Ochiul şi marea

Ochiul şi marea

de Petre Sălcudeanu, Editura Cartea Românească, 1989

Ionas, Ghideon, Bulat, Aida, Stavropol, monstrul sunt câteva dintre poersonajele care populează lumea aiuritoare creată de Petre Sălcudeanu în romanul Ochiul şi marea. Este o lume care se suprapune realităţii cotidiene şi e atât de nefirească, are o forţă atât de impetuoasă încât pare desprinsă din poveştile bătrânilor şi transplantată în zilele noastre.

Între munţi s-a construit un baraj care a generat un imens lac de acumulare, atât de mare încât a afectat ecosistemul, dar mai ciudat, pare a fi modificat însăşi comportamentul oamenilor. Din străfundurile apelor, un peşte de dimensiuni ireale, un monstru, loveşte periodic, inexplicabil şi cu o forţă inimaginabilă uriaşul baraj. Pare de necrezut dar în timp, o pată albăstruie a apărut în peretele de beton, o fisură poate, un zvon ştiut de toţi şi negat deopotrivă îi face pe oameni să se înfioare: monstrul din adâncuri va răpune barajul şi odată cu el ambiţiile nefireşti ale oamenilor, construcţia lor inoportună. Cei din aval, îşi părăsesc casele ca într-un exod biblic, cei implicaţi, mai mult sau mai puţin, în edificarea şi exploatarea acumulării par să acţioneze în virtutea unor forţe invizibile dar omniprezente.

Suntem în faţa unei construcţii metaforice, de genul cuibului de cuci ori a muntelui vrăjit unde personajele sunt ţinute captive, unde chiar cititorul are şanse să se încaptiveze pe nesimţite. Metafora ar putea să ne ducă cu gândul şi la construcţia socială tovărăşească din perioada în care a apărut cartea, dar nu e obligatorie o astfel de descifrare pentru a valoriza naraţiunea.

Rar poţi întâlni personaje mai bine conturate ca în scrierile lui Sălcudeanu. Preotul, din colonia acumulării, e captiv asemenea celorlalţi deşi pare să nu o ştie. Se complace între abureala credinţei şi misticismul bârfei lumeşti, are parte de vizite tot mai frecvente, unele neaşteptate, generate de frica oarecum impersonală a ceea ce e pe cale să se întâmple din vina oamenilor dar şi din caza numeroaselor păcate care împovărează orice conştiinţă şi care ies la suprafaţă în situaţii de criză. Pare că vine sfârşitul lumii circumscrise barajului dar apetenţa lui pentru lucrurile lumeşti, nesemnificative într-o ecuaţie valorizantă, nu dispare.

Într-un fel, modelul construcţiei metaforice a unei lumi captive, cu preotul şi celelalte personaje cheie circumscrise acestei captivităţi, este experimentat şi în nunta cu garoafe… Acolo lumea creată e a satului aiurit de sistematizarea comunistă iar preotul produce minuni pe pereţii bisericii cu scopul şi speranţa de a salva edificiul de la demolare. Câinii se organizează într-o haită care terorizează satul. Cei din punctele cheie continuă să fure, să profite, în ciuda evidenţelor, poate doar exersează vremurile ce vor veni… Doar unul sau două personaje sunt normale, unul e fata de la seră, altul e dumnealui, cel dededat însă, şi totuşi cât de anacronice, de ciudate par.

Într-o lume ciudată normalii par ciudaţi.

Şi pe malul lacului de acumulare sunt schiţate unul-două personaje cu aparenţe de normalitate în noianul de semeni şi întâmplări ce ţin de domeniul irealului dar atât de adevărate încât obturează percepţia.

Rămâne să le descoperiţi, voi cei care încă nu aţi păşit în lumea creionată cu măiestrie de un fost ministru al culturii, însă niciodată un fost în ale scrisului.

Scris de cărţi faine

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s