cai de pământ

Echim Vancea
Echim Vancea

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cai de pământ

de Echim Vancea

 

noaptea domneşte umbra cailor

şi totul se pleacă

sub ea./ jur împrejur

copite zămislitoare

de noapte şi sub noapte

umbre de aripi

lunecând uşor./ departe de lumina

din casele noastre./

 

stârnită de vânt calda răsuflare a gurilor

calde sfâşie adăpostul şi apa./

caii pătrund în ascunzişuri delimitate

cu garduri de sârmă ghimpată

 

şi tot ce-i mângâiere sparg sub copite

fărâmă cu fărâmă – palid convoi suferind

politicos sub ruinele nimicnice ale zorilor./

 

copitele lovesc în cadenţă

pământul uscat şi gălbui – „de ce îţi iese frica

cel mai bine din toate încercările dle?” –

 

după ce ne despărţim să îmi aduci aminte să

marcăm zidul beciului care a găzduit ultima

noapte de dragoste şi întâia noapte de război –

 

de când stau la pat număr oameni cu zecimale

în fiecare noapte şi rareori mi se întâmplă să

să ajung până la capăt./ aici/ la câţiva paşi/

v-am blestemat orbit de luna plină de vânt –

 

tu şi cu mine va trebui să ne odihnim puţin/

cei din sat nu iau seama la amintiri şi vârste

şi ies în întuneric ţipând nespus de caraghioşi./

 

în fiecare noapte număr cai fără zecimale

şi mă rog să se împlinească toanele voastre

numai să ajutaţi caii să scape de blestemul

 

pământului./ înduraţi-vă de caii aceştia care

înainte de a sări peste ultimul obstacol

vă strigă numele meu./ eu nu mai pot./

 

cai de pământ/

fără stăpân/

fără avere

cu gloria risipită aiurea

 

plecaţi sau rămâneţi – frunzele cad liniştite

rănind lumina ce se scurge pe toboganele

peşterii cailor – pleci sau rămâi orice

femeie-octombrie-i fără stăpân şi trebuie să

te hotărăşti ce fel de trup vei pune deoparte

pentru pământul care îndrăgeşte caii şi pentru

trupul dihaniei ocrotite de noapte.

 

noaptea bântuie prin zăpada înaltă/

pământul din vale e alb precum mormântul

cailor de pământ mereu împuţinându-se

până la a nu mai fi decât nevinovata greşeală

a morţilor adormiţi în şaua unui cal căruia

i s-a dat dreptul să alerge-n galop iar la sosire

să fie aşteptaţi cu o bună primire./ – morţilor

mei le vorbesc cu dispreţul cu care tu cinsteşti

orice cuvânt nerostit sau orice tristeţe./

 

tu trebuie să hotărăşti cum se scutură pomii

de flori şi de frunze iar dacă vei naşte cum să

schimbi scutecele mânjilor de sângele de pe copite/

prin vuietul copiilor ce merg la şcoală

trag cu urechea la potcoavele lor de vidia./

 

îngerul negru mimând turma cu trei sute de oi –

s-a hotărât să întoarcă alfabetul pe dos./ şi dacă

 

în nouă luni am să fiu femeie va trebui să aleg

între un desfrâu sub reflectoare sau între o mamă

care să tremure acoperită de praful oraşului./

 

miezul nopţii se ferecă asemeni oceanului./ mă

ghemui asemeni unui cal de pământ şi ca un arbore

bătrân simt tot mai uşor lutul care se dă drept slavă

 

şi o ultimă privire printre gratiile de la picioarele

podului./ nu te uita niciodată înapoi de acuma./

marea printre îngeri şi cai nu ştie că tu fugi din

umbră în umbră tălăzuind rugăciunea valurilor./

 

 

 

@ Echim Vancea

P.S. La multi ani!

 

Anunțuri

3 gânduri despre “cai de pământ

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s