O doină…

Femeie din Breb
Femeie din Breb

Cum o fi arătat Maramureşul pe vremea când Take Papahagi îl colinda şi îl răscolea în căutarea doinelor, baladelor, legendelor, horilor, descântecelor pe care avea să le facă cunoscute apoi întregii ţări? Amintirea haiducilor, a stăpânirilor străine, a războaielor Împărăţiei Cezaro- Crăieşti erau încă vii. Factorii perturbatori, tabloide, televiziuni, marea şi indezirabila migraţie încă nu apăruseră. Maramureşul privea cu ochi albaştri, de copil, cum lumea se reface după Război, după reguli neînţelese. Valea Porcului se declarase deja Republică Autonomă… state şi frontiere apăreau şi dispăreau odată cu risipirea aburilor dimineţii…

În lumea asta confuză nopţile, gândurile şi pădurile maramureşenilor erau populate de fiinţe demonice, vrăjitoarele, doftoroaiele, moaşele erau încă neclintite pe soclul satului. În jurul lor se învârtea lumea cunoscută, poate chiar ele o făceau să se învârtă.

Cum arăta oare Brebul atunci, dacă acum uliţele încă poartă ecoul- amestecat cu praf, al poveştilor şi legendelor transmise din babă în babă, din vâj în vâj, chiar dacă sus, în drumul ţării, fetele şi feciorii se adună în fapt de seară şi, călărind caii putere ai germanilor ori ai francezilor, se duc la discoteca din oraş sau doar să se odihnească şi să asculte ţîrîitul greierilor de după vreo claie de fân amestecat cu flori de câmp şi izmă creaţă.

Amintirea Războiului trebuie să fi fost încă vie, rănile pricinuite de cei care nu s-au mai întors sau celor care s-au întors şi au găsit lucrurile altfel decât visau cu ochii deschişi sub ceriul împodobit cu luminiţe galben-albăstrui, rănille lor nu erau vindecate. Iar întrebările pe care oamenii şi le puneau între un fum verzui slobozit de o pipă de lut, răsucit după o amintire fugară, dragă totuşi, şi doborâtul unui fag, acolo în butinul păzit de fiinţe puţin binevoitoare, nu îşi găseau uşor răspunsul. Unele nu şi-au găsit nici până în ziua de azi.

O doină…

Ai săracii feciorii,

Mărg în gios ca şî norii

Blăstămându-ş părinţî.

Da’ părinţî nu-s d’e zină

Că mărg în ţară străină.

Ai săracu ş’a mn’eu frate

D’i tri ai şî giumătate

N-o ţîpat puşca d’in spat’e.

Nu o ţîpă nici amu

Că e’n ţară la Rusu.

Take Papahagi, Graiul şi folklorul Maramureşului

(de la Pop Docă din Breb, 1920)

Anunțuri

6 gânduri despre “O doină…

  1. Pentru cineva de astăzi, obişnuit cu tot confortul adus odată cu progresul tehnologic, este foarte greu să-şi închipuie că în ciuda greutăţilor de tot felul, oamenii din satele Maramureşului (şi nu numai), atunci erau mai senini, mai altruişti… îşi respectau cuvântul, nu aveau nevoie de atâtea înscrisuri, contracte… alea, alea. Am discutat cu cineva nu cu mult timp în urmă exact despre asta… despre oamenii care au trăit fără curent, umblau pe jos, de multe ori desculţi, nu aveau acces la atâtea informaţii şi nici nu cunoşteau belşugul. Să nu mai spun că trăiau în case cu 2 camere câte 10 sau poate chiar mai multe suflete… ba iarna îşi mai duceau şi viţelul sau alt animal în casă ca să-l apere de ger. Cu toate acestea erau împăcaţi cu traiul lor, aveau acea demnitate care astăzi este din ce în ce mai rară. Din durerea lor mută s-au născut baladele şi doinele… Îşi cunoşteau rostul şi se mulţumeau cu mai puţin. Casele nu aveau la uşi lacăte… o mătură pusă în uşă era suficientă ca „încuietoare”… asta spune multe.
    Gata, mă opresc aici din turuială 😀
    Sper să nu te supere, Dan, acest comentariu… dar nu m-am putut abţine. este un subiect foarte drag mie.
    O seară plăcută!

  2. Chestia asta cu pusul maturii in usa imi aduce aproape amintiri dragi… Bunicii dinspre mama erau din jud Satu/Mare. Si acolo era valabila „incuietoarea” asta fermecata. Oamenii plecau la camp dimineata si reveneau seara, fara frica hotilor. Cum or fi ajuns astazi romanii cei mai mari hoti din Europa, cum se face ca datorita acestei faime nedorite capitalele occidentale inventeaza noi masuri pentru a se proteja de noi, e o mare enigma pentru mine…

  3. Pentru mine nu-i chiar o enigmă… anii de comunism şi dictatură au îndobitocit, au dezrădăcinat… au săpat adânc în conştiinţa acestui popor… apoi a venit libertatea şi fiecare a înţeles-o aşa cum a vrut, a urmat mirajul ieşirii „afară” pentru mica speculă cu obiecte sau produse furate de multe ori de la locul de muncă, furt rămas nedescoperit şi nepedepsit, treptat celor care au practicat asta le-a intrat în sânge…”faima” nu-au făcut-o concetăţenii noştri ţigani începând cu mâncatul lebedelor la Viena şi prin prin furtişaguri mărunte din buzunare sau din magazine. Treptat s-au constituit în bande în care i-au atras şi pe acei români dornici de câştig nemuncit. Însă toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă n-ar fi dispărut ruşinea cu desăvârşire. Astăzi nu mai este ruşine. Îmi amintesc de copilărie când mama sau bunica îmi spuneau „nu se cade să faci aia sau aia, ne faci de ruşine”. Cuvântul ruşine a căpătat alte valenţe astăzi. Altădată furtul şi minciuna erau o ruşine… cei care erau bănuiţi sau prinşi erau stigmatizaţi şi izolaţi de comunitate. Astăzi sunt la loc de cinste… Poate greşesc raţionând astfel. Cert este că în bună măsură acest popor s-a ţigănit. Să-mi fie scuzată expresia, nu-s rasistă sau discriminatoare, dar practicile mai sus amintite au fost cândva apanajul ţiganilor. Ţigani pe care astăzi graţie lui nea ilici zâmbăreţul le spunem rromi ca să fie confuzia cât mai mare.
    Vezi dacă m-ai provocat? Iar m-am pierdut în amănunte pe lângă subiect. 😉

    O zi faină!

  4. ” Însă toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă n-ar fi dispărut ruşinea cu desăvârşire.”… bine spus… Eu cred ca e o greseala sa punem vina pe altii, va veni timpul cand va trebui sa intelegem asta. 🙂

  5. Dragi prieteni ! Vă rog priviți la chipul mamei mele , de mai sus , ca să reușiți a înțelege seninătatea pe care a avut-o datorită credinței în Dumnezeu . Ea n-a avut alt scop decât a munci și a se ruga ca să justifice că trăiește . N-a interesat-o : ce regim ? cine conduce ? …de aceea a îmbătrânit frumos și a plecat împăcată cu soarta că și-a făcut cu cinste datoria pe pământ .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s