Capturi de Maramureş

Capturi de Maramureş

Autor: Marin Slujeru

CELELALTE VÂNZĂTOARE

Intru la raionul de lactate din piaţa Sighetului. O tânără nevastă mă ia rapid de braţ şi-mi vinde ultimele 700 grame de smântână din cantă. Văzuse că port la mine un recipient tocmai potrivit. Celelalte vânzătoare dormitau lângă roţile lor de brânză întregi & sticle, borcane, ulcioare pline. „Iar o vândut asta tătă marfa!” – cârâie una.

SĂRBĂTOARE

Trei fire semimoarte de iasomie, o băbucă cu ele în mâini – se duc la slujba de Înălţare, tremură plăpând. La geamurile farmaciei au înflorit toate „pirulele”.

LA ORAŞ

Două femei vopsite blond, de la „ruşi”, una cu o minge de plajă în mâini, ezită la intrarea unui second-hand: „Intrăm şi aici, să vedem ce’e-i?”

DELAY

Autobuzul pleacă din staţie.

… – Coboară! – strigă, de pe scaun, un bade.

– Cine? – strigă şoferul, privind în sus…

– Io! – strigă badea, ridicând mâna în oglindă.

PIAŢA BIG-ului

”Domnu’, domnu’, nu loaţi lapte?… vi-l dau cu 40… groşcior…, morcozi, domnu’…, avem ouă proapete…, luati petrenjel din Iapa, …domnu’!”

DIMINEAŢĂ LA ORAŞ

„Noa, asta-i!” – zice unchieşul, după lecturarea orarului farmaciei veterinare închise şi închide cu pocnet la loc tocul ochelarilor. ( Mai precis: întâi aşează ochelarii în toc şi îi prezintă spre soare, apoi răsună strada şi el priveşte cocoşeşte de jur-împrejur.) De sub pânzătura ei, nevastă-sa îl priveşte cu admiraţie mută.

DISTANŢE

La amiază, după ore, nişte ţigănuşi în uniformă aşteaptă maşina şcolii. Mă opresc şi le spun să vină zi de zi la şcoală. Ei mă întreabă insistent, unul dupa altul, ca într-o stranie cântare: „Când vine maşina?”. Le cercetez ochii şi – da, sunt de departe – şi mai de departe.

MARAMUREŞ
Octombrie, mă uit pe ferestră – oricât de tăiate pădurile, le-au rămas culorile întregi.

Copyright: Marin Slujeru

Anunțuri

10 gânduri despre “Capturi de Maramureş

  1. Frumos!… Crâmpeie de gând, crâmpeie de viaţă, într-o limbă prea dulce ce încă ne-nvaţă că timpul nu-i dus, nici noi după clipe, mai credem în stele şi-n cuvintele simple…

  2. O limbă vie şi, o credinţă, asemenea. Să ne amintim un pic şi de trecutul timp, care, cum spuneam mai sus, nu-i dus de tot din inimi. Azi, e 16 august…

    Împreună cu familia domnească, Constantin este adus în Istambul, unde este aruncat în închisoarea politică Edicule, în turnul cel mare, numit „Groapa Sângelui”, împreună cu sfetnicul şi fiii săi. „Cinci Brâncoveni, cu surorile şi cumnaţii, cu pruncii, treisprezece prizonieri.” Aici, vreme de trei luni, Sfinţii Brâncoveni au urmat Mântuitorului, cu cuvântul şi cu fapta, fiind bătuţi, strânşi în cătuşe de fier, tăiaţi pe trup şi pe cap, arşi cu cleştele înroşit şi batjocoriţi fără măsură.

    În ziua de 15 iunie 1714, otomanul Osman Aga i-a scos pe Brâncoveni din „Groapa Sângelui” şi i-a strămutat într-o cameră, mai sus, la lumină, alături de soţii. Doamnele au plâns amarnic, îngrijind rănile de pe trupurile bărbaţilor, arsurile cu fierul roşu, de pe piept şi de pe tălpi. Cinci zile nu s-a mai interesat nimeni de Brâncoveni; apoi, în Edicule, ei au mai zăcut şapte zile.

    În dimineaţa zilei de 15 august 1714, în ziua de prăznuire a Adormirii Maicii Domnului, pe când domnitorul împlinea 60 de ani, iar Doamna Marica îşi serba onomastica, bărbaţii dreptcredincioşi au fost duşi la locul de osândă. Acestora li s-a oferit viaţa, în schimbul lepădării de credinţa creştină şi trecerii la mahomedanism.

    Sfântul Constantin Brâncoveanu, neclintit în dragostea de Hristos şi de ţară, a spus: „Împărate, averea mea, cât a fost, tu ai luat-o, dar de legea mea creştină nu mă las. În ea m-am născut şi am trăit, în ea vreau să mor. Pământul ţării mele l-am umplut cu biserici creştineşti şi, acum, la bătrâneţe, să mă închin în geamiile voastre turceşti? Nu, împărate! Moşia mi-am apărat, credinţa mi-am păzit. În credinţa mea vreau să închid ochii, eu şi feciorii mei”. Apoi şi-a încurajat fiii astfel: „Fiii mei, fiii mei, fiţi curajoşi. Staţi tari, bărbăteşte, şi nu băgaţi seama de moarte! Priviţi la Hristos, Mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi şi cu ce moarte de ocară a murit! Credeţi tare în Acesta şi nu va clintiţi din credinţa pravoslavnică pentru viaţa şi lumea aceasta! Iată, am pierdut tot ce am avut în această lume; cel puţin să salvăm sufletele noastre şi să ne spălăm păcatele cu sângele nostru.”

    Slăvit fii, Doamne, împreună cu toţi sfinţii şi mucenicii Tăi! Amin.

  3. O devotata, aproape mistica istorisire a patimirii brâncovene, domnule Răduţ – abordare necesara azi, cand relevarea adevarului istoriei nationale, pe dimensiunea demistificarii, se impiedica la greu in cinism si meschinarie. Pe de alta parte, la fel de respingatoare mi se pare absolutizarea exemplaritatii trecutului nostru. In spatele ambele atitudini istoriografice descifrez hâde interese…

  4. Vă mulţumesc, domnilor, pentru cuvinte. Iar mulţumirile merg şi către domnul Marin Slujeru.

    @ Ionuc… Aveţi mare dreptate, însă îmi pare că trecut ni-l uităm cam repede, sau, poate, greşesc. Şi când spun asta, mă gândesc nu doar la date istorice anume pe care nu trebuie să le uităm, dar şi, la monumentele ce le marchează, lăsate posterităţii. Mi-am amintit de Călugăreni (13/23 august 1595) şi de bravul Domnitor Mihai Viteazu, dar şi în ce stare deplorabilă a ajuns micul monument din drumul spre oraşul Giurgiu. Au dispărut şi plăcile care existau odată pe laturile podului care trece peste râul Neajlov, acum fiind construit un nou pod! Doar frumoasa cruce albă mai străluce, în luminile răsăritului, de pe coama unui deal. Şi inimile noastre care nu-l poate uita pe Mihai.

    Seară frumoasă vă doresc!

  5. * şi inima noastră (căci una avem, din Maramureş, din Ţara Românească şi din Moldova, alături de Dobrogea, de Basarabia şi de toţi românii din împrejurul nostru şi de pretutindeni).

  6. Acum cand atatea resurse sunt canalizate pentru a evidenţia sau chiar a inventa diferenţe dintre românii din diferitele zone ale ţării, cuvintele de bun simţ ale unui bucureştean sunt primite cu simpatie în acest colţ de ţară şi, mai nou, de Europă. Cel puţin din partea mea. 🙂

  7. „Doar frumoasa cruce albă mai străluce…:” – sunt onorat să fiu remarcat de un aşa stilist, domnule A. Răduţ.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s