Plângeri

Antonia Zavalic
Antonia Zavalic

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Plângeri

Autor: Antonia Luiza Zavalic

 

 

 

 

 

 

 

 

Poate că

în realitate oamenii sunt mai aproape de carnea lor,

încât ajungi să crezi

că între ei orice atingere e la fel de dureroasă

ca după o despărţire care sporeşte înăuntru

şi se face ghem.

 

când iubim

îl punem pe celălalt

într-un trup singur să aibă suficient spaţiu de zbatere

dacă ar fi să nu ne găsim locul

ne-am da de urmă în braţele celor

care ne stau cel mai bine

 

aşa cum ştim

cum se creşte cerul

tot aşa ştim

să ţinem de urât zilelor care ne-au rămas

până când pierderile vor agonisi ultimul sărut şi pofta

buzelor care suferă de alzheimer

 

pentru asta nu există leac la fel cum nu există

lacrimi care să-şi facă cale înapoi

peste apăsări

că până şi sufletul iese cocoşat

să tragă din clopote raiul

mai adânc în rugăciune.

 

 

 

@Antonia Luiza Zavalic

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s