Catedrală

dan moldovan
dan moldovan

O venit odată un domn de la Bucureşti, cu un alai mare după el, până aici în vârful dealului unde am io grijă de mioare. Se zice că odată, domnul acela o ţucat pe talpă o doamnă şi de atuncea ea o început a merge şchiopătând, că se temea ca nu cumva să-i stâlcească ţucatul… da io nu ştiu dacă e adevărat sau ba…

Când m-o văzut cum stau gânditor în botă şi mă uit încolo, departe, în zare, o zis: Bade, eu ştiu că voi pe aici, pe la ţară, vă mai altoiţi din când în când nevestele, da să ştii că e păcat, că trupul femeii e ca o catedrală…, ca o beserică, ca să pricepi şi dumneata. Mie mi-o plăcut de dumnealui că era molcom, cu ochii ca ceriul înalt de vară şi cu cu părul bălai iar vorba îi era dulce şi legănată, parcă se alinta vântuţu prin frunzar.

Că mare dreptate ai domnule, am zis io, drept ca o beserică e muierea, numa’ că mie îmi place ca io sângur să slujăsc în ea.

O râs atunci domnul şi după el or râs şi cei care îl însoţeau.

Apoi am destupat glaja de pălincă şi am ţucat-o pe rând, da nu pe talpă ci pă gură ca să nu şchiopeze tătă viaţa.

Anunțuri

5 gânduri despre “Catedrală

  1. Cred că s-ar potrivi de minune, aici, şi Nichita.

    „Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
    şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
    nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
    de teamă să nu-mi striveşti sărutul?…”

    Poem – O viziune a sentimentelor (1964), Nichita Stănescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s