Cvintet megapoemic – Referinţe critice

Cvintet megapoemic – Referinţe critice

George Petrovai – o conştiinţă a vremurilor actuale

Scriitorul George Petrovai recidivează cu o nouă carte de versuri – Cvintet megapoemic. Cartea se deschide cu poemul filosofic ”Lucifer” (Panorama deziluziilor), în care poetul sighetean îşi/şi ne pune întrebări existenţiale, cum ar fi rostul fiinţei umane pe Pământ.

Încă din prima parte numită „Facerea”, autorul ne introduce într-o „lume supratemporală/ unde mișcarea-i rău văzută”. Personajul central este, desigur, Lucifer, un fiu al aurorei total diferit de celelalte ființe celeste, animat de-o asemenea sete de cunoaştere, încât dă naştere la bănuieli şi clevetiri printre nemuritori, dovadă că invidia și turnătoria sunt nelipsite și pe la case mai mari…

Din versurile lui G. Petrovai ne dăm seama că Lucifer reprezintă un simbol mult departe de ceea ce îndeobște se știe despre el, pe care Tatăl, preocupat de salvarea armoniei din ceruri, decide să-l trimită pe Pământ, cu misiunea clar formulată de a pune la încercare prima pereche umană și apoi de-a fi ca o umbră pe noul traseu existențial al omului decăzut din drepturile nemuririi, implicit de a-și dovedi sieși deșertăciunea oricărei ambiţii și imposibilitatea schimbării destinului fără acordul Atoatefăcătorului: „Te pregăteşte să cobori/pe al Pământului rotund,/unde sunt toate rânduite/ca să-ți bei cupa pân’ la fund…”

Partea a doua se referă la „Coborârea” lui Lucifer taman în Eden, iar aici intervine metafora şi simbolul reprezentat de „pomul vieţii” şi de „păcatul strămoşesc”.

În partea a treia, „Cunoaşterea luciferică”, poetul are ca obiect de lucru misterul existenţial care se arată pe de-o parte prin semnele sale şi pe de altă parte se ascunde după semnele sale, ceea ce-mi aminteşte de Lucian Blaga. George Petrovai face referire la fraţii Cain şi Abel, unde necuratul intervine printr-o „crimă mişelească”, iar istoria umanităţii de la origini până în prezent o compară, plastic, cu o „ciorbă lungă şi amară”, fără a putea spune cu certitudine despre om, care-i văzut ca încrucișarea dintre „un demon și un zeu”, dacă acesta-i „pios sau filosof ateu”.

Partea a patra şi ultima a acestui poem cursiv, cu versuri reuşite, bine legate, melodioase şi cu mesaj, intitulat „Dezamăgirea” duce la concluziile autorului despre viaţă, un adevărat „ars-poetica” dacă îmi este permis să o numesc aşa: „Am obosit tot alergând/Şi-atâtea ştiu că m-au scârbit!/ Ştiu de exemplu că Pământul/ Prin vrerea marilor sforari/ (conducători şi generali”/ a devenit deja mormântul/atâtor specii strămutate.”

Autorul îşi doreşte un nou început în care Duhul Sfânt să umble liber peste conştiinţele oamenilor, putând astfel aceşti bipezi să ajungă nemuritori.

Poemul „Întoarcerea în timp” este splendida modalitate utilizată de poet pentru o memorabilă întâlnire cu Mântuitorul, deja condamnat la moarte de fanatismul și ura celor care nu cu mult timp în urmă Îl considerau Mesia și Fiul lui Dumnezeu…

„Testamentul lui Aristotel”, poem pe care l-am publicat cu drag pe blogul revistei culturale „Izvoare Codrene”, are trei acte: Dimineaţa vieţii, Amiaza vieţii şi Amurgul vieţii. George Petrovai abordează din nou trecerea efemeră a omului pe Pământ, cu temerile, concepţiile şi întrebările acestuia despre lume şi viaţă. Asemeni filosofului grec Aristotel, autorul consideră că „Universul are un scop,/dar care nu e necesar,/alminteri moartea trebuie văzută/ca al vieţii scop hilar!…”

Din primele trei poeme se observă cu ochiul liber un scriitor erudit, cu vaste cunoştinţe filosofice, dar şi cu o mare uşurinţă în mânuirea rimei şi versului, lucru ce (probabil) se dobândeşte prin exerciţiu şi cărţi publicate.

În „Balada ticăloşilor cu ştaif” și „Balada aflătorilor în treabă” întâlnim un scriitor și un om de cultură căruia nu-i place să stea deoparte nici în ceea ce priveşte politicile economice şi sociale ale României de azi, dar nici în trezirea la realitate a acestui neam. În aceaste două megapoeme-pamflet, G. Petrovai ia poziţie faţă de clasa politică de după 1990. Pe mine nu mă miră tonul incisiv, agresiv uneori al acestuia, deoarece George Petrovai a publicat mai multe articole, inclusiv editoriale în ziare şi săptămânale tipărite, precum şi în ziare electronice din ţară sau străinătate…

Consider că această nouă carte a prietenului meu sighetean va fi bine primită de către cititori și critici, ba chiar şi de politicienii care au un dram de conştiinţă, deoarece versurile lui George Petrovai trag un semnal de alarmă pentru fiecare dintre noi în a clădi România prin credinţă, pe adevăratele valori şi tradiţii româneşti, pentru vlăstarele ce o să vină, adică aşa cum ne îndeamnă apostolul şi ucenicul lui Isus în I Petru 2, 9-11: „ Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; pe voi, care odinioară nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu căpătaserăţi îndurare, dar acum aţi căpătat îndurare. Preaiubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pământeşti, care se războiesc cu sufletul.”

Fiecare dintre noi avem datoria morală să fim conştiinţe vii ale neamului românesc, exemple de urmat, să ne folosim de talantul primit de la bunul Dumnezeu. George Petrovai o face cu prisosinţă prin această nouă apariţie editorială.

Gelu DRAGOŞ,

Baia-Mare

LA O IUTE OCHIRE A CĂRȚII dvs, admirabil zidită, am opinia că vă este cea mai semnificativă dintre cărțile ce vi le ştim…O epopee şi un cvintet post-trilogic-dantesc, a neo/neo/ barbariei dintr-un spatiu/timp încă locuit…sub strania-ne constelație Drago…O carte oximoron şi de sălbatică revoltă a naturii pe care o trădăm mereu, sub obscura și continua cădere…

O carte terifiantă despre monstruozitatea istoriei.. omo-agonice. Ne amintim de teatru antic grec, însă pare-se că de noi ba…George Petrovai, vai nouă, dar vai pietrelor care, iată, vorbesc!

Eugen Evu,

Hunedoara

Retîlcuirea în versuri a … UniVersului din noi

Demult visez să pot hălădui o vreme sau cît o vrea PreaÎnaltul prin nemărginirea sublimului maramureșean.

Să mă pierd în zi de Luni, să mă regăsesc în zi de Marți şi tot aşa, doinind şi hăulind, surpat pe veci în florile-de-nu-mă-uita ale lacrimii lui Dumnezeu.

Care o fi Maramureșul.

Dumnezeu a auzit chemarea inimii mele și într-o dimineaţă, la dorinţa și fapta creștinească împlinită a părintelui-poet Radu Botiș, m-am trezit membru al Asociaţiei scriitorilor din… Maramureș.

Iată încă o treaptă, mi-am zis, spre urcarea către Lumea genezei Neamului meu.

Invitat fiind să caligrafiez cîteva slove despre o carte a unui poet…maramureșean m-am oprit brusc din drum, am înălțat ochii la cer și am întrebat: “Ce-o fi, Doamne, aceasta? Încă o treaptă spre schitul inimii, care s-o fi zidind pentru mine undeva pe la Vișeul de Sus al părintelui Botiș sau prin locurile natale ale mulţilor scriitori maramureșeni, cu cei de-am dialogat prin corespondență, cei care au scris despre cărțile mele, m-au găzduit în revistele lor, m-au omenit–într-un cuvînt?”

…Pe George Petrovai l-am căutat mai întîi eu ca să-l invit să facă parte din proiectele grandioase la care trudesc de mai mulți ani. Nebunia mea e că aş vrea să fie cît mai puțini scriitori de talent lipsă din “Dicționarul scriitorilor români contemporani de pretutindeni” şi din „Antologia poeziei românești în mileniul trei”, adică i-aș vrea pe toţi adunaţi într-o Ţară românească a Poeziei și Culturii Române, în general.

Prietenii lui din Sighet i-au transmis că-l caut și iată-ne astfel întîlniţi și-n această lucrare, pe care o văd ca pe o încercare temerară de retîlcuire în versuri a UniVersului din noi, din fiecare.

Cartea făptuită a maramureșeanului George Petrovai chiar de la început ne anunţă, prin versu-i adeveritor, că la început “timpul n-avea chip și spaţiul dormita,/doar Duhul făr-odihnă/prin haos rătăcea/și medita la planul prefacerii-n esenţă,/așa ca nefiinţa să-și piardă-a sa prezenţă/în confruntarea cu ființa de nezăgăzuit/prin voia Celui care e Viul infinit”.

Prin structurarea operei gîndul ne duce spre Cartea Cărților sfinte, spre Biblie, evident, dar și la Eminescu, ctitorul cel de Luceafăr.

George Petrovai însă, într-o viziune profund originală, ia și ne prezintă poemul „Lucifer (Panorama deziluziilor)”, care izvorăște din tare Demult, dar sfîrșește în chiar Azi.

În România mileniului trei.

Cînd tot ce înseamnă: iad poartă nobilă pecete de…rai, iar orice analfabet Notoriu e întronat în divanul Puterilor toate, pămîntești, bineînţeles.

S-a inversat întru totul lumea creată de „Duhul făr-odihnă”, lume care preferă mai mult precupeții decît poeții, de exemplu, şi alege odihna zilnică în locul cetirii vreunei cărți, oricare n-ar fi ea.

Prin acest poem, George Petrovai ne avertizează că suntem pîndiți continuu de Haos, de Marele și Ultimul Haos care ne jinduie din nou în braţele sale, sfîșietoare pînă la urmă.

AtoateCreatorul și „de Lumină nevăduvit” Părinte e și el cu mîinile de Cer întinse spre noi.

Se face tîrziu, amurgește peste inima Lumii.

Îmbrățişarea cui o vom alege?

La pieptul cui vom (re)cădea în zori?

La cel al Haosului roditor de Haos?

La cel al Părintelui Veșniciilor, roditor de Eternă Iubire?

Ascultați-vă inima.

Spune ceva???

Că-n rest toate sunt doar nesfîrșite “fumuri abisale”, așa precum adevărat grăiește prin scris și poetul George Petrovai din Maramureș.

Traian Vasilcău,

28 iulie 2013,

Chișinău

Dacă există un leitmotiv al operelor poetice semnate de George Petrovai, acesta trebuie să fie, fără doar și poate, cursivitatea scrierilor sale. Odată ce începi să-l lecturezi, poemul lui nu mai poate fi lăsat din mână, iar ingeniozitatea alegerii personajelor ajută la consolidarea revelațiilor cititorului. Autorul recidivează în cel mai perfect mod, ajungând de la distanțele lumești și frământările lui Pontius Pilatus – din precedentele scrieri, până la proiectările demiurgice ale Creatorului și Luciferului, întrupător al stelei dimineții. Versul impetuos, bine dozat și ritmat, cu nuanțe aproape cinematografice, dezvăluie cititorului căutările unui autor hărăzit cu o imaginație ce este întrecută doar de talentul condeiului său.

Cristi Dumitrache,

Auckland, Noua Zeelanda

Anunțuri

Un gând despre “Cvintet megapoemic – Referinţe critice

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s