Cetatea lui Bogdan Vodă

Cetatea lui Bogdan Vodă

badea Ion indicand locul in care a fost resedinta lui Bogdan Voda
badea Ion indicand locul in care a fost resedinta lui Bogdan Voda

Dimineaţa abia îşi ridicase timidă poalele când am pornit spre Cuhea, în căutarea cetăţii voievodului Bogdan. Au trecut vreo trei ani de atunci aşa că e posibil ca amintirile mele să nu fie tocmai fidele… dar cred că nu mă înşel când spun că cerul păstra încă parfumul stelelor palide, doar una se încăpăţâna să se agaţe, vie şi pasională, cum doar o femeie matură ştie, de un colţ verzui de boltă. Cu siguranţă, steaua aceea strălucea doar pentru mine, indica locul unde trebuia să ajung…

Dacă te opreşti în centrul Cuhei şi te zgâieşti, cu capul dat pe spate, la statuia voievodului maramureşano-moldovean, ai şanse să te întâlneşti cu un personaj simpatic: badea Ion a lu’ Piştol. Eu aşa am procedat şi nu au trecut mai mult de 2 minute şi un omuleţ slab ca o tablă de streaşină dar cu o privire aprigă care impune neapărat respect şi-a făcut apariţia. Avea mâna stângă legată într-o batistă, semn al unor răni recente, un pulover apusean cu iepuraşi zbenguindu-se pe pieptu-i firav, părul sur, pantaloni gri din comerţ şi, mai ales, un clop maroniu, cu marginile pleoştite de atâta ploaie şi sudoare strânse în timp. El, badea Ion a lu’ Piştol, e paznicul rânduielilor vechi, nu că l-ar fi învrednicit cineva cu o asemenea sarcină, dar el aşa simte şi aşa procedează. Fiindcă este printre puţinii care încă ştiu şi le pasă.

Când poposesc în vreun sat unde intenţionez să fac poze, prima şi prima dată intru în vreo cârciumă şi beau o cafea. Aşa intru în atmosfera locului, văd oamenii şi felul lor de a fi şi dacă am noroc, cineva intră în vorbă cu mine şi îmi spune cam ce ar fi de pozat în respectiva localitate. De data asta, norocul mi-a ieşit în cale chiar de sub coada calului voievodal, aşa că îl invit pe badea Ion la o cafea dar, din grimasa care îi traversează oblic obrazul înobilat de riduri adânci de poţi semăna picioci în ele, deduc că amicul meu nu dă doi bani pe licoarea adusă de peste mări şi ţări. Aşa că eu ma dedulcesc cu o cafea caldă şi aromată la incredibilul preţ de 1 leu iar badea Ion, cu o lacrimă de măr crescut singur şi neîngrijit tocmai pe coasta de deal din spatele bufetului.

Apoi sigur că ştiu de cetatea lui Bogdan Vodă, zice oarecum supărat de aşa întrebare şi brusc se repede la geam, arătând ţâfnos cu ambele mâini undeva în zare. Acolo, pă cel dieluţ, La Arini, îi zîce locului… acolo îi cetatea lu’ Bogdan a nost’, mare om o fo’ iel, Domnul să-i poarte de grijă în veci. Că pe vremea lui or ştiut moroşenii că îs oameni nu cârpe… te duci dumăta pă d’in dosul bufetului, ur’ci pă cărăruie deluţu ăla şî odată ajungi la cetate. Da’ poţî întreba de grădina lu’ Cârlig dacă nu te descurci că aşe îi ştiut locu’, ori La Arini

După ce isprăvim fiecare ce avem în cană, fără grabă, fiindcă poveştile care dau târcoale licorilor au mai multă savoare decât băutura în sine, mă despart de badea Ion care mă străpunge iar cu privirea lui războinică, parcă veşnic pusă pe harţă, o impresie doar fiindcă clopul înclinat uşor spre ceafă îl contrazice şi îi dă o notă şugubeaţă, de om care a trăit şi a văzut multe în cei 73 de ai declaraţi, pe care îi poartă cu cinste şi demnitate pe uliţele satului.

E uşor să ajungi La Arini... pe o terasă undeva deasupra Izei, de unde vezi toată comuna şi dealurile care o străjuiesc, cu un abrupt destul de aspru pe cele trei laturi ce dau spre sat… e un pic dezolant pentru un loc de unde ar fi stăpânit Bogdan… Mă aşteptam să găsesc indicatoare care să conducă paşii turistului avid să vadă cu ochii lui locul cu o încărcătură istorică şi legendară atât de bogată, ruine impozante, resturile unei măreţii de mult apuse. Când colo, doar urmele unei fundaţii de piatră cu o lăţime apreciabilă totuşi, năpădită de buruieni şi flori de câmp, un desen dreptunghiular care lasă să se întrevadă o casă mare pentru aceea vreme (15 paşi bătrâneşti, legănaţi, de-a lungul), respectabilă cu siguranţă, un şir de stâlpi de lemn paralel cu fundaţia de piatră, retezaţi la câţiva centrimetri deasupra nivelului solului… şi cam atât. În anii ’60 arheologul Radu Popa a făcut săpături aici, probabil ceea ce se vede acum este restaurarea de atunci. Se spune că săpăturile au dat la iveală vârfuri de săgeţi, urmele unei sobe de lut, pinteni, cioburi de ceramică casnică, opaiţe, parcă şi urme de incendiere… posibile represlii pentru infidelitatea sa notorie, cum aveau să consemneze cronicile.

Dezamăgit că nu regăsesc măreţia de odinioară, că cetatea căutată e doar o reşedinţă mai răsărită, că nu am găsit indicatoare de traseu, afişaje cu istoria şi semnificaţia locului şi a oamenilor care au vieţuit, luptat, suferit aici, ghizi pregătiţi care să ne împrospăteze memoria ruinată, mă aşez pe un colţ de fundaţie şi îmi aprind trist o ţigară. Pe vremea aceea nu renunţasem încă la acest sănătos şi interesant obicei dar am cedat propagandei duşmănoase şi acum, iată-mă fără încă un viciu nobil şi util. Doar cât mă gândesc la plăcerea şi utilitatea unei ţigări după o partidă nevinovată de amor şi mă cuprind regretele… ce voluptate să tragi fumul fierbinte, albăstrui în piept, adânc, până îţi inundă şi ultima alveolă pulmonară, să savurezi astfel deodată mireasma ameţitore a tutunului fin de import şi aroma inconfundabilă a fiinţei iubite, dar mai ales ce răstimp minunat pentru a-ţi pune ordine în gânduri, pentru a găsi printre stereotipurile verbale două-trei cuvinte potrivite care să producă impresia dorită, şi timpul!,…a, timpul atât de necesar, pentru a inventa o scuză plauzibilă care să justifice cât de cât plecarea ta iminentă şi inevitabilă…

Pe nesimţite, sub influenţa tigării combinată cu aerul ozonat, cu miros subtil de Iză domoală, uşor adormită de căldura amiezii, dezamăgirea se destramă… totuşi stau pe locul de unde Bogdan şi ai lui au privit de nenumătrate ori curgerea plictisită ori nervoasă a Izei, dealurile şi munţii pierduţi în albăstreala zărilor, satul odihnindu-se viu, nepăsător uneori, la picioarele sale. De aici infidelul făcea planuri de plecare peste munţi, unde urmaşii lui Dragoş trăiau într-o relativă linişte, departe de braţul de fier al regalităţii ungare… S-o fi gândit viitorul domnitor al Moldovei că va intra în cărţile de istorie? Plecarea sa acolo a fost generată de astfel de vise de mărire? Se va fi gândit Bogdan că peste ani vor veni unii să vadă cât de măreaţă şi trainică i-a fost casa? Cu siguranţă nu, altfel ar fi adus suficientă piatră din albia râului pentru a dura un edificiu pe măsura viitoarei sale faime. Ar fi tocmit scribi care să-i consemneze faptele şi gândurile, iubirile şi dezamăgirile. Oare şi el, aşa cum se spune despre unii dintre predecesorii săi, se gândea să plece undeva în Nord, unde ar fi putut uni satele şi cnezatele de maramureşeni care se întindeau răzleţ poate, dar vieţuiau totuşi şi se conduceau după obiceiurile strămoşeşti, până hăt departe, spre locurile numite astăzi Ucraina, Cehia şi Polonia?

Parcă îl văd cum, într-o seară, cum sta el singur sub Arini, a simţit cum un frig nepământesc îl cuprinde… frigul despărţirii definitive de viaţa asta, aşa se pare că simt şi cei în care clipoceşte pentru ultima dată pulsul vieţii. O lacrimă i s-a prelins pe obrazul încă tânăr, o lacrimă pe care a şters-o cu dosul palmei ori cu mâneca aspră de cânepă, ruşinat. A privit pentru ultima dată casuţa aia mică din dreapta, de unde un fir de fum o lua voiniceşte spre cer.

Măriuca cea blondă cu ochii dezlipiţi de pe pereţii viitoarelor mănăstiri bucovinene, îngâna o hore de dor şi drag. Parcă presimţea ceva….

O stea, mai grăbită decât suratele ei pulsa undeva către munţii cei mari, chemându-l parcă…

Apoi a dat cu cuţâtu-n ptiatră…

Dimineaţa avea să-l prindă călare, departe deja, însoţit de câţiva prieteni. Unde plecau, ce vor găsi acolo, cât le va fi dat să mai trăiască? Nimeni nu ştia la acea oră. Doar steaua cea vremelnică.

Poate atunci m-am hotărât să renunţ şi eu la ceva. Nu ştiam încă la ce, când am strivit apăsat restul chircit de durere al ultimei ţigări.

Locul in care a fost resedinta lui Bogdan
Locul in care a fost resedinta lui Bogdan
Fragment de fundatie
Fragment de fundatie
Cuhea vazuta de La Arini
Cuhea vazuta de La Arini
Cuhea vazuta de La Arini
Cuhea vazuta de La Arini
Cuhea vazuta de La Arini
Cuhea vazuta de La Arini
Fragment de fundatie
Fragment de fundatie

3 gânduri despre “Cetatea lui Bogdan Vodă

  1. @Andrei:
    Onorat de vizita si propuneri.
    Din pacate in momentul de fata blogul este in asteptare… probabil ca il voi reactiva peste o luna, doua, inca nu stiu exact.
    Oricum astept cu interes propunerile de care ati amintit, chiar simteam nevoia unui colaborator pe teme istorice.
    Cu stima,
    dan m.

  2. Reblogged this on fata noptii and commented:
    „Pe nesimţite, sub influenţa tigării combinată cu aerul ozonat, cu miros subtil de Iză domoală, uşor adormită de căldura amiezii, dezamăgirea se destramă… totuşi stau pe locul de unde Bogdan şi ai lui au privit de nenumătrate ori curgerea plictisită ori nervoasă a Izei, dealurile şi munţii pierduţi în albăstreala zărilor, satul odihnindu-se viu, nepăsător uneori, la picioarele sale. De aici infidelul făcea planuri de plecare peste munţi, unde urmaşii lui Dragoş trăiau într-o relativă linişte, departe de braţul de fier al regalităţii ungare… S-o fi gândit viitorul domnitor al Moldovei că va intra în cărţile de istorie? Plecarea sa acolo a fost generată de astfel de vise de mărire? Se va fi gândit Bogdan că peste ani vor veni unii să vadă cât de măreaţă şi trainică i-a fost casa? Cu siguranţă nu, altfel ar fi adus suficientă piatră din albia râului pentru a dura un edificiu pe măsura viitoarei sale faime. Ar fi tocmit scribi care să-i consemneze faptele şi gândurile, iubirile şi dezamăgirile. Oare şi el, aşa cum se spune despre unii dintre predecesorii săi, se gândea să plece undeva în Nord, unde ar fi putut uni satele şi cnezatele de maramureşeni care se întindeau răzleţ poate, dar vieţuiau totuşi şi se conduceau după obiceiurile strămoşeşti, până hăt departe, spre locurile numite astăzi Ucraina, Cehia şi Polonia?”
    de dan moldovan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s