă şi iar am întrebat-o pe mama:

— Mămucă, da de ce zdiară? Nu ie o vrut să se mărite?

— Taci tu cocoa! Cum să nu vreie!? Da’ de-amu nimnica n-a mai hi la fel pentru ie şi mă-sa. Îi vede’ şi tu când ţi-a zini orânda… Ajute-mi cerul să trăiesc să te văd mnireasă!

— Io n-oi zdera! De ce sa zder?!

— Ştiu!… ştiu din dimineaţa aceea, din livadă de la Colindău… a continuat mama, privindu-mă cu drag, alungând cu un zâmbet lacrima ce-i scăldase ochii.

 

Pe nesimţite, voia bună s-a reluat cu muzică şi joc. A venit rândul femeilor să joace hora miresei.

Druştele, nănaşele, şi femeile tinere s-au prins în roată, horind în ritmul ceterii lui Petreuş:

 

„Măieran din colţu’ mesei

Noi horim hoarea mniresei,

Să horim că-i năcăjâtă

De amu-i căsătorită

Şi dintre fete ieşită.

Ie-ţi, Irină, cununa

Şi o dă de-a duriţa

Până-n ocol la mă-ta.

Unde-a sta cununa-n loc

Să răsaie busuioc,

Nu-i mai hi fată la joc;

Să răsaie lamâiţă –

Nu-i mai hi fată-n uliţă

Să-i dai la draguţ guriţă.

Irină, cununa ta

Învârstată-i mânânţel

Şi-ai purtat-o puţîntel.

Tu Iri’, de amu-nainte

Cărările ţî-s oprite,

Numa’ tri ţî-s năpustite:

În grădină după ceapă,

La fântână după apă

Şi la mă-ta câteodată,

Când îi hi mai supărată.

Irină, te întrebăm:

Îţi dai portul din fetie

Păntru cel din nevestie?

Nevestia-i port frumos

Numa-i tare lăcrămos,

Nevestia-i port cinstit

Numa-i tare suduit.

Tu Iri’ nu mai zdiera

C-amu meri de la mă-ta.

Ochii-ţi râdă şi scânteie

Lasă lacrimile-ţi stăie,

Că lacrimi ţ-or trebui

Când cu noi tu nu-i mai hi,

Că ţ-or trebui pă marţi

Când ţ-a zâni dor de fraţi,

Că ţ-or trebui pă joi

Când ţ-a zâni dor de noi.”

 

Încheindu-se acest cântec, Petreuşii, au schimbat struna ceterii, cântând de învârtit, înveselind din nou atmosfera. Petrecerea a mai continuat până au plecat ceteraşii. Toată lumea a băut, a mâncat şi jucat. În zori, nuntaşii au început să plece acasă, primind sticle de horincă de la paharnic, pentru ca pe drum, spre casă, să servească oamenii care le vor ieşi în cale. Am pornit şi noi spre casă. La buza dealului, unde începea urcuşul, tata m-a luat în braţe, văzându-mă că-mi târam picioarele de oboseală.

— Tu Mări’ ştii cât o jucat fătuca noastă?! O dor pticioarele de atâta învârtit şî tropotit. Mâne-alaltă o mărităm. Văzut-ai cum s-o uitat la Valentinu’ Roibului şi iel la ie?

— Taci mă’ Ioa’, să nu te audă oareşicine ce prostii grăieşti. Îmbătatu-te-ai!?

— Îmbătat dară! … da’ n-ai hi vrut să zin treaz de la nuntă?! Unde pui că mni-am jucat şi cocoana şi nevasta. Şî… şî vo tri mai tinerele.

-Tinerele ţi-oi da ieu, de nu ti-i vede!!! … zise mama, glumind, în timp ce descuia uşa casei.

 

@Lia Mureşan

Blogul autoarei: http://rolia2012.wordpress.com/  

 

Anunțuri

Un gând despre “Din neguri de timp, uitate (14)

  1. Citind „Din neguri de timp, uitate”, parcă găsesc scene din propria mea copilărie. Felicitări autoarei pentru excepţionalul talent.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s