Mitologia Maramureşului
Autor: Dorin Ştef
Pantheonul
Orice demers menit a reconstitui universul mitologic al tărâmului maramureşean (numit, pe alocuri, şi marmaţian) nu poate porni decât de la analiza documentelor cu caracter folcloric pe care le avem la dispoziţie.
Şansa noastră este conservatorismul funciar de care au dat dovadă oamenii acestor locuri, pentru că, altminteri, aceste monstre de cultură imaterială străveche s-ar fi pierdut pentru totdeanuna. Nici un alt popor european nu a rostogolit, în folclorul curent, atâtea legende şi mituri arhaice (medievale sau chiar antice) ca şi poporul român, până în zorii secolului XX (când a fost posibilă culegerea şi publicarea lor).
Deşi parte a mitologiei româneşti, legendele maramureşene au, în mod firesc, particularităţi specifice. Dacă ar fi să întocmim un repertoar al elementelor mitologice locale, pantheonul ar arăta cam aşa:
– Din categoria divinităţilor arhaice fac parte Sfântul Soare şi Ursitoarele. Stratul creştin al divinităţilor, format undeva în a doua jumătate a primului mileniu, este alcătuit din Dumnezeu (ca divinitate supremă), apoi Hristos (Mântuitorul), Maica Domnului, Sântion, Sântandrei, Sânnicoară, Sângeorz, Sânpetru, Sânmedru şi Sânvăsâi.
– Pe palierul următor se situează semizeii: Zburătorul (bine evidenţiat în folclorul maramureşean), Dorul, Crăciun şi Crăciuneasa.
– Strămoşii (arhetipali) sunt Uriaşii (numiţi şi Călimani) şi Moşii. Aceştia au caracterul de întemeietor al spiţei, nicidecum divini, dar extrem de respectaţi. Strămoşii sunt, printre altele, cei care au alcătuit legile pământeşti – izvorâte dintr-o legitate cosmică, transumană, în armonie cu natura. E uşor de sesizat că toate faptele oamenilor din vechime aveau în vedere această armonie – de la rugăciunea spusă în pădure, când se tăia un copac şi până la alcătuirea calendarului de sărbători. Să mai notăm că, până târziu, maramureşenii au ţinut cont de anul calendaristic care debuta primăvara, o dată cu reînvierea naturii şi cu declanşarea muncilor de primăvară (în a doua jumătate a lunii aprilie). Tânjaua de pe Mara e o reminiscenţă a Anului Nou primăvăratic, alături de o categorie amplă de colinde specifice, transferate artificial (şi sub presiunea bisericii) în toiul sărbătorilor de iarnă.
– Avem apoi categoria eroilor (arhetipali): Împăratul Traian (care a generat un adevărat cult, fiind prezent în colinde arhaice, în numeroase toponime şi în numele unor constelaţii – vezi Calea lui Traian), ducele Robonban (viteaz, cuceritor, dar nu întemeietor), regele-păstor Lar / Ler, Lăureasa (o regăsim cu precădere în descântece), Dragoş din Bedeu (descălecătorul Moldovei), voievodul Bogdan (întemeietorul Moldovei) şi legendarul haiduc Pintea Viteazul. De sesizat că, cu mici excepţii, eroii aparţin exclusiv mitologiei locale.
– Personajele meteorologice sunt Baba Dochia şi Solomonarii. Aceştia din urmă sunt cititori în stele şi cunoscători ai viitorului.
– Zâne bune: Ileana Cânzeana şi frumoasa Sânzâiana (căreia maramureşenii i-au dedicat sărbători şi festivaluri, cu focuri pe dealuri, în preajma apelor).
– Zânele rele sunt Frumoasele (numite şi Iele, Milostive, Vântoase şi Ilioi), apoi Slăbănoagele şi Angheluţă.
– Din categoria monştrilor fac parte Balaurii şi Zmeul.
– Demonii sunt eminamente de sorginte maramureşeană: năstruşnica şi răzbunătoarea Fată a Pădurii (spaima butinarilor şi a păcurarilor), Hâda Băii (vezi legendele băieşilor), Omul Nopţii (a cărui menire este să o vâneze pe Fata Pădurii), Marţole, Noianul (sau Ţâgura), Omul Apei, Borza şi Muma Pădurii (numită la noi şi Zanca sau Potca).
– Avem şi o galerie a animalelor mitice: Bourul, Leul de peşteră, Şarpele casei, Lupul, Ursul, Pasărea Măiastră şi Pajura.
– Arbori mitici: Gorunul, Stejarul, Bradul şi Tisa.
– Plante mitice: Mătrăguna (Doamna florilor).
– În finalul, câteva toponime mitice: Muntele Gutâi, Muntele Igniş (reşedinţa unui bătrân zeu al focului), Muntele Pietrosul, Gutâiul Doamnei (Creasta Cocoşului), Garareu (muntele unde îşi are lăcaşul Marţole), apoi Râul Iza şi Râul Mara.
Deocamdată nu avem decât nişte „firimituri de la un banchet al zeilor”. Pornind de aici trebuie reconstituit meniul, înfăţişarea şi sufletul mesenilor.
@Dorin Ştef
Blogul autorului: http://dorinstef.blog.com/
Despre M a r a m u r e s 
Interesant articolul atat prin prisma structurarii materialului, cat si din perspectiva posibilelor dezvoltari ale subiectului.
In anii trecuti, umbland brambura prin sate, am incercat sa-mi dau seama cum si cat de prezente sunt personajele mitologice autohtone in viata sau amintirea oamenilor. Am fost surprins sa constat ca povestile trecutului vietuiesc inca in ruralitatea maramureseana. Interesant a fost sa constat ca oamenii sunt mult mai dispusi sa vorbeasca despre Pintea Viteazul, incluzand aici si latura sa legendara, decat despre Fata Padurii sau diverse descantece, practici magice, s.a., asta aratand si mai mult ca vechile credinte/superstitii/mituri, etc. sunt inca suficient de puternice pentru a nu vorbi de ele cu lejeritate.
Nici nu ştiam că de o bună vreme colaborez cu semizeii..Dorul şi Zburătorul.,că dorm în urna Uriaşilor,că Omul Nopţii mă vânează,că invidiez Slăbănoagele,că Pasărea măiastră şi Lupul care sunt musafirii mei permanenţi vin din Maramureş…Cine m-ar mai putea dezlipi de farmecele mătrăgunii şi de Solomonarii farmazoni,nu ştiu…Da’ stai, întâi să vreau eu…
hmm…eu zic ca e mitologie dacica, si abia apoi maramureseana, daca mergem mai departe ne punem intrebarea daca crestinarea a fost buna pentru maramureseni…? 🙂 am citit toate posturile facute de d-voastra, foarte bune, eu zic ca le putem dezvolta mai mult, sa facem cunoscut maramuresu nostru.
va salut