Ţara uriaşilor


A vorbi despre Ţara uriaşilor într-o ţară condusă de pitici este mare mirare, însă legendele care bântuie încă spaţiul maramureşan,  întregul perimetru al limbii române de fapt, mă incită să abordez subiectul dintr-o perspectivă marmaţiană şi nu foarte riguros-ştiinţifică.

O să încep cu Vasile a Raiului, sper că sesizaţi porecla, nu este una de fiecare zi, un tânăr din Rozavlea care vindea roşii lângă Mănăstirea din Botiza împreună cu tânăra şi greaua lui nevastă. Roşii din Grădina Raiului găseşte de cuvinţă Vasile să precizeze, permiţându-şi un joc de cuvinte plin de har marketingesc atunci când mă preţăluieşte drept vreun scrib adăstat la vreuna dintre gazetele de la oraş dar interesul meu nu se fixează pe roşiile, prea frumoase ca să le cred izvorâte din pământ maramureşan, ci pe legendele uriaşilor, culmea, tocmai la Rozavlea împământenite cel mai bine.

Aşteptă o clipă să i se şteargă zâmbetul negustoresc, absolut indispensabil mediului de afaceri de altfel, apoi, cu un zâmbet mai izăuan îmi spune că a auzit despre uriaşii care au hălăduit prin sat în trecutul atemporal dar, de bună seamă, vreun vâj pierdut pe sub vreo coastă de deal, ori poate pe vreo vale surpată unde amurgul vine cu mai mare repeziciune asupra omului rupt de cele lumeşti ar putea să mă dumnirească ce-i şi cum îi cu uriaşii. El ştie doar că locul unde se zice că a murit ultimul uriaş este cunoscut sub numele de dealul Gogoaşa iar două dintre dealurile alăturate, adică Cerna şi Dolha ar reprezenta picioarele decedatului preistoric. Celelalte denumiri legate de uriaş nu le mai ştie dar cu siguranţă că ele există şi pentru capul ori mânurile acestuia şi îi dau dreptate în gând, promitându-mi că voi cutreiera cotloanele Rozavlei până voi recompune trupul măreţ al uriaşului.

Eh, câte astfel de promisiuni am încălcat! E momentul să remarc totuşi că cel puţin una dintre denumiri, adică Dolha în speţă, designează o mare familie marmaţiană, voevodală chiar în unele articulări voioase ale istoriei…

Un sumar şi grosier rezumat al legendei rozăvlene spune că înaintea oamenilor ţinutul era locuit de uriaşi. Un aprig blestem- oracol prevestea că stirpea lor va dispărea de pe faţa pământului, ultimul uriaş fiind ursit să-şi dea fata după conducătorul oamenilor ( uneori e vorba de mini-oameni ) ce vor poposi în zonă, apoi oamenii vor popula definitiv şi exclusiv Maramureşul. Rozalia se numea fata ultimului uriaş şi soarta a făcut ca ea, ce ironie, chiar ea!, să-i găsească pe omuleţii ce aveau să pună capăt neamului de uriaşi, să-i găsească şi să nu ştie că miniaturile nu sunt jucării ci, asemenea aheilor din Calul Troian, sunt cei ce trebuiau să împlinească destinul implacabil. Şi fiindcă Rozalia e Eva omenirii marmaţiene, satul în care ea s-a întâlnit cu ursitul s-a numit Rozavlea. Bănuiesc că vă e clar că variantele legendei conduc naraţiunea pe cărări întortocheate dar pline de farmecul amănuntelor dar nu vă voi răpi satisfacţia de a le citi in situ ca să zic aşa, adică o să dau câteva linkuri care o să vă bucure sufletul şi nu o să stric rigurozitatea acestor naraţiuni doar de dragul de a împlini un articol personal.

Drumul propriei abordări urmăreşte traseul transfrontalier şi transetnic al poveştii şi gândul meu primar a încercat să găsească explicaţii pentru acest fapt, fără succes însă. Aşa că o să amintesc acum varianta etnicilor ucrainieni din Rona de Sus relatată de Misha Traista, variantă care aminteşte de un uriaş pe numele său Heres sau Heros- cel care a dat numele Dealului Hera, un descălecător al localităţii- Parian/Porian şi o acţiune ce a avut drept consecinţă apariţia unui mic râu- Ronişoara.O altă variantă identificată în comunitatea ucraineană din Rona de Sus este similară cu cea semnalată în Rozavlea şi nu o vom mai comenta. Dacă tot am amintit de Dealul Hera, e momentul să spunem că în unele variante româneşti ale legendei toţi munţii sunt de fapt mormintele uriaşilor adormiţi, principalele cursuri de apă sunt fete de uriaş, în toate povestirile noii veniţi sunt agricultori şi luptători, posibil eroi civilizatori iar variantele acestor povestiri fantastice trec Gutâiul, fiind semnalate şi în sudul judeţului, uneori asociate cu oamenii şi cultura neolitică.

Interesant este că tot Misha Traistă aminteşte de o legendă, având aceeaşi temă cu variaţiunile de rigoare bineânţeles, care circulă în satele din Maramureşul din nordul Tisei, având un conţinut aproape identic cu cel raportat la Rozavlea. Tot în Transcarpatia am identificat o scurtă relatare din care rezultă că Munţii Carpaţi sunt de fapt mormântul unui uriaş, pe numele lui Carpat, fapt ce mă duce cu gândul la o reprezentare spaţială a lanţului muntos în discuţie.

Procedând la o sumară privire de ansamblu, aş remarca că legendele uriaşilor din Ţara Maramureşului au o mare unitate indiferent dacă sunt vehiculate de români ori ucrainieni, respectiv atât pe actualul teritoriu al Maramureşului, cât şi dincolo de Tisa. Se pare că peste legenda iniţială, cea care încerca să explice apariţia oamenilor pe acest areal s-au suprapus ulterior variante care se raportează la originea/denumirile unor munţii, dealuri, râuri, apoi la originea unor localităţi sau chiar familii cu rol important în istoria îndepărtată a zonei. Ultimele adăugiri au, evident, un pronunţat caracter politico-conjunctural deoarece vizează episoare relativ recente din istoria zonei, încercări de a fundamenta etnic întâietatea pe anumite areale, etc, aici intrând atât exagerările variantelor ucrainene care coboară naraţiunea până la momentul în care regalitatea maghiară acorda diplome şi titulaturi unor persoane credincioase, cât şi trimiterile la populaţia dacă din variantele româneşti.

Pentru mine rămâne o enigmă raportarea la timpul uriaşilor , un fel de epigonism ce poate fi în relaţie cu o populaţie cu un fizic mult peste standardele actuale, dar şi cu standarde ce ţin de cultură, civilizaţie sau, de ce nu, doar de onoare, de cavalerism, mai ales că în vremurile pe care le trăim astăzi lipsa unor astfel de valori sunt dureros resimţite.

Dacă am reuşit să vă trezesc interesul pentru această temă vă invit să parcurgeţi materialele agăţate de linkurile de mai jos, cu precizarea că o simplă căutare pe google va evidenţia şi alte articole pe aceeaşi temă.


Referinte:

Dorin Stef

Vikisource

e-maramures

Mihai Traista

etc…

Un fel de actualizare>

Despre noi–  Blogul lui Iulian- tot despre uriasi…

Anunțuri

2 gânduri despre “Ţara uriaşilor

  1. Minunat articol…Iată că uriaşii nu au murit ,ci de fapt s-au transformat într-un relief natural de o măreţie şi o frumuseţe tulburătoare,care nu numai ne hrăneşte trupurile şi sufletele ,ci şi stă de pază.,ci şi ne ghidează…Ascultă şi priveşte bine! Povestea asta aduce cu ea fiorul nemuririi..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s