Din neguri de timp, uitate (10)

Lia Muresan
Lia Muresan

 

 

 

 

 

Din neguri de timp, uitate (10)

 

 

 

 

 

Autor: Lia Mureşan

 

 

Am coborât cărarea ţinându-i de mână. Eram mândră nevoie mare. De pe puntea peste apă, am zărit-o pe Marinuţa alergând pe cărare-n sus urmată de maică-sa şi taică-său. Când am ajuns, tata i-a dat traista lui Ionu’ lu’ Colindău, unchiul lui Toader, mirele, care întâmpina oaspeţii, spunându-i că venim din partea mirelui. Am fost poftiţi în casă, unde lumea aştepta să vie alaiul trimis după nănaşi. Tata a dat mâna cu bărbaţii, oprindu-se pentru a schimba o vorba cu ei. Mama mă ţinea strâns de mână să nu mă-ndepărtez. Mă uitam în jur după Marinuţa. Am zărit-o aşezată la o masă. Am vrut să merg la ea, n-am mai apucat, din curte se auzeau strigături, alaiul cu nănaşii a ajuns. Am fost poftiţi de gazde să ne aşezăm la masă. Pentru început se auzea doar clinchetul paharelor, ici, colo, câte o glumă spusă timid. Apoi l am auzit pe Ionu’ Glighii, starostele, care-i ivită pe miri să-şi ceară iertare la părinţi înainte de a merge la cununie. Mă uitam mirată, aşteptam să văd ce se întâmplă. Am văzut cum Toader a luat o sticlă cu horincă şi s-a îndreaptat către Colindău, taică-său. Apoi a început să spună:

— Tată dragă, să trăieşti! Iartă-mă că ţ-am greşât, că nu-i prunc să se nască şi să crească, la părinţi să nu greşească. Dă-mi rogu-te binecuvântarea să pot pleca la cununie.

— Toderică, dragu tatii, să-ţ’ dăie Dumnezău bucurie şî noroc. Să te porţ’ cu cinste şi să hii cuminte, cum ai fo’ şi pân-amu… să nu avem ruşâne după tine.

Au închinat, ducând pe rând sticla la gura. S-au îmbrăţişat, Toader s-a întors către mamă-sa:

— Să trăieşti, dragă mamă! Fă bine şî mneta şi mă iartă, că ţ-am greşât mai mult, că aşa-s coconii, mai mult cu mamele, şi le greşesc mai mult. Dă-mi binecuvântarea ta să pot mere la sfânta taină a cununiei.

— Dragu’ mamii, api, io te iert, nu mni-ai greşât, că aşe-s coconii… Da’ tu mă iartă că şi io te-am bătut, poate şi când nu ai hi meritat.

L-a strâns cu drag, l-a îmbrăţişat, apoi şi-a şters cu colţul pânzăturii lacrima ce nu se lăsa ascunsă. Toader a continuat să-şi ceară iertare de la frate-său, şi de la surori, de la unchi, mătuşi şi nănaşi, urmând acelaşi ritual. După ce a primit binecuvântarea lor, a închinat cu feciorii. Ceteraşii au început a cânta din arcuş iar feciorii au început a tropoti strigând:

„Toderică, dragu’ mneu,

Ascultă-mă ce zâc eu:

Înainte de-a pleca

Cheamă, tu, pe tată-tău,

Şi apoi pe mamă-ta

Şi le sărută mâna.

Mâna, şi-i sărută-n faţă

Că iei te-o purtat pă braţă.

Amu că pleci după dor

Nici amu nu-i zina lor

Că le-ai fo’ drag prin ocol,

Prin ocol şi prin grădină

Tu singurel ieşti de zină:

Te-ai păzât la însurat

Ca floarea la scuturat.”

Ceteraşii şi-au oprit arcuşul, feciorii s-au tras de-o parte să-şi tragă sufletul, închinând cu mirele şi nuntaşii. Apoi a venit rândul Irinei să-şi ia rămas bun. Lumea s-a adunat, se părea ca tot satul e în curtea Tomşenilor. Cei ce n-au încăput în casă, s-au uitat pe fereastră, aşteptând în curte, prin tindă…

Irina îmbujorată, cu ochii în lacrimi, s-a dus în faţa părinţilor, rostind:

„Dragi părinţi, îmi cer iertare

Daţî-m’ binecuvântare

Că-s pe pticior de plecare

Cu străinii pe cea cale;

Şi pă drumu’ care zine

Nu ştiu rău mi-a hi, ori bine,

Numa’ bunu’ Dumnezău

Şti’ despre binele mneu.

Dacă mni-a hi rău ori bine,

Nu voi face de ruşâne.

Amu la căsătorie,

Io îm’ cer iertări o mnie.

S-aveţi parte de tihneala

Ca io plec în astă seară,

Ne despărţâm de-olaltă;

Fraţilor şi surorele,

Mă despart de voi cu jele!

Şi-nainte de plecare

Să-m’ daţ’ binecuvântare,

De v-am greşât un cuvânt

Mă iertaţ’ la jurământ.

De ţ-am greşât, mamă, ţâie

Mă iartă la cununie!

Voi, feciori, s-aveţi noroc,

Nu mni-ţ’ mai juca la joc.

Fetelor s-aveţ’ tihneală

La joc nu v-oi fa-mbulzeală”

Ţinându-şi lacrimile ce-i scăldau ochii, luă un pahar cu horincă în mână, închinând întâi cu taică-său, apoi cu mamă-sa. Aceştia au răspuns:

– Să hie în ceasu’ cel bun! În ceasu’ cu noroc! Să hii cuminte!

Apoi i-au pus mâna pe creştet făcând semnul crucii. Irina s-a aplecat sărutând mâna părinţilor. Printre nuntaşi se auzeau suspine.

@Lia Mureşan

Blogul autoarei: http://rolia2012.wordpress.com/

 

Anunțuri

2 gânduri despre “Din neguri de timp, uitate (10)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s