Istoriogafia cărţii româneşti vechi din Transilvania

Istoriogafia cărţii româneşti vechi din Transilvania

(De la începuturi până la 1948)

Lucrare scrisă de Ioan Maria Oros, apărută la Editura Argonaut în 2011.

Pentru cei care îndrăgesc cartea nu doar ca izvor de cunoaştere/cultură, ci şi ca obiect de colecţie- drept reper în procesul de evoluţie a spirtualităţii, lucrări de genul celei elaborate de I. M. Oros nu pot fi decât incitante, mai ales când cartea veche românească este pusă în relaţie directă cu istoria şi identitatea naţională.

Autorul împarte perioada analizată în mai multe etape distincte, funcţie de calitatea cercetării bibliografice şi de influenţă a curentelor europene în materie, astfel:

* Începuturile istoriografiei româneşti asupra cărţii, în care este subliniat aportul lui Samuil Micu în întocmirea primelor liste de cărţi vechi dar şi a întregii Şcoli Ardelene;

* Disertaţia… lui Vasile Popp, considerată prima lucrare bibliografică românească, apărută în aşa-numita perioadă Vormarz, undeva între 1821-1848;

* Perioada aşa-zis romantică, post-paşoptistă, marcată de activitatea importantă a lui Timotei Cipariu- considerat de altfel şi fondatorul filologiei româneşti, cu importanta sa lucrare intitulată Crestomaţie sau Analecte literare din cărţile mai vechi şi nouă româneşti…autorul fiind interesat mai ales de identificarea şi indexarea cărţilor româneşti apărute până la 1700. Aceată perioadă este marcată şi de activitatea lui Ştefan Moldovan, autorul primului catalog regional de carte românească veche şi a lui Ioan Micu Moldovan, care se înscrie în istoria cărţii cu primul curs de istorie a tiparului din Transilvania;

* ASTRA implicată în activităţi ce ţin de obiectul studiului de faţă, activitatea prodigioasă a Asociaţiei pe tărâm cultural, marcată de două lucrări redactate sub egida sa, Dicţionarul limbii române şi Enciclopedia română în 3 volume, redactată sub coordonarea lui C. Diaconovici, secretarul de atunci al ASTREI;

* Perioada redactării monumentalei Bibliografie Românească Veche, sub coordonarea lui Ioan Bianu, cu aportul deosebit a lui Nerva Hodoş şi, spre finalul lucrării, a lui Dan Simonescu. Lucrare de mare întindere, a văzut lumina tiparului în timp, primele două tomuri apărând în 1903 şi 1910, iar celelalte două, după 1918. Este considerată o lucrare de referinţă în domeniu chiar şi pe plan european;

* Perioada interbelică, marcată de activitatea şcolii clujene de bibliografie şi istoriografie a cărţii, cu reprezentanţii săi de seamă Ioan Lupaş, Al. Lapedatu, Ioachim Crăciun, ultimul fiind cel care s-a aplecat şi asupra studiului incunabulelor;

* Un capitol interesant este dedicat savanţilor străini care au avut contribuţii remarcabile în domeniul istoriografiei asupra cărţii româneşti, printre aceşti „românişti” numărându-se Emile Picot, Carlo Tagliavini şi Andrei Veress, fiecare fiind prezentat cu propriul aport.

Lucrarea se completează cu o serie importantă de anexe: Lista ilustraţiilor, Planşe, Bibliografie, Indice de nume şi locuri.

Nu pot să nu arăt că includerea unei liste cu primele 50 sau 100 cărţi vechi româneşti din Transilvania în corpusul studiului ar fi sporit interesul unei categorii largi de cititori pentru această lucrare dar întotdeauna autorii au dreptate şi motivaţia justă a uneia sau alteia dintre abordări.

Scris de cărţi faine

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s